Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Declaraţia fracţiunii parlamentare Alianţa “Moldova Noastră” cu privire la respectarea drepturilor omului în Moldova

|versiune pentru tipar||
AMN / 12 iunie 2008
Alianţa “Moldova Noastră”

Stimaţi deputaţi!

În fiecare an, noi audiem în Parlament rapoartele Centrului pentru drepturile omului. În fiecare an, noi constatăm situaţia dificilă din acest domeniu. În fiecare an, noi adoptăm hotărâri pe marginea acestui raport, dar situaţia nu se schimbă în bine. Mai mult chiar — se înrăutăţeşte.

Iar aceasta se întâmplă, deoarece în Republica Moldova respectarea drepturilor omului se reduce la un buchet de declaraţii frumoase, ce trebuie utilizate în discuţiile cu factorii de decizie din exterior.

Atitudinea formală a celor care exercită actul guvernării faţă de drepturile fundamentale ale omului, mimarea reformelor, promovarea în practică a unor politici contrare declaraţiilor — acestea sunt principalele explicaţii ale faptului că Moldova a ajuns restanţieră la capitolul respectării drepturilor omului.

Cel mai elocvent exemplu este situaţia din justiţie. Mă refer la realizarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la liberul acces la justiţie. Nu în zadar am ales aceste două drepturi, căci un sfert din plângerile cetăţenilor ţin anume de încălcarea lor. Acum trei ani, coaliţia roş-oranj a anunţat cu surle şi trâmbiţe despre reformele radicale din justiţie, despre sporirea independenţei şi eficienţei justiţiei, începând de la Consiliul Superior al Magistraturii şi terminând cu instanţele de judecată primare.

De ce atunci oamenii continuă să perceapă sistemul judecătoresc ca un focar de corupţie, ca o piedică în realizarea drepturilor lor, unde examinarea cazurilor se tergiversează, iar când se ia o decizie, ea nu se mai execută. Aşa cum procedează Ministerul Apărării, care refuză să execute decizii definitive ale instanţelor de judecată privind asigurarea cu spaţiu locativ a angajaţilor săi, sau Ministerul Educaţiei şi Tineretului, care refuză să execute decizii definitive privind restabilirea în serviciu a persoanelor disponibilizate ilegal.

Şi mai prost stau lucrurile când e vorba de respectarea dreptului omului de a nu fi supus unui tratament inuman şi degradant, dreptului la integritate fizică şi psihică, dreptului la siguranţa persoanei, dreptului la libertate individuală. Toate aceste drepturi se încalcă masiv şi la pachet în sistemul penitenciar din Moldova.

Un alt domeniu în care se vede clar lipsa de voinţă a autorităţilor de a avansa pe calea respectării drepturilor omului este libertatea întrunirilor. Pentru a arunca praf în ochii occidentalilor, s-a adoptat o nouă lege a întrunirilor, care este mai bună decât cea veche. Dar această lege nu se implementează — chiar în ziua intrării ei în vigoare, un grup de protestatari paşnici a fost reţinut în faţa Preşedinţiei, târâţi pe asfalt, încărcaţi cu forţa în automobile şi duşi la comisariatul de poliţie.

Apropo, deseori oamenii sunt reţinuţi de poliţie doar pentru a da explicaţii, dar se pomenesc închişi în aceleaşi cuşti de fier cu infractorii. De asemenea, pentru a da explicaţii sunt chemaţi membrii partidelor incomode şi totul se face special pentru a-i intimida. Şi toate acestea au loc în ţara în care noi trăim. În ţara unde poliţia este folosită pe post de instrument represiv, pe post de bâtă politică pentru persecutarea oponenţilor!

Autorităţile nu pot face faţă nici măcar respectării unui drept elementar ca cel la libera circulaţie. În context, voi aminti de numeroasele cazuri când reprezentanţii partidelor de opoziţie sunt împiedicaţi să ajungă la unele acţiuni de protest.

Situaţia este dezastruoasă şi la capitolul drepturilor social-economice. Astfel, în 270 de localităţi nu avem grădiniţe, în 250 de sate nu există şcoli, în 60 de sate sunt doar şcoli primare, iar în 500 de localităţi — doar gimnazii. În aceste condiţii, nici nu face să ne mai mire creşterea numărului de copiii neşcolarizaţi — la începutul anului de studii 2007–2008 acesta era dublu faţă de începutul anului precedent.

Nu putem trece cu vederea nici domeniul ocrotirii sănătăţii. Deşi acum câţiva ani comuniştii au introdus asigurările medicale obligatorii şi an de an sporesc defalcările agenţilor economici şi oamenilor simpli în fondurile respective, calitatea serviciilor medicale nu creşte, iar corupţia în sistem rămâne la un nivel constant. Rezultatele unui studiu arată că aproape jumătate din pacienţi dau mită medicilor.

Iar la întrebarea deputaţilor AMN, cu privire la modul de folosire a celui aproape un miliard şi jumătate de lei pe care statul îl colectează anual sub formă de prime de asigurări medicale obligatorii, nu am primit un răspuns clar. De câte ori se discută bugetul respectiv, aşa şi nu reuşim să obţinem informaţii detaliate la acest capitol.

Stimaţi colegi!

Trebuie să recunoaştem că în privinţa respectării drepturilor omului în R.Moldova s-au înregistrat regrese în majoritatea domeniilor. Situaţia continuă să se înrăutăţească şi, cu regret, avem toate motivele să presupunem că cel puţin încă un an va persista aceeaşi stare de lucruri.

În final, aş vrea să vă amintesc un proverb: peştele de la cap se strică. În cazul nostru, capul bolnav este guvernarea comunistă. Tocmai de aceea, AMN consideră că drepturile omului în Republica Moldova vor fi cu adevărat respectate numai după ce comuniştii vor pleca de la guvernare.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Prezentată în Parlamentul Republicii Moldova de Veaceslav Untilă, prim-vicepreşedinte al AMN

Serviciul de presă al AMN
Comunicat de presă al Alianţei “Moldova Noastră” Comunicat de presă al Alianţei “Moldova Noastră”