Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiComune

Mişcarea Acţiunea Europeană şi Partidul Naţional Liberal optează pentru o alternativă democratică şi naţionala în Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
MAEPNL / 19 ianuarie 2009

De la fondarea lor, MAE şi PNL au pledat continuu pentru o alternativă democratică şi naţională la guvernare în Republica Moldova, care să însemne ruperea celui de-al doilea stat românesc din sfera de influenţă rusă şi integrarea plenară în spaţiul comunitar euroatlantic, unde se află România, primul stat românesc.

Оn ultimii zece ani, din cauza regimului nedemocratic, societatea noastră a înregistrat numai regrese. Comuniştii, care conduc R.Moldova din 1999, nu au reuşit o avansare pe dimensiunea integrării europene, nici să scoată R.Moldova de sub monitorizarea Consiliului Europei, nu au rezolvat problema transnistreană, nu au asigurat o creştere economică, ce ar permite o îmbunătăţire a stării materiale a oamenilor, nu au extins sectorul privat, nu au promovat politici liberale menite să ne apropie de standardele comunitare, ne-au cantonat în zona neutralităţii, periculoasă pentru un viitor european, în condiţiile staţionării ilegale, în continuare, pe teritoriul statului nostru, a trupelor ruseşti de ocupaţie.

Оn toate declaraţiile, deciziile şi acţiunile MAE şi PNL, s-a invocat această situaţie. MAE şi PNL au invitat partidele necomuniste să accepte unificarea eforturilor pentru răsturnarea regimului antiromânesc odios, aflat la conducere prin fraudă, înşelăciune şi prin îmbogăţire abuzivă.

Partidele necomuniste au făcut repetate apeluri la unire şi consolidare, dar, din păcate, nu şi-au conjugat eforturile pentru o luptă electorală anticomunistă în comun nici partidele cotate în sondaje “cu şanse”, nici cele neagreate de autorii sondajelor, cum ar fi MAE şi PNL, pentru opţiunea fermă antiCSI, proNATO şi proUE, împotriva staţionării ilegale a trupelor ruseşti în Republica Moldova, pentru un Parteneriat strategic bilateral extrem de strîns între România şi R.Moldova, pentru modificarea denumirii limbii în română, pentru reforme cu adevărat liberale. O cooperare pentru Parlamentul R.Moldova între partidele proeuropene, naţionale, ar însemna o cumulare de valori, dar şi o plusvaloare puternică pentru cîştigarea încrederii alegătorilor şi nedevierea, regretabilă, a voturilor alegătorilor democraţi.

Din păcate, partidele ce se considera “cu şansă”, nu au, practic, un mesaj proeuropean, menit să înglobeze opţiunea în favoarea reperelor cruciale pentru destinul democraţiei şi pentru libertatea românilor şi a alogenilor din R.Moldova. S-a considerat mereu că un mesaj clar proromânesc nu ar capta voturile alegătorilor din mai multe categorii, dar se sacrifică, de fapt, întîrzierea trecerii definitive a R.Moldova în zona de securitate şi de dezvoltare după standarde euratlantice, prin sprijinul determinant al României.

Оn legătură cu aceasta, MAE şi PNL au purtat discuţii, în ultimul timp, cu reprezentanţi ai unor formaţiuni, care au propus formaţiunilor noastre să nu participle la alegeri, în schimbul participării la formarea Guvernului după alegeri. Poziţia MAE-PNL este următoarea:

Formaţiunile noastre sînt preocupate şi interesate de politica generală ce se va face în viitorul Parlament, şi nu de funcţii în Guvern, la nivel de miniştri ori miniştri-adjuncti, care sînt funcţii tehnice şi la care se va ajunge doar dacă va fi o majoritate proeuropeană în Parlament. MAE şi PNL pot contribui ulterior prin cadre de buni profesionişti, în curînd, va fi propusă componenţa Guvernului din umbră al MAE si PNL.

Negocierile cu formaţiunile liberale trebuie sa fie de esenţa, şi nu formale, doar de ochii opiniei publice şi pentru argumente superficiale pentru propriile organisme colective de conducere gen “am negociat, însa partenerii de dialog sînt interesaţi doar de fotolii parlamentare, nu ni s-a acceptat oferta şi, prin urmare, o modalitate de cooperare reciproc acceptabilă nu are sorţi de izbînda”.

MAE şi PNL propun negocieri între formaţiunile liberale în condiţii de transparenţă şi dialog consistent. Mecanismul juridic pentru participarea în comun pe o Listă a Unităţii Naţionale există, chiar daca se ştie că instituţiile statului nu respectă legea, ci indicaţiile şefilor. Poziţia privind Lista Unităţii Naţionale este sprijinită şi de Forul Democrat al Românilor, în faţa comuniştilor şi a aliaţilor lor, care recurg la metode nepermis de murdare împotriva oponenţilor politici, pentru a se reperpetua, cu orice preţ, Puterea, ar fi mai eficientă o opunere colectivă, decît rîzleţită. MAE şi PNL consideră că încă nu e tîrziu ca formaţiunile cu mesaj proeuropean autentic să se aşeze la masa de negocieri şi să elaboreze tactica unei victorii unite şi ferme, pentru realizarea alternativei democratice, naţionale, la guvernare.

Anatol PETRENCU, preşedintele Mişcării Acţiunea Europeană
Vitalia PAVLICENCO, preşedintele Partidului Naţional Liberal
Comunicat de presă al şedinţei Consiliului de Coordonare MAE-PNL PNL şi MAE sînt sprijinite de Partidul Naţional Român