Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

PAD: Farit Muhametşin să îşi încheie vizita privată în Republica Moldova şi să îşi ia cu el şi prietenii numeroşi de la Tiraspol şi Chişinău!

|versiune pentru tipar||
PAD / 7 februarie 2013
Partidul Acţiunea Democratică

Partidul Acţiunea Democratică salută promptitudinea cu care Ministrerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a luat act şi a chemat ambasadorul rus pentru explicaţii în urma vizitei neanunţate a diplomaţilor ruşi în zona transnistreană.

Îndemnăm MAEIE să ducă lucrurile până la capăt şi să solicite rechemarea la Moscova a ambsadorului Federaţiei Ruse, Farit Muhametşin.

Numai o astfel de abordare transparentă şi demnă poate convinge atât opinia publică cât şi partenerii internaţionali de seriozitatea şi fermitatea autorităţilor Republicii Moldova în procesul de negocieri cu Kremlinul.

Explicaţiile oferite presei de către ambasadorul Farit Muhametşin par o glumă de prost gust şi o sfidare la adresa Republicii Moldova.

Diplomaţii ruşi au avut acţiuni publice şi politice iar întîlnirile şi acţiunile lor comune cu autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au avut caracter oficial unde emisarii ruşi au activat în baza funcţiilor lor din cadrul Dumei de Stat. Astfel de activităţi nu pot fi catalogate drept vizite private.

În logica explicaţiilor date de ambsadorul rus, trupele ruse din stânga Nistrului ar putea fi definite drep turişti ruşi în vizită la rude care într-o bună zi vor dori să viziteze şi Chişinăul.

Pe de altă parte, trebuie să constatăm că s-a accelerat activitatea neformală a Kremlinului în stânga Nistrului şi propaganda separatistă mai ales în ultimele luni pe fondul crizei politice fără precedent de la Chişinău. De asemenea a crescut constant în ultimii ani gravitatea încălcărilor legislaţiei internaţionale de către Federaţia Rusă în raport cu Republica Moldova, acţiunile Kremlinului fiind încurajate de fregventele cedări şi reacţiii timide ale Chişinăului.

Numai un dialog absolut transprent cu Kremlinul şi Tiraspolul însoţit de o acţiune amplă de denunţare internaţională a presiunilor exercitate de Federaţia Rusă în dosarul transnistrean poate salva suveranitatea Republicii Moldova. În caz contrar jocul negocierilor cu uşile închise va lăsa loc în continuare şantajului şi presiunilor sincronizate de la Kremlin şi Tiraspol şi va duce fie la recunoaşterea Transnistrei fie la transnistrizarea Republicii Moldova.

În spiritul explicaţiilor oferite astăzi de către ambsadorul Federaţiei Ruse, Partidul Acţiunea Democratică solicită domnului Farit Muhametşin să îşi încheie vizita privată în Republica Moldova şi să îşi ia cu el şi prietenii numeroşi de la Tiraspol şi Chişinău!

Sursa: www.padm.md

PAD se solidarizează cu protestul aleşilor locali Mihai Godea: În aceste momente avem nevoie de Preşedintele pe care l-am ales