Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

Ziua Europei este şi ziua noastră

|versiune pentru tipar||
MAE / 8 mai 2009
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Preşedintele Mişcării social-politice “Acţiunea Europeană”, Anatol Petrencu, a transmis o scrisoare de felicitare, cu ocazia Zilei Europei, ambasadorilor ţărilor membre UE la Chişinău. În scrisoare se arată că “ziua de 9 Mai încununează succesul unui proiect îndrăzneţ, pornit de la un crez comun, care a reuşit să ridice Europa din ruinele celui de Al Doilea Război Mondial.”

Anatol Petrencu consideră că Uniunea Europeană constituie pentru Republica Moldova “inspiraţia în numele dobândirii unui viitor prosper şi stabil”, un exemplu care ar trebui urmat pentru “recuperarea decalajului politic şi social”.

“De la Uniunea Europeană am învăţat să preţuim, dincolo de toate, respectarea drepturilor omului, o condiţie vitală pentru înfăptuirea obiectivului nostru, de a ne alătura marii familii europene. De aceea Republica Moldova se află într-un moment de cumpănă în această perioadă în care asistăm la tot felul de abuzuri din partea regimului comunist. Republica Moldova este însă îndreptăţită să sărbătorească la 9 Mai Ziua Europei. Alături de întreaga Uniune Europeană. Pentru că cetăţenii Republicii Moldova simt la fel ca ceilalţi cetăţeni din Europa! Să sărbătorim Europa, în numele credinţelor democratice ce ne unesc pe toţi, indiferent de graniţe!”, se mai arată în mesajul de felicitare.

Serviciul de presă al MAE
Rezoluţia PE, o mână de ajutor întinsă democraţiei din R. Moldova MAE faţă de problema alegerilor anticipate