Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

Mihai Godea: Nu voi sprijini un Guvern care reprezintă forţele politice implicate în scandalurile de corupţie

|versiune pentru tipar||
PAD / 29 martie 2013
Partidul Acţiunea Democratică

“Eu vă spun cu certitudine că nu voi sprijini un Guvern care reprezintă forţele politice implicate în scandalurile de corupţie. Noi am aflat în ultimele 2 luni mai mult decât ne imaginam că putem afla. Nu văd cum se sprijină un guvern de infractori, contrabandişti, criminali, cum s-au mai numit unii pe alţii.”

Declaraţia a fost făcută de liderul Partidului Acţiunea Democratică, deputatul Mihai Godea, în emisiunea “Moldova în direct” de la TV Moldova 1, din 28 martie curent, în care s-au discutat scenariile constituirii noii guvernări, componenţa viitoarei coaliţii de guvernare, candidatura la funcţia de procuror general şi protestul de ieri al comuniştilor.

“Este şi acesta un moment simptomatic că la o lună de la demiterea guvernului s-au întâlnit în secret. Asta vorbeşte despre neîncrederea totală între ei şi teama de a da explicaţii public despre procesul care se întâmplă”, a declarat Mihai Godea referindu-se la negocierile pentru constituirea noului Guvern între liderii Alianţei pentru Integrare Europeană.

Potrivit lui Mihai Godea, din punctul său de vedere, matematic, sunt câteva scenarii de formare a noului cabinet de miniştri: “Este reeditarea Alianţei 2 cu numărul 3, cu participarea aceloraşi componente; a doua variantă ar fi Partidul Liberal Democrat, împreună cu Partidul Democrat, plus alte voturi şi mai sunt două variante, mai puţin posibile, PLDM-PCRM şi PD-PCRM.”

De asemenea, liderul PAD este de părere că nicio forţă politică parlamentară nu este pregătită şi nu-şi doreşte alegeri anticipate: “Eu cred că se vor înţelege, altfel, au foarte mult de pierdut. Din interesul personal, desigur”.

În context Mihai Godea a mai precizat că PCRM, care cere în stradă alegeri anticipate, la fel, nu este gata pentru acestea. În opinia sa, comuniştii se folosesc “pe rând”de partidele din AIE, până vor reuşi să-şi recupereze TV NIT şi simbolica, după care vor fi gata să meargă în anticipate.

În altă ordine de idei, în dezbaterea despre alegerea noului procuror general, Mihai Godea a declarat că nu va susţine candidatura lui Vitalie Pîrlog, desemnată de către comisia specială de concurs: “Nu cred că domnul Pîrlog întruneşte condiţiile pentru a ocupa funcţia de procuror general. Încă nu mi-am pierdut minţile să votez pentru un candidat care figurează pe lista de supleanţi ai Partidului Comuniştilor în actuala legislatură”.

Sursa: www.padm.md

PAD sărbătoreşte 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România Declaraţia Partidului Acţiunea Democratcă cu privire la vulnerabilitatea Republicii Moldova şi necesitatea unui mesaj solidar al forţelor politice