Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Le dăm papucii urmaşilor lui Lenin!

|versiune pentru tipar||
AMN / 18 aprilie 2007
Alianţa “Moldova Noastră”Duminică, pe 22 aprilie 2007, cu ocazia aniversării de la naşterea unuia dintre cei mai monstruoşi şi bine deghizaţi terorişti politici ai lumii, Organizaţia de Tineret a Partidului Alianţa “Moldova Noastră” invită toţi oamenii lucizi la o acţiune-spectacol în scuarul Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău. Manifestarea noastră are genericul şi scopul “SĂ LE DĂM PAPUCII URMAŞILOR LUI LENIN”.

Fiecare protestatar e chemat să aducă o pereche de încălţăminte veche, vom alinia papucii netrebuincioşi ca să şi-i poată lua urmaşii idolului roşu, iar dacă ei preferă să plece fără papuci îi vom arunca la gunoi, aşa cum fiecare cetăţean al ţării noastre trebuie să procedeze cu resturile de mentalitate leninistă.

Conform uzanţei, vom avea şi primirea în pionieri a unor personaje politice rătăcite. Scopul nostru este să convingem întreaga populaţie a Republicii Moldova, dar mai ales generaţiile tinere, că este necesară salubrizarea Puterii.

Republica Moldova e unica ţară în Europa sub regim retrograd comunist. Tocmai din acest motiv rămâne şi cea mai săracă pe continent. Batjocura, la care suntem supuşi, a devenit insuportabilă şi noile generaţii trebuie să o elimine.

Dacă eşti de acord că trebuie lichidată îndoctrinarea politică a copiilor şi a tineretului, vino pe 22 aprilie, duminică la 12.00 în scuarul Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău “SĂ LE DĂM PAPUCII URMAŞILOR LUI LENIN”!

Organizaţia de Tineret AMN

Serviciul de presă AMN
Comunicat de presă al Alianţei “Moldova Noastră” Comunistii reiau cu o noua intensitate hartuirea judiciara a liderului AMN