Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Declaraţie a Preşedintelui Partidului Alianţa “Moldova Noastră”

|versiune pentru tipar||
AMN / 28 septembrie 2005
Alianţa “Moldova Noastră”AMN este cel mai puternic partid din Republica Moldova prin structurile, democraţia sa internă şi credibilitatea în faţa electoratului, păstrată cu fermitate atunci când concurenţii politici şi-au trădat alegătorii. Noi nu putem fi distruşi din exterior, iar duşmanii noştri încearcă să facă acest lucru din interior. Am repetat de multe ori acest lucru la întâlnirile din cadrul partidului. Spre regret, ele s-au adeverit şi prin acţiunea întreprinsă de Dumitru Braghiş şi alte câteva persoane mai puţin cunoscute.

La 16 septembrie, curent, Biroul Permanent Central al AMN a luat decizia de a exclude din rândurile partidului câteva persoane, ale căror acţiuni îi făceau incompatibili cu această calitate. Vladimir Ciobanu, Iurie Bolboceanu, Anatolie Cărbune, Ion Untu, Dumitru Godoroja — pentru faptul, că ocolindu-şi colegii, au solicitat autorităţilor comuniste suspendarea AMN. Iar Iolanta Mura, Dorian Furtună şi Cornel Vlad — pentru că au aderat la o altă formaţiune politică. Membrii Biroului au considerat deosebit de grave acţiunile primului grup, bazate pe neconformarea cu deciziile Congresului al VI-lea al AMN, adoptate cu majoritate absolută de voturi, acţiuni îndreptate spre subminarea formaţiunii, ca principală forţă de opoziţie. Decizia Biroului Permanent Central adresată forurilor în a căror competenţă intră excluderea din partid a persoanelor nominalizate, le-a fost prezentată acestora cu propunerea colegială de a-şi revedea poziţiile şi de a folosi posibilităţile dialogului intern de partid pentru soluţionarea amiabilă a divergenţelor. În calitatea mea de lider al formaţiunii am promovat insistent formula de găsire a soluţiilor în cadrul unor discuţii colegiale, care să ofere grupării minoritate posibilităţi pentru a se integra în partid. Am invocat responsabilitatea în faţa alegătorilor, care pentru mine este sfântă. Am accentuat că speranţele oamenilor şi perspectiva politică a AMN cer o unitate de nezdruncinat în interiorul formaţiunii. Dar ofertele mele şi ale colegilor de partid au fost respinse. Iar iniţierea unor discuţii sincere a scos la iveală faptul, neclar până acum, că în spatele grupării orientate împotriva AMN-ului reformat se află Dumitru Braghiş.

Sunt sigur că unitatea şi activitatea AMN la această etapă nu mai poate fi perturbată. Eu nu accept ca interesele personale să fie puse mai presus decât cele ale partidului şi regret cel mai mult, că ieşirea necolegială a acestei grupări minoritare dă încă o lovitură electoratului democratic şi aşa dezamăgit. De altfel, dl Braghiş şi-a încălcat şi cuvântul dat încă după alegerile parlamentare în faţa Consiliului Politic Naţional şi a liderilor organizaţiilor teritoriale de a respecta deciziile partidului, sau, în caz contrar, de a ieşi din rândurile lui, fără să-i aducă alte prejudicii. Renunţarea la comportamentul corect denotă două posibilităţi: sau dl Braghiş este stimulat de forţe din afară ca instrument de subminare internă a partidului, sau dumnealui s-a dovedit a fi în ultimă instanţă o persoană egoistă, afectată de pierderea poziţiilor în rezultatul reformării partidului şi care acţionează în virtutea complexelor de lider comsomolist, depăşit de realităţi. Aşa sau altfel, acţiunile grupării minoritare conduse de Dumitru Braghiş împotriva AMN sunt regretabile, mai ales pentru că va decepţiona electoratul democratic. În schimb, AMN are şansa de a trece peste aceste neplăceri, eliberându-se de sabotorii interni, devenind mai dinamic şi mai eficient.

Cât priveşte convocarea unui Congres extraordinar, ea poate avea loc doar în conformitate cu procedurile statutare ale AMN şi doar dacă ar exista motive plauzibile. Dar ele lipsesc, având în vedere atât recenta înregistrare de către Ministerul Justiţiei a noului Statut, precum şi prioritatea obiectivelor de consolidare a structurilor partidului, de activizare politică şi de câştigare a alegerilor pentru funcţia de Primar General al municipiului Chişinău. Chem toţi membrii AMN, organizaţiile primare şi teritoriale să ignore manifestările egoiste şi complexele celor care pun un preţ mai mare pe funcţii şi posturi decât pe misiunea politică, să privească treaz perspectivele de care suntem responsabili în faţa cetăţenilor ţării şi să vadă partea bună a lucrurilor în curăţarea rândurilor, căci ea ne va ajuta să le strângem şi să le creştem mai repede. Trecem prin momente complicate. Dar asigurăm opinia publică de hotărârea AMN de a rezista în faţa oricăror atacuri, la care este supusă succesiv, din toate direcţiile, mai ales după alegerile parlamentare, şi de a îndreptăţi aspiraţiile majore ale populaţiei din Republica Moldova.

Serafim URECEHAN
Preşedinte al Partidului Alianţa “Moldova Noastră”

Comunicat de presă al Alianţei “Moldova Noastră” Puterea fabrică prin şantaj dosare politice contra Opoziţiei