Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

Declaraţia deputatului Mihai Godea, rostită în plenul Parlamentului la 5 aprilie 2012

|versiune pentru tipar||
PAD / 5 aprilie 2012
Partidul Acţiunea Democratică

Au trecut 3 ani de la tragicele evenimente din aprilie 2009. În acest răstimp s-au spus, s-au declarat şi s-au scris multe. S-au făcut parade verbale şi isterice. S-au dat indicaţii de la cel mai înalte tribune şi s-a raportat în dodii despre progrese şi finalităţi. S-au luat angajamente publice şi s-a recurs la cele mai josnice tehnici de manipulare. Şi unii dintre noi am căzut pradă acestor manipulări. Câtă ipocrizie a văzut societatea în aceşti trei ani, câtă ticăloşie ne-a fost dat să înghiţim în acest răstimp. Umiliţi în toiul evenimentelor, umiliţi şi după, iar sfârşitul acestui coridor al umilinţei, aidoma coridoarelor morţii pentru cei torturaţi şi ucişi în acele zile, pare să nu mai aibă capăt.

Victimele evenimentelor din aprilie, de rând cu întreaga societate, aşteaptă răspunsuri clare, s-au măcar promisiuni rezonabile de termeni în care se va afla adevărul. Şi adevărul nu poate să vină de undeva peste noapte, ci din acţiunile responsabile şi asumate ale instituţiilor abilitate.

Primele răspunsuri au fost oferite prin achitarea capilor torţionarilor din acele zile. Oamenii trebuie să înţeleagă că această guvernare nu doreşte să scoată adevărul la suprafaţă. Ori este şantajată, ori unii dintre liderii de azi au fost complici la evenimentele de atunci. Cu biata mea minte, vorba lui Păunescu, nu pot accepta o altă explicaţie.

Stimaţi deputaţi, din păcate, nu s-a făcut dreptate şi adevărul despre 7 aprilie pare din ce în ce mai departe. De ce se întîmplă toate acestea? Pentru că nu convine nimănui. Cel puţin, nimănui dintre cei cu putere de decizie. Majoritatea oamenilor care au ieşit în piaţă, în acele zile, au ieşit împotriva unui sistem corupt şi agresiv a partidului care îl administra şi a clanului care îl conducea. Dar PCRM nu mai este la guvernare. Clanul Voronin nu mai este la putere. Întrebarea este: ce s-a întâmplat cu sistemul corupt şi opresiv construit de PCRM?

Şi răspunsul este din nefericire unul simplu şi la vedere: Sistemul a supravieţuit în mare parte sub noua guvernare. Toate elementele acestui mecanism: monopolurile, sferele de influenţă, controlul politic şi financiar asupra unor structuri de forţă şi judecători, marea lor majoritate sunt în aceleaşi poziţii ca acum 3 ani. Şi tocmai acest sistem, format în mare parte din aceeaşi oameni care au încercat să ne strivească la 7,8 şi 9 aprilie, este pus de actuala guvernare să mimeze căutarea dreptăţii şi a adevărului pentru 7 aprilie.

Iniţiativa Guvernului de a oferi indemnizaţii celor care au avut de suferit de pe urma evenimentelor din aprilie 2009 este cinică şi ruşinoasă. Victimele autentice de atunci nu au nevoie de ciolane aruncate de la masa boierului. Sunt sigur, ele ar renunţa cu bucurie la banii daţi de guvern, dacă şi-ar vedea călăii judecaţi şi puşi după gratii.

Dar cui anume se oferă aceste indemnizaţii? Cine face această listă şi în ce bază? Văd că până acum în lista comisiei guvernamentale sunt 76 de protestatari si 43 de colaboratori, puşi aşa laolaltă, toţi egali, parcă ar fi victimele unei catastrofe naturale. Guvernarea actuală şi după 3 ani de la evenimente tratează 7 aprilie ca pe o catastrofă naturală. Ei discută despre victime, calculează daune materiale şi morale şi se prefac că nu au existat nici agresori şi nici voinţă coerentă a oamenilor în acele zile.

Observaţi cum toate anchetele pe acest subiect au investigat abuzurile unor indivizi izolaţi şi eventual incompetenţa altora.

Stimaţi colegi, Eu cred profund că la 7 aprilie a fost ziua când Moldova, după mult timp, şi-a recăpătat demnitatea şi a început să îşi recucerească libertatea, pentru că libertatea, în sensul ei autentic, este clădită pe demnitate.

Iată de ce miliţia lui Voronin a acţionat premeditat şi organizat, a torturat, a terorizat şi mai ales a încercat să umilească în acele lungi zile, pe orice cetăţean care îndrăznea să contrazică sistemul: pentru că ei au înţeles că Moldova îşi recapătă demnitatea şi au încercat să ne-o strivească. N-au reuşit.

Şi tot din acelaşi motiv nici un deputat din partidele democratice nu a îndrăznit să cedeze şi nu a oferit votul de aur comuniştilor. Fie că în mod conştient sau nu, foarte mulţi politicieni din Moldova s-au molipsit în zilele acelea cu demnitatea şi curajul celor din piaţă. Ce păcat că, pentru majoritatea dintre ei, această frumoasă şi necesară contaminare a durat doar câteva zile…

Stimaţi concetăţeni, în ajunul acestei triste aniversări, vreau să adrezes un mesaj celor care pe 7 aprilie 2009 au învins frica şi au ieşit să spună lumii largi că Moldova este alta. Celor care au alungat umilinţa din sufletele lor şi au îmbrăcat armura curajului şi a responsabilităţii pentru destinul ţării. Dragi prieteni, nu aşteptaţi dreptate de la actuala guvernare. Nu credeţi că interesul lor este să spună adevărul. Dacă ar face asta ei şi-ar pierde motivaţia de a rămâne la putere. Ei nu pot guverna decît prin sistemul, practicile şi metodele inventate de comunişti. Ei au fost absorbiţi de sistem şi se complac în micimea mizeriei şi ticăloşiei politice. În acelaşi timp, să nu vă pierdeţi speranţa. Din fericire Moldova nu este a lor, ci ne aparţine nouă tuturor. Şi Moldova va fi alta, dacă vom insita prin curaj şi demnitate. Ceasul dretăţii va suna şi pentru cei mulţi. Să fiţi siguri de asta!

Sursa: www.padm.md

PAD declanşează crearea Ministerului Relaţiilor cu Diaspora şi Reintegrării Migranţilor Mihai Godea: crearea controalelor mixte vamale sugerează recunoaşterea serviciului vamal al “republicii Nistrene”