Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

PAD declanşează crearea Ministerului Relaţiilor cu Diaspora şi Reintegrării Migranţilor

|versiune pentru tipar||
PAD / 4 aprilie 2012 | 
Partidul Acţiunea Democratică

Partidul Acţiunea Democratică a elaborat un proiect de lege care prevede constituirea Ministerului Relaţiilor cu Diaspora şi Reintegrării Migranţilor, autoritate centrală de specialitate, responsabil de protecţia cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare, de reintegrarea economică şi socială a celor reveniţi în ţară şi de implicarea acestora în procesele economice şi de dezvoltare, care au loc în Republica Moldova.

Proiectul legislativ urmează să fie supus consultărilor publice iar ulterior va fi discutat cu reprezentanţii partidelor din alianţa de guvernare.

Anunţul a fost făcut de către Corneliu Gurin, vice-preşedinte al PAD, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc astăzi, 4 aprilie, la Chişinău.

“Nu cred că există o familie în Republica Moldova care să nu aibă pe cineva plecat la muncă peste hotare. Aceşti oameni şi-au luat soarta în mâini şi îşi asigură ceea ce nu le asigură statul. Deşi de problema relaţiilor cu organizaţiile diasporei şi reintegrarea cetăţenilor reveniţi acasa sânt abilitate să se ocupe concomitent mai multe instituţii centrale, în realitate de aceste lucruri, nu se ocupă nimeni permanent şi eficient”, a declarat Cornel Gurin.

Astfel, potrivit vice preşedintelui Partidului Acţiunea Democratică, crearea Ministerului Relaţiilor cu Diaspora şi Reintegrării Migranţilor este pertinentă şi ar rezolva un şir de probleme cu care se confruntă diaspora.

În proiectul de lege elaborat de PAD, este prevăzut că instituţia va fi condusă de un demnitar cu mandat asumat politic şi responsabil direct în faţa cetăţenilor, indiferent de locul în care s-ar afla ei. Direcţiile de bază în activitatea Ministerului vor fi:

“Crearea respectivei autorităţi face parte din cele 10 angajamente asumate de liderii AIE faţă de PAD în procesul de alegere a Preşedintelui”, a precizat Corneliu Gurin, menţionând totodată şi faptul că Crearea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru problemele diasporei şi a reintegrării migranţilor se înscrie în politicile promovate prin Programul de guvernare al AIE. De aceea, iniţiativa Partidului Acţiunea Democratică poate fi respinsă de alianţa de guvernare doar în cazul în care îşi încalcă propriile promisiuni şi angajamente.

Potrivit angajamentelor semnate la 15 martie 2012 de către Vladimir Filat, Mihai Ghimpu, Marian Lupu şi contrasemnate de preşedintele PAD Mihai Godea, termenul limită pentru crearea unei autorităţi naţionale pentru diaspora este 1 octombrie 2012.

Sursa: www.padm.md

Partidului Acţiunea Democratică îşi întăreşte rândurile la Sângerei Declaraţia deputatului Mihai Godea, rostită în plenul Parlamentului la 5 aprilie 2012