Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Formula Robin Hood de redistribuire a mandatelor

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 10 noiembrie 2010
ADEPT logo

De ce s-a renunţat la formula d’Hondt de redistribuire a mandatelor?

Majoritatea modificărilor operate în Codul electoral prin Legea nr.119 din 18 iunie 2010 au vizat recomandările Consiliului Europei şi OSCE. Aproximativ 40% din articolele legii electorale au fost îmbunătăţite substanţial, aceasta devenind una foarte permisivă. Concomitent, în legea electorală a fost introdus un şir de modificări inopinate, care au stîrnit interpretări adverse. Cea mai contestată modificare se referă la modalitatea de redistribuire a mandatelor între formaţiunile politice care depăşesc pragului electoral de 4% din voturile valabil exprimate.

Modificarea respectivă a fost introdusă după ce anterior, începînd cu alegerile din 1994, în cele şase exerciţii electorale parlamentare, fusese aplicată formula d’Hondt de redistribuire a mandatelor suplimentare. Formula în cauză avea menirea să respecte proporţionalitatea la redistribuirea mandatelor, favorizînd partidele mari. Statistica celor şase exerciţii parlamentare arată în felul următor:

Statistica invocată arată că după ce în 1998 a intrat în competiţia parlamentară, PCRM a obţinut aproape constant un surplus de mandate de cel puţin 1/5, numai prin redistribuire, iar în 2001 a obţinut un surplus de peste 40%(!) mandate. La alegerile noi din 29 iulie 2009 un şir de partide minuscule au decis sa nu se implice în campania electorală, contribuind astfel la redistribuirea a doar 4 mandate suplimentare. De fapt, acesta a fost unul din factorii de bază care a contribuit la trecerea PCRM în opoziţie.

În condiţiile crizei politice din 2009, generate de revolta post-electorală a tinerilor, liderii partidelor liberale, în special cei din Partidul Liberal (PL) şi Alianţa Moldova Noastră (AMN), şi-au exprimat nemulţumirea vis-a-vis de utilizarea formulei d’Hondt. Argumentele liderilor liberali au fost, oarecum stranii, aceştia invocînd încălcarea articolul 38 alin.(1) din Constituţie, referitor la dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, care prevede, inclusiv, egalitatea votului. Potrivit liberalilor, din cauza aplicării formulei d’Hondt, ponderea unui mandat obţinut de PCRM este constant mai joasă decît ponderea unui mandat obţinut de alte partide, fapt care ar contraveni normei constituţionale invocate mai sus. În acest sens, liderii liberali au apelat la savanţii Academiei de Ştiinţe, care au confirmat nişte lucruri evidente. În consecinţă, reprezentanţii liberalilor s-au adresat organelor de justiţie, inclusiv Curţii Constituţionale.

Organele de justiţie au refuzat să examineze plîngerile liberalilor, declinîndu-şi competenţa, lucru absolut corect. Problema, într-adevăr, nu rezidă în încălcarea principiului egalităţii votului, ci în acceptarea de către legislator a unei formule de redistribuire a resturilor de mandate, ca urmare a introducerii pragului electoral. În acest context, este curios că liberalii nu s-au îngrijit de ponderea voturilor pentru partidele care nu au trecut pragul electoral, urmînd ca în lupta pentru egalitatea votului să ceară, în mod logic, eliminarea pragului electoral.

Formula justă, la care au ajuns liberalii, ţine de redistribuirea aproape egală a mandatelor ce ar fi trebuit să revină concurenţilor electorali incapabili să depăşească pragul electoral, între cei care îl vor depăşi. Potrivit articolului 87 alin.(5) din Codul electoral “numărul mandatelor de deputat rămase nedistribuite se repartizează succesiv, cîte unul fiecărui partid, …începînd cu concurentul electoral care a obţinut cel mai mare număr de mandate, în ordine descrescîndă”. Această formulă a fost numită peiorativ — “formula Robin Hood”, pentru caracterul egalitarist de redistribuire a mandatelor suplimentare. Problema e că dacă pornim de la argumentul iniţial al liberalilor, referitor la egalitatea votului, atunci ea poate introduce o distorsiune şi mai mare în privinţa ponderii unui mandat obţinut de o formaţiune sau alta.

Cea mai bună ilustraţie a justeţei noii formule poate fi obţinută prin examinarea aplicării acesteia la rezultatele alegerilor parlamentare din 2001. Atunci doar trei formaţiuni au depăşit pragul electoral, PCRM obţinînd 50% din voturi, Alianţa Braghiş (AB) — 13%, şi Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) — 9%. Întrucît numărul de locuri în Parlament este de 101, procentajul acumulat de formaţiuni, în lipsa redistribuirii, practic ar coincide cu numărul de mandate obţinute. Dacă recurgem la redistribuirea celor 28 de mandate rămase, conform actualei formule, atunci PCRM ar fi obţinut 10 mandate în plus, iar celelalte două formaţiuni ar fi primit cîte nouă mandate în plus. Astfel, PCRM ar fi primit 60 de mandate şi nu numai că nu ar fi avut majoritate constituţională de 2/3, dar nici măcar majoritatea calificată de 3/5 pentru a alege şeful statului. În acelaşi timp, PPCD şi-ar fi dublat rezultatul, adăugînd la 9 mandate altele 9! Iată aceasta ar fi o mostră de egalitate a votului cetăţeanului?!

Cît de justificată este formula egalitaristă de redistribuire a mandatelor?

Instituţiile internaţionale specializate nu fac recomandări statelor în privinţa alegerii sistemului electoral. Alegerea unui sau altui sistem se face în funcţie de criterii proprii, alese de fiecare ţară în parte. Aceste criterii caută să stabilească un echilibru între două elemente esenţiale care, oarecum, se află intr-o relaţie conflictuală. Mai presus de orice, alegerile trebuie să facă posibilă desemnarea unui guvern capabil de coeziune, responsabil de promovarea intereselor naţionale. În al doilea rînd, sistemul electoral identificat şi desfăşurarea alegerilor în baza acestuia trebuie să garanteze reprezentarea forţelor politice la nivel naţional şi să reproducă în Parlament o imagine cît mai exactă a puterii acestora. În 1993, cînd au ales sistemul electoral, parlamentarii moldoveni au pornit de la o necesitate stringentă — asigurarea dreptului de vot pentru cetăţenii din Transnistria şi evitarea împărţirii ţării în circumscripţii electorale pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Aceasta a determinat alegerea în favoarea sistemului electoral proporţional deplin: o ţară — o circumscripţie electorală.

Mai sus s-a arătat că modificarea formulei de redistribuire a mandatelor nu rezolvă problema invocată iniţial — asigurarea egalităţii votului, ba dimpotrivă, o agravează. Totuşi, pe lîngă justificarea quasi-morală: voturile şi mandatele acordate celor de stînga să nu treacă la cei de dreapta şi vice-versa, există şi o justificare politico-legală pentru adoptarea noii formule. Aceasta se referă atît la problema stabilităţii guvernamentale de după alegeri, cît şi la problema dezvoltării democraţiei în Republica Moldova. Faptul că după alegerile parlamentare din 2001, PCRM a devenit partid dominant, adică un partid cu un rating mai mare de 40% şi cu reprezentare majoritară în Parlament, a contribuit la dezvoltarea unui soi de autoritarism, exprimat prin funcţionarea aşa-zisei verticale a puterii de stat. În consecinţă, practic toţi liderii politici de opoziţie cu un rating semnificativ au fost supuşi hărţuielilor prin tot felul de metode, inclusiv deschiderea dosarelor penale.

Favorizarea PCRM prin intermediul formulei d’Hondt a imprimat un stil arogant liderilor acestuia, care nu au ezitat să renunţe la obligaţiile, asumate rareori, în raport cu opoziţia. Finalmente, scorul foarte mare al PCRM la alegerile din 5 aprilie 2009, amplificat de redistribuirea mandatelor după formula d’Hondt, l-a motivat pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, să refuze în mod public, chiar în noaptea imediat următoare după alegeri, orice dialog cu partidele de opoziţie, liderii cărora fusese supuşi hărţuielilor penale şi mediatice. Toate aceste lucruri luate împreună demonstrează că aplicarea formulei d’Hondt în acest caz a avut efect invers — nu stabilitatea guvernării, ci dimpotrivă, răbufnirea nemulţumirilor şi destabilizarea dramatică şi extrem de periculoasă a întregului sistem politic.

Pe de altă parte, formarea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) din patru elemente eterogene, deşi nu a adus la instaurarea unei stabilităţi politice de durată, totuşi, a contribuit la menţinerea Republicii Moldova pe linia de plutire, în mare parte datorită credibilităţii şi suportului din partea partenerilor externi de dezvoltare. În acelaşi timp, trecînd în opoziţie după alegerile noi din 29 iulie 2009, PCRM a recurs la boicotarea alegerii şefului, deci şi la adîncirea crizei politice, cît şi la boicotarea oricăror alte iniţiative. Este adevărat, că AIE a oferit prilejuri pentru aceasta, comiţînd un şir de acte care nu au nimic în comun cu abordarea democratică a procesului legislativ şi de adoptare a deciziilor în domenii extrem de sensibile pentru societatea moldovenească. Oricum, o guvernare de coaliţie, formată din patru elemente eterogene şi relativ antagoniste, au asigurat Republicii Moldova un anumit nivel de stabilitate, menţinerea ţării pe linia de plutire din punct de vedere economic şi social, un progres semnificativ în relaţiile cu Uniunea Europeană şi a creat oportunităţi pentru relansarea procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană. Se putea mai mult, dar este suficient că ţara a fost adusă în preajma unor alegeri parlamentare care urmează să dea legitimitate deplină viitoarei guvernări.

Anume în acest context, componentele AIE au convenit asupra schimbării formulei de redistribuire a mandatelor, încercînd astfel să-şi asigure o minimă protecţie că PCRM nu va profita iarăşi de pe urma redistribuirii mandatelor conform formulei d’Hondt. Statisticile de mai sus arată că PCRM obţinea ~3/4 din mandatele redistribuite conform formulei d’Hondt. Noua formulă Robin Hood inversează proporţia în favoarea componentelor AIE. Acesta a şi fost adevăratul scop al modificării articolului 87 din Codul electoral şi nicidecum asigurarea egalităţii votului.

Concluzii

Mulţi chemaţi, puţini aleşi… Rezultatele BOP din ajunul alegerilor parlamentare