Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiComune

Declaraţie din partea majorităţii absolute constituite în Parlamentul Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PDMPL / 13 ianuarie 2016

Din partea celor 56 de deputaţi care constituie majoritatea absolută parlamentară, subsemnaţii, Marian Lupu, Violeta Ivanov, Mihai Ghimpu, Ion Bălan, facem următoarea declaraţie publică:

Am luat act de reacţia Preşedintelui Nicolae Timofti cu privire la nominalizarea lui Vladimir Plahotniuc pentru funcţia de prim-ministru, o candidatură înaintată şi susţinută de majoritatea parlamentară constituită din 56 de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

Considerăm ca fiind nefundamentate prin probe sau prin acţiuni, într-un cuvânt, neîntemeiate — motivele invocate în comunicatul de presă remis astăzi, de către Preşedinţie. Mai mult, cu referire la hotărârea Parlamentului nr. 5 din 15 februarie 2013 la care face referire instituţia prezidenţială, menţionăm că acest act legislativ vine ca urmare a solicitării personale a lui Vladimir Plahotniuc de demisie din funcţie, în anul 2013, şi ca rezultat al votului politic din Parlament. Remarcăm că referirea la hotărârea Curţii Constituţionale în materie de integritate nu are nicio relevanţă în cazul candidatului propus de noi, fapt confirmat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 10 din 18 noiembrie 2014. Ca atare, reiterăm faptul că preocupările menţionate în comunicatul de presă al Preşedinţiei nu sunt susţinute în baza Constituţiei şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Totodată, reconfirmăm preocuparea noastră faţă de evoluţia situaţiei sociale, economice şi politice din ţară, în situaţia prelungirii crizei politice actuale, o criză care afectează grav toţi cetăţenii Republicii Moldova. În acest context, reafirmăm determinarea noastră pentru susţinerea candidaturii lui Vladimir Plahotniuc pentru funcţia de prim-ministru, susţinere pe care ne-o asumăm cu toată responsabilitatea, având pe deplin încredere în judecata noastră şi a majorităţii celor 56 de deputaţi.

În concluzie, facem apel către Preşedintele Nicolae Timofti să ţină cont de voinţa exprimată de către majoritatea absolută din Parlamentul Republicii Moldova şi să acţioneze în temeiul interesului naţional şi al Legii Supreme.

Declarăm în unanimitate şi fără echivoc că Vladimir Plahotniuc este propus pentru a fi desemnat în funcţia de prim-ministru în strictă conformitate cu prevederile constituţionale, inclusiv luând act de hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 29 decembrie 2015. Decizia a fost formalizată de majoritatea absolută a deputaţilor din Parlament, iar potrivit Înaltei Curţi, nu există deci nici un motiv constituţional şi democratic pentru ca Preşedintele să nu desemneze în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru persoana care dispune de o majoritate parlamentară, fie ea adversa Preşedintelui.

Sursa: www.pdm.md

PSRM şi “Partidul Nostru” au organizat un “coridor al ruşinii” pentru deputaţii alianţei din Parlamentul RM. Socialiştii iniţiază procedura de demisie a lui Adrian Candu Declaraţie comună cu privire la perspectiva alegerilor prezidenţiale