Discursurile majore despre viitorul Republicii Moldova constituie, chiar din ziua declararii Independentei, esenta mesajelor electorale ale actorilor politici. Aceste mesaje, in functie de ambalajul pe care l-au avut in diverse perioade ale dezvoltarii statalitatii moldovenesti, au devenit, pentru unii, aducatoare de victorie, pentru altii — cauza esecului. Si iarasi, in functie de purtatorul mesajului, dar si mai mult, purtind amprenta comandoului sau a desantului inarmat cu hirlete si tirnacoape pentru a implanta mesajul in subconstientul electoratului. Or, niciodata, dar absolut niciodata, nu s-a tinut cont de segmentul constient, care in final ar fi putut influenta major derularea evenimentelor politice si sociale din republica.

In treisprezece ani de independenta politicienii au avut impresia (s-au lasat convinsi) ca au la indemina dispozitivele necesare pentru a realiza obiective marete, in realitate ei insisi fiind, inconstient, instrumente ale stagnarii si inhibitiei.

Miscarile haotice, intuitive si necoordonate ale politicienilor moldoveni au fost asemanatoare primilor pasi ai unui copil, care se indreapta nu undeva anume, ci spre cel mai apropiat corp solid, care sa-i permita sa ramina in picioare, dar nicidecum sa devina independent. Unii ar zice ca si aceasta este o metoda de a ignora realitatea si inevitabilul. Tinarul stat moldovenesc a avut nevoie de un suport pentru a deveni independent, pentru a se ridica in picioare, aceasta fiind prima inaltime de la care iti formezi viziunea “largita” asupra lumii si pornesti spre linia orizontului. De ce atunci altii de virsta noastra au reusit sa treaca de stadiul primului pas, iar noi am ramas in genunchi, facindu-ne o obsesie din a admira lucrurile pe care de zeci de ani le cunoastem cu ochii inchisi?

De ce, si peste decenii, cind vine timpul sa mergem la scoala, mai raminem indecisi in a face acel prim pas atit de important pentru viitorul nostru?

Timp de decenii, cautam vinovatul in nesiguranta noastra, invocind ba miscari tectonice necontrolabile, ba furtuni inexplicabile aducatoare de dezastru. De cele mai multe ori insa, ne-am plins pe drobul de sare de pe horn, invocind riscul major de sfarimare a testei in cazul in care vom indrazni sa ne ridicam avind suport temelia casei pe care ne-au cladit-o stramosii.

Ne-a fost frica de riscurile pe care le comporta orice inceput, desi greselile s-au tinut lant si au indepartat cu fiecare zi momentul decisiv in care am fi putut sa stam siguri pe picioarele proprii. Cu timpul, instinctul autoconservarii a devenit predominant, strangulind pornirile de curiozitate si inhibind spiritul de initiativa.

Ne-am limitat la a copia miscarile fiintelor vazute pe fereastra, fara sa intelegem ca acelea sint pasari si nu tiritoare. Am visat la momentul cind vom zbura aidoma lor, dar nu am constientizat ca nu avem aripi. Caci nu am avut macar o oglinda!

Am ramas limitati in raza a patru pereti, si ne-am format o lume a noastra, in care am aplicat, intr-o forma caraghioasa, mostenirea trecutului vicios. Ne-am sufocat, dar nu am indraznit sa depasim frica pentru a sparge fereastra. Ne agitam la galagia de afara, asimilam cu o sete nesabuita frinturile de fraze-povete ale celor care treceau pe alaturi si ar fi dorit, poate sincer, sa ne facem o viata a noastra. Si nu am constientizat niciodata ca sintem ostaticii unui SISTEM.

In asemenea conditii ne-am construit tara, ne-am format elitele, ne-am constituit partide, am ales atributele statului, dar nu am reusit sa edificam un stat functional de drept.

Partidele construite de noi au fost si ele din start incapabile sa depaseasca instinctul autoconservarii, iar singurele valori pe care le recunosteam erau banul si frica. De bani aveam nevoie pentru a face politica, iar frica a fost piedica ce nu ne-a permis sa ne asumam riscul unor activitati inedite in domeniul constructiei de stat si al crearii formatiunilor politice durabile, care ar exprima cu adevarat aspiratiile unei parti a populatiei. Aspiratii care, pina la urma, sa se cristalizeze in doctrine politice.

Marii ideologi sustin ca procesele de cristalizare politica dureaza citeva decenii. In Moldova a existat sansa ca procesul sa se incheie mai repede. Insa si astazi mai sintem in continua schimbare, inclusiv a valorilor, neschimbat raminind doar SISTEMUL “BANI, FRICA, MINCIUNA”.

Acest sistem nu a fost inventat de noi — este doar o reminiscenta a mostenirii trecutului, de care nu am avut curajul sa ne dezicem odata cu declararea independentei.

In Moldova, partidele s-au format si au activat in scopul protejarii sau acumularii banilor, au exploatat la maxim minciuna si si-au tinut in sah oponentii prin intermediul fricii de demascare.

Trebuie sa recunoastem ca deocamdata nici chiar in tarile cu cea mai avansata democratie nu s-a gasit un remediu contra finantarii ilicite a partidelor si, in primul rind, a campaniilor electorale. Ultimul caz scandalos de rezonanta internationala l-a constituit procesul contra politicianului francez Alain Juppe si demascarea afacerilor din campania electorala a amicului sau Jacques Chirac. Exemplul ar putea sa para cam deplasat, caci… de-am avea noi problemele Frantei! Caracterul universal insa al maladiei ne permite sa facem abstractie de nivelul diferit de dezvoltare al tarilor. Finantele pentru campaniile electorale constituie punctul vulnerabil al tuturor democratiilor moderne, pentru ca orice campanie electorala inghite sume enorme de bani. Daca statul nu prevede aceste sume in buget, ele se aduna din alta parte. Donatori devin oamenii de afaceri, pe care politicienii nu-i pot trata cu refuz. In mare parte, cel mai mult profita de acest Sistem puterea, caci ea, si nu altcineva, gestioneaza capitalurile din tara. Puterea corupe — este o axioma care, cu parere de rau, in Moldova nici nu s-a incercat a fi pusa la indoiala.

Schimbarea regimului nu a determinat neaparat si renuntarea la Sistem. Noii guvernanti au insusit rapid profiturile aplicarii Sistemului, iar oponentii au fost siliti sa taca prin intermediul sperietorii pe nume Compromat. Va amintiti, dupa Mapa Albastra cu compromat a unui politician impotriva altui politician, imediat a aparut Mapa Neagra cu compromat asupra posesorului Mapei Albastre.

Banii acumulati prin aplicarea Sistemului si Compromatului au putut fi ascunsi doar prin minciuna.

La diverse etape ale dezvoltarii statalitatii, Sistemul a fost mai slab sau mai puternic, dar niciodata nu a disparut. Orice incercare de pina acum de a distruge Sistemul a suferit esec total. Or, Sistemul isi acopera repede bresele aparute in edificiu. Oricine a incercat sa lupte cu toata seriozitatea cu acest flagel a fost aruncat la periferiile vietii politice. Legile nescrise ale Sistemului functioneaza perfect si orcine i se impotriveste este sfisiat, dezonorat, facut una cu pamintul. Operatiunile de eliminare a corpului strain Sistemului sint executate de soldatii Sistemului, si cel mai grav, de institutiile statului devenite instrumente efective ale lui. Politicieni cu perspectiva, care s-au declarat dusmani ai Sistemului, au fost expulzati din politica. Businessmeni prosperi care au refuzat sa se supuna legilor Sistemului au fost siliti sa paraseasca tara.

Care este numarul ostasilor Sistemului si de ce le reuseste sa treaca cu tavalugul peste tot? Numarul oamenilor pusi in slujba Sistemului ar putea fi si de 1000–1500 de persoane, daca e sa facem trimitere la regimul Coloneilor negri din Grecia, sau de 4–4,5 milioane de oameni pe care ii satisfac normele impuse de Sistem. Or, Sistemul se bazeaza pe coruptia masiva a intregii societati si pe delapidari de proportii. Cetateanul de rind se bucura ca n-a platit impozit la stat pe un bun vindut, pentru ca l-a mituit pe un functionar de stat si acesta i-a scris in adeverinta ca bunul a fost vindut la un pret de 10 ori mai mic. Functionarul de stat, la rindul sau, privatizeaza, cu bani imprumutati de la stat (1,5 milioane lei) o intreprindere pe care o va vinde unei terte persoane la pretul real al intreprinderii: cu 15 milioane de lei.

Deci, sa ne intrebam, de asta data retoric: care este numarul oamenilor din Sistem: 1000–1500 sau peste 4 milioane?

Odata cu declararea independentei, Sistemul a pierdut brusc legatura cu turnul de comanda, iar soldatii lui au ramas derutati. De aceea, atunci am avut impresia ca iata-iata ne-am ridicat in picioare si vom merge siguri inainte. Am adoptat alte legi, care nu se supuneau sistemului. Democratiile occidentale au crezut sincer ca ne-am insanatosit. Atunci am avut si primele victorii in edificarea statului.

Insa in scurt timp, Sistemul si-a revenit. A fost nevoie de doar zece ani pentru ca acesta sa reapara intr-o forma modernizata, dar si mai monstruoasa. Sistemul a imbracat haina potrivita, si-a deodorat figura cu sprei europenizant, a trecut din Volga in Mercedesuri si BMW-uri. Esenta, insa, metodele au ramas aceleasi — MINCIUNA, FRICA, BANUL.

In 2001, Sistemul si-a creat un mediu ideal de existenta, reincarnindu-se in regimul comunist de astazi, in regimul autocratic instaurat rapid de Voronin, odata cu accederea in functia de Presedinte al tarii in aprilie 2001. In trei ani de guvernare comunista, coruptia (banul) a capatat proportii infricosatoare, frica ne-a alungat iarasi pentru discutii politice la bucatarie, iar minciuna este oficializata drept politica de stat.

Partidul Comunistilor a ajuns la putere exploatind minciuna si nostalgia dupa Sistem. In campania electorala din 2001, PCRM a promis sa reinstaureze controlul statului asupra economiei, sa introduca controlul la formarea preturilor, sa restabileasca asistenta medicala gratuita tuturor, sa ofere tinerilor studii gratis, sa stirpeasca fenomenul coruptiei si delapidarii proprietatii publice, sa reduca aparatul administrativ, sa examineze problema lichidarii imunitatii persoanelor din conducerea de virf a statului, a deputatilor parlamentului, a membrilor guvernului, a judecatorilor. Aceste promisiuni, poate sincere, ar fi avut sanse de realizare daca nu se mergea pe pista gresita — nu de stirpire a Sistemului, ci de supunere a lui, sau mai bine zis, de impunere a regulilor Sistemului tuturor structurilor statului. Au fost puse in serviciul Sistemului Guvernul, institutiile judecatoresti, mass-media etc. S-a mizat ca Sistemul va lucra pentru prosperarea tarii, insa el s-a dovedit a fi mai puternic decit “imblinzitorii”.

Chiar daca astazi nici una din aceste promisiuni, pentru care s-a si votat masiv, nu a fost indeplinita, este din cauza ca Sistemul s-a readaptat, a devenit chiar mai viabil in conditiile unei democratii iluzorii.

Liderilor PCRM nu le place cind li se aminteste ca Moldova a devenit sub conducerea lor cea mai saraca tara din Europa, preluind intiietatea de la Albania, nu le convine cind organismele internationale demasca in rapoartele lor proportiile coruptiei, se enerveaza pe faptul ca investitorii straini ocolesc pe departe teritoriul tarii, iar opozitia neincetat protesteaza impotriva actiunilor guvernantilor. Problema transnistreana se afla astazi mai departe de solutia sa decit acum trei an — Tiraspolul, avindu-si propriul sistem, nu accepta invazia din afara. Integrarea europeana s-a dovedit o mare pacaleala — optind in vorbe pentru standardele europene, in fapta, puterea le incalca la tot pasul. Lupta cu coruptia este prezentata intr-un mod ridicol prin intentarea unor procese de judecata pesoanelor care au luat mita in suma de tocmai 200 de dolari (!), pe cind afacerile de milioane, care trec pe linga buget, nu devin obiectul unor investigatii rasunatoare.

Starea de lucruri din tara ne este expusa in culori roz seara de seara la Televiziunea moldoveneasca patronata din strins de partidul de guvernamint. Minciuna ne este servita pe tava, cunoscindu-se cu precizie ca frica de a pierde locul de munca, de a deveni dusmani ai Sistemului va anihila capacitatile de analiza, iar minciuna va fi primita fara reprosuri. Opozitia este speriata cu Mapa Rosie a compromaturilor, iar organele de drept sint puse in serviciul luptei ideologice. Orice persoana din opozitie este etichetata drept dusman, iar initiativele ei sint aruncate la cosul de gunoi. Edificator in aceasta privinta pare a fi Memorandumul de trista faima la care opozitia n-a avut acces la etapa elaborarii lui si a fost chemata la consultari doar in momentul cind printr-o revelatie li s-au deschis ochii comunistilor si li s-a aratat ca sint gata sa semneze un document ce echivaleaza cu o declaratie de lichidare a Statului Moldovenesc.

Sistemul a revenit in forma sa ideala, astfel incit detine controlul total in stat. Daca Voronin ar incerca sa scuture acest Sistem, ar risca sa fie expulzat in afara granitelor lui. Din cauza ca Sistemul nu produce valori, Sistemul consuma energii si este capabil sa produca numai volumul de bunuri necesare pentru mentinerea sa. Astazi Sistemul demonstreaza cu insistenta ca este independent de vointa lui Voronin si a partidului de guvernamint (sau a oricarei alte forte politice), iar discutiile despre scindarea monolitului partid comunist vin sa ne confirme aceasta teza.

In cazul in care Sistemul va ramine pe picioare, si in continuare ne asteapta vremuri dintre cele mai grele, cu toate declaratiile noastre de orientare proeuropeana. Europa apuseana nu este un etalon al noncoruptiei. Isi are si ea plagile sale. Dar la cele pe care le are ea, n-ar mai dori sa le adauge si pe ale noastre. Semnalele venite dinspre structurile europene, exprimate in limbaj diplomatic, ne indeamna sa distrugem Sistemul. Sintem in stare sa constientizam pericolul? Sintem capabili sa receptionam semnalele?

Ce trebuie sa intreprinda clasa politica moldoveneasca pentru a scoate societatea dintr-un sistem tenebru, putred si corupt, indreptind-o pe fagasul luminii si prosperitatii?

Pentru inceput este cazul sa renuntam la lupta in stilul “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”. Zece ani formatiunile politice au luptat intre ele pe viata si pe moarte pentru a pune stapinire pe padure, ca-n celebra poveste. Nu pentru a deveni padurar si bun gospodar al ocolului silvic, dar pentru a cuceri dreptul de a intra in padure cu toporul. Cu toporul si cu lacomia fara margini. Sa taie cit mai multi copaci, caci nu se stie pe cit timp a devenit stapin, pentru ca, iata, altii isi ascut topoarele! Dar si cei care vin din urma nu vin cu hirletul in mina si cu ghinda de stejar in buzunar. Ei nu vin pentru a planta, ei vin ca sa taie ce-a mai ramas netaiat.

Un astfel de comportament doar favorizeaza Sistemul, il alimenteaza si ii da puteri. Ne face ostatici ai lui, ne impune regulile sale si ne ucide puterea de rezistenta. Trebuie sa constientizam ca acel stil de lupta practicata pina acum de partidele politice a fost doar o lupta pentru mentinerea in cadrul Sistemului, o lupta pentru dreptul de a ocupa o treapta ierarhica a Sistemului, si mai putin o lupta contra Sistemului.

Astazi clasa politica trebuie sa-si regrupeze fortele, indiferent de locul aflarii ei — pe dreapta, pe centru sau pe stinga esichierului politic. Trebuie sa elimine din rindurile sale soldatii Sistemului. Sa depaseasca instinctul autoconservarii si sa sparga fereastra. Sa-si formeze un scut invulnerabil, capabil sa reziste loviturilor neregulamentare aplicate de Sistem. Trebuie sa intelegem ca vom avea de luptat cu un dusman pentru care moralitatea si bunul-simt sau onoarea cavalereasca nu reprezinta valori. Insa tocmai aceste calitati ar fi armele cele mai potrivite impotriva lui.

Lupta contra sistemului nu exclude lupta ideologica intre formatiunile politice sau concurenta normala in interiorul partidelor. In fine, aceasta lupta genereaza idei si valori si constituie energia dezvoltarii. La baza acestei lupte trebuie sa stea Onestitatea, Corectitudinea, Respectarea promisiunilor si a intelegerilor, recunoasterea si, in final, respectarea omului ca valoare suprema. Daca insa vom face uz de aceleasi metode cu care opereaza sistemul, lupta ideologica intre partide, chiar anuntindu-se scopuri marete capabile sa mobilizeze electoratul, risca sa se transforme intr-o banala avansare in cadrul Sistemului. Ne vom cheltui zadarnic energiile, insa nu vom depasi starea de stagnare si inhibitie, frica si incertitudinea.

Dumitru BRAGHIS

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet