Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Declaraţie a Fracţiunii parlamentare Alianţa “Moldova Noastră” cu privire la situaţia din agricultură

|versiune pentru tipar||
AMN / 10 iulie 2008
Alianţa “Moldova Noastră”

Domnilor Ţărani!
Onorată asistenţă!
Doamnă Preşedinte a şedinţei!

Majoritatea parlamentară comunistă, după cum se ştie, a fugit de examinarea în Parlament a moţiunii “Stop genocidul comunist împotriva ţăranilor” înaintată de fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră”. Eschivarea se explică doar prin frica guvernanţilor de a-şi şifona şi mai mult imaginea politică şi fiindcă nu au găsit argumente pentru a discuta deschis propunerile conţinute în dispozitivul moţiunii şi anume:

  1. Alocarea de mijloace suplimentare în sumă de 300 milioane lei, pentru subvenţionarea lucrărilor agricole de vară-toamnă, în anul 2008, destinate stimulării şi susţinerii agenţilor economici persoane juridice şi fizice care au în proprietate, folosinţă terenuri agricole.
  2. Alocarea mijloacelor financiare în scopul creării fondului de intervenţie pentru cereale care să permită achiziţionarea a 100 mii tone de grâu de la ţărani la un preţ superior celui oferit pe piaţă, 4000–4500 lei per tonă.
  3. Prezentarea unui proiect de lege privind eşalonarea plăţilor impozitului funciar şi contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, în scopul micşorării poverii fiscale de pe umerii agenţilor economici din agricultură, care au avut de suferit de pe urmele secetei catastrofale din 2007.

Însă, Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” repetă că guvernarea comunistă trebuie să-şi asume responsabilitatea lor pentru criza din sectorul agrar şi situaţia deplorabilă în care se află întregul mediu rural. Aici trebuie să menţionăm că agricultor în Republica Moldova este orice persoană care locuieşte la ţară, inclusiv cei a căror profesie e alta decât prelucrarea pământului. Sărăcia, subdezvoltarea socială şi impotenţa statului de a oferi condiţii normale de activitate pentru medicii de la sat, pentru profesori, funcţionari şi alţii, duc la faptul că existenţa lor depinde de cultivarea cu propriile mâini a hranei pentru supravieţuirea familiilor. În cele peste 1500 de sate din Republica Moldova toţi, dar absolut toţi — şi intelectuali, şi copii, şi bătrâni, sunt nevoiţi să muncească la pământ, căci guvernarea comunistă nu le poate asigura nici un sfert din pretinsul “coş minim de consum”, care acum e anunţat la nivelul de circa 1300 lei lunar!

Orice ar spune reprezentanţii actualei Puteri, rezultatul ei cel mai ruşinos se vede prin faptul că suntem singura ţară din Europa inclusă în rapoartele Organizaţiei Naţiunilor Unite ca având urgent nevoie de asistenţă umanitară alimentară. Anul 2008 şi anul viitor vor fi deosebit de grei pentru agricultura Republicii Moldova şi pentru cei 2,5 milioane de cetăţeni de la sate.

Efectele catastrofale ale calamităţilor din anul trecut şi creşterea globală a preţurilor se vor reflecta şi în preţurile la produsul de bază — pâinea. El încă mai este menţinut la un preţ ireal de mic pe spatele ţăranilor şi prin aprovizionarea întreprinderilor favorite ale comuniştilor, cum este “Franzeluţa”, cu grâu din rezervele de stat şi din donaţiile externe. Când aşa-numitele “daruri ale lui Voronin” se vor termina, preţurile la pâine o să explodeze, aşa cum s-a întâmplat deja cu cele la alte produse, care au crescut cu 15,4% numai pe parcursul anului 2007, ca în primele cinci luni ale anului 2008 să se majoreze cu încă 18%. Preţurile la fructe proaspete s-au majorat cu 48%, la ouă — cu 43,1%, la legume — cu 40%, la pâine — cu 22%, la carne, preparate şi conserve din carne — cu 33,2%, la peşte şi produse din peşte — cu 26,5%. Carnea de bovină s-a scumpit cu 60,0%, de porcină — cu 46,0%, iar cea de ovină şi caprină cu 50,0%. Preţul unui kilogram de orez s-a majorat în acelaşi interval de timp de la 18 lei până la 30 de lei, la fel cât costa şi un litru de ulei vegetal. Această presiune a preţurilor la produsele alimentare primordiale loveşte întreaga populaţie a ţării, iar faptul că guvernarea rămâne impasibilă trezeşte bănuieli că o parte a costului o constituie beneficiul ei.

Experţii consideră că siguranţa alimentară este ignorată de autorităţile comuniste, care mimează anumite măsuri doar în anii de secetă şi le uită imediat ce vine un an mai favorabil! Iată de ce noi, o ţară agrară, am devenit absolut dependenţi de importurile de alimente, care s-au mărit şi depăşesc incomparabil exportul de produse alimentare.

Anul 2007 a fost primul în care industria alimentară a cedat supremaţia la exporturi industriei textilelor. Iar dacă în primele 5 luni ale anului 2007 importurile de produse alimentare a fost de circa 153 mln USD, în aceiaşi perioadă a anului curent ele au depăşit 257 mln. USD! Creşterea importurilor de produse alimentare, doar intr-un singur an, a atins 68 %, pe când exporturile au sporit doar cu 10 la sută. Aceste ritmuri denotă şi faptul că Moldova e incapabilă să valorifice plenar cotele de export oferite de Uniunea Europeană în cadrul “Acordului cu privire la comerţul asimetric”. Anunţarea lor rămâne o simplă acţiune propagandistă a mediilor de informare pro-comuniste. Căci, actuala guvernare e incapabilă să implementeze standarde de calitate ce ar deschide posibilitatea ca agenţii economici din Republica Moldova să poată exporta.

Datorită crizei în sectorul agroalimentar, numărul angajaţilor în agricultură s-a redus cu 10% în primul trimestru 2008, faţă de aceeaşi perioada a anului trecut. Din cauza condiţiilor nefavorabile pentru agricultură în anul trecut au părăsit acest sector 30 de mii de persoane, dintre care marea majoritate au părăsit Republica Moldova.

Agenţii economici mici din agricultură beneficiază mai puţin sau deloc de ajutor din partea statului. Gospodăriile ţărăneşti în anul 2007 au beneficiat de doar 11% din resursele Fondului de subvenţionare, iar situaţia se va repeta cu siguranţă şi în acest an, reieşind din rezultatele primelor şase luni. Gospodăriile ţărăneşti în 6 luni ale anului 2008 au primit doar 21 mln. lei sau 11,4% din cele 184 mln. lei utilizate din resursele Fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli. Dimpotrivă, conform datelor de la 9 iulie, curent, statul avea datorii de peste 100 mln. lei la restituirea către ţărani a TVA-ului, încasat de la livrările producţiei agricole şi de la achiziţia de produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi. Iată care sunt efectele ignorării iniţiativei, cu care Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” a venit prin Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pe anul 2008 nr.254-XVI din 23 noiembrie 2007. (nr. de înregistrare 753 din 04.03.08). Ea prevedea suplimentarea cu 300 milioane lei a mijloacelor pentru subvenţionarea lucrărilor agricole de primăvară în anul 2008, şi era orientată, în special, spre gospodăriile agricole mici şi medii. În loc să-i ajute, statul le ia ţăranilor şi aceşti 100 mln. lei, pe care întârzie să-i ramburseze şi-i “învârte” în alte scopuri, în timp ce ei sunt absolut necesari pentru campania de recoltare 2008.

Este clar — interesele guvernării comuniste nu se vor intersecta niciodată cu cele ale simplilor ţărani, care sunt hărţuiţi şi jigniţi atunci când doresc să-şi dezvolte activitatea în propria ţară!

Fracţiunea AMN condamnă dezmăţul comunist din Republica Moldova, care sărăceşte ţara şi face planuri diabolice de ruinare a producerii agricole autohtone, de dezrădăcinare a oamenilor gospodari de la sat, alungându-i în “exil” la munci silnice prin întreaga Europă. Este unul din capitolele cele mai dureroase ale unui adevărat act de trădare a poporului nostru!

Prezentată în plenul Parlamentului de către deputatul AMN, dl. Valeriu COSARCIUC

Declaratie a Fractiunii AMN în Consiliul municipal Chişinău Comunicat de Presa al AMN cu privire la convocarea în Parlament în regim de urgenţă a fracţiunii AMN