Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

Declaraţie cu privire la atitudinea sfidătoare a dlui Marian Lupu faţă de apărătorii independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
MAE / 10 august 2010
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Recenta declaraţie a deputatului Marian Lupu, preşedinte al Partidului Democrat din Moldova, care şi-a permis să pună la îndoială sacrificiul şi jertfirea de sine a membrilor grupului Ilaşcu, este o sfidare a sentimentelor patriotice ale cetăţenilor Republicii Moldova, a adevărului istoric şi a memoriei celor care şi-au dat viaţa în conflictul armat de pe Nistru.

În calitatea mea de participant la conflictul armat dintre Republica Moldova şi Rusia din 1992, condamn această luare de atitudine iresponsabilă şi o calific drept o manifestare a egoismului politic, o pornire de moment a liderului PD, care urmăreşte interese strict politice şi electorale.

În acest context, îi cer public dlui Lupu să vină cu scuzele de rigoare faţă de toţi acei pe care i-a jignit. Or, atitudinea lui a vizat nu doar membrii grupului Ilaşcu, ci pe toţi acei care au luptat la Nistru, întregul nostru popor, care de aproape două decenii trăieşte o dramă continuă, fiind divizat absolut artificial, în baza unor interese ale cuiva, în două tabere.

Cu această ocazie, fac un apel către toţi actorii politici, către liderii şi formatorii de opinie, să se abţină de la declaraţii ce ar putea leza sentimentele patriotice a celor care au luptat pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Veaceslav Untilă, deputat, preşedinte al MAE
MAE optează pentru un preşedinte al poporului MAE: Voronin trebuie să plătească despăgubiri pentru demolarea ilegală a conacului Teodosiu