Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Găgăuzia în ajunul alegerilor guvernatorului

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 27 februarie 2015
ADEPT logo

Campania electorală pentru alegerea guvernatorului este un prilej firesc pentru dezbaterea problemelor cu care se confruntă cetăţenii din autonomia găgăuză. Problemele sunt diverse, la fel şi ponderea lor. Competiţia electorală urmează să identifice candidatul care oferă cele mai bune şi agreate soluţii alegătorilor. Dar, în realitate, lucrurile stau altfel. Ironia sorţii este că cercurile politice de la Chişinău şi Comrat implicate în alegerile din regiune au reuşit să transforme competiţia electorală din regiune în una geopolitică. Unul dintre factorii de bază în acest sens se referă la situaţia regională, legată de războiul din Ucraina. Al doilea factor este legat de opunerea autorităţilor regionale din Găgăuzia faţă de semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, lucru care s-a manifestat prin organizarea referendumului din 2 februarie 2014, în cadrul căruia majoritatea covîrşitoare a populaţiei din regiune a pledat pentru integrarea eurasiatică şi nu pentru cea europeană.

În consecinţă, logica competiţiei electorale se reduce la identificarea candidatului cu cel mai pronunţat şi intransigent ataşament faţă de ideea eurasiatică şi faţă de Rusia ca centru de atracţie pentru realizarea acestui proiect. Dar, ataşamentul faţă de Rusia este doar necesar, nu şi suficient pentru a cîştiga alegerile. Partea a doua a problemei ţine de manifestarea reacţiilor şi simpatiilor cercurilor de putere moscovite faţă candidaţii pentru funcţia de guvernator al Găgăuziei. Reversul acestei stări de fapt este că problemele cu adevărat presante pentru regiunea găgăuză rămîn umbrite de retorica geopolitică.

Pentru a înţelege care sunt problemele cu adevărat presante este util să le privim prin optica unor exponenţi regionali. În acest sens, merită atenţie analiza ex-guvernatorului GăgăuzieiRU, Gheorghii Tabunşcic, care scoate în prin plan următoarele probleme:

În opinia ex-guvernatorului Gheorghii Tabunşcic, problemele evidenţiate mai sus au fost utilizate pentru a invoca lipsa de împuterniciri suficiente fixate în statutul oficial al Găgăuziei, dar şi pentru a sublinia intrigile dintre centrul republican şi autonomie, în loc ca acestea să fie soluţionate adecvat, cu instrumentarul politic şi administrativ pus la dispoziţie de împuternicirile legale de care dispune autonomia găgăuză. În consecinţă, problemele de bună guvernare sunt în mod premeditat transformate în probleme politice şi chiar geopolitice. Merită menţionat faptul că Gheorghii Tabunşcic, care a deţinut două mandate de guvernator al Găgăuziei, a pierdut în 2006 competiţia electorală în favoare actualului guvernator în exerciţiu Mihail Formuzal, căruia i-a adresat acuzaţii grave în analiza citată.

Alegeri geopolitice — scopul scuză mijloacele? Pericole reale şi imaginare în alegerile din Găgăuzia