Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

Mihai Godea s-a întâlnit cu studenţii şi profesorii Colegiului de Transport

|versiune pentru tipar||
PAD / 28 februarie 2012
Partidul Acţiunea Democratică

Mihai Godea, preşedintele Partidului Acţiunea Democratică, a avut astăzi, 28 februarie 2012, o întâlnire cu studenţii şi corpul profesoral al Colegiului de Transport din Chişinău.

Discuţiile din cadrul întâlnirii s-au axat pe problemele existente în domeniul învăţământului şi pe modalităţile de soluţionare a acestora. Preşedintele PAD, Mihai Godea a menţionat în special finanţarea proastă a domeniului de către stat, lucru care generează probleme în întreg sistemul educaţional, care, cu fiecare an, devine tot mai deficitar.

“Statul da bani foarte puţini în învăţământ. Instituţiile de învăţământ sunt nevoite să acumuleze bani din contracte şi de aceea sunt cointeresate să menţină şi studenţii care nu au o reuşită bună. Aceştia pleacă din instituţii numai când obţin diploma”, a precizat Mihai Godea.

În afară de probleme din domeniul învăţământului, studenţii şi profesorii s-au arătat interesaţi de viaţa politică a Republicii Moldova şi ultimele evoluţii ale acesteia. În cadrul discuţiilor, studenţii au avut posibilitatea să afle mai multe despre activităţile Partidului Acţiunea Democratică, dar şi să-l cunoască mai bine pe Mihai Godea, preşedintele formaţiunii.

Sursa: www.padm.md

Declaraţia deputatului Mihai Godea în legătură cu amînarea audierilor parlamentare în problema transistreană PAD a comemorat împreună cu combatanţii 20 de ani de la declanşarea Conflictului Armat de pe Nistru