Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PCRM / 11 ianuarie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

PCRM este profund indignat de faptul acţiunilor ilegale admise în adresa sa şi a membrilor care reprezintă partidul, de către noua putere politică de la Chişinău, realizate de la începutul anului 2010.

Chiar din primele zile de la instaurarea sa la guvernare, noua majoritate radicală de dreapta a investit resurse administrative şi propagandistice enorme în vederea discreditării şi intimidării membrilor PCRM la fel ca şi a activiştilor şi simpatizanţilor acestuia. În ultima perioadă constatăm cu regret că guvernarea a trecut de la cuvinte la fapte concrete de intimidare fizică prin intermediul aparatului administrativ de care dispune.

Astefl, în zilele de odihnă trecute, prin intermediul forţelor de urmărire penală a poliţiei şi serviciului de informaţii şi securitate a RM au fost desfăşurate ample acţiuni de urmărire şi intimidare a membrilor PCRM. Zeci de tineri, membri ai PCRM, au fost anchetaţi de către organele de poliţie, printre care şi prim-secretarul organizaţiei teritoriale de partid Ciocana a mun. Chişinău, candidat la funcţia de deputat din partea PCRM la scrutinele electorale desfăşurate pe parcursul anului 2009, Dl. Mihail Poleanski. De asemenea, absolut ilegal, au fost realizate percheziţii la domiciuliul unor reprezentanţi şi simpatizanţi ai PCRM. Un tînăr a fost reţinut cu încălcarea legislaţiei şi interogat de către organele de forţă mai bine de 12 ore. În procesul de interogare reprezentanţii poliţiei au solicitat cu insistenţă ca tînărul să recunoască apartenenţa sa la incidentul produs pe data de 14 octombrie curent în piaţa marii adunări naţionale.

Este evident, că actuala putere prin intermediul organelor de forţă a iniţiat persecutari în adresa membrilor partidului de opoziţie PCRM, inclusiv din motive de răfuială politică, astfel demonstrînd o dată în plus incapacitatea sa de a soluţiona problemele economice şi sociale cu care se confruntă în prezent Republica Moldova, majoritatea actuală în mod cert manifestă o nedorinţă de a lupta cu adevăratele forţe ale lumii interlope care tot mai clar îşi fac apariţia în viaţa cotidiană a RM.

PCRM sesizează societatea, dar şi comunitatea internaţională cu privire la formarea în RM a dictaturii de dreaptă, cu privire la tot mai desele încălcări grave ale legislaţiei RM şi drepturilor fundamentale ale omului.

PCRM, totodată anunţă că va apăra interesele şi drepturile oricărei persoane, cetăţean al Republicii Moldova, care va fi persecutat de către noua guvernare. Vom utiliza absolut toate metodele — juridice, politice şi informaţionale pentru apărarea cetăţenilor noştri.

Sursa: www.pcrm.md

Declaraţia Uniunii Tineretului Comunist din Moldova în legătură cu fărădelegile şi samavolnicia reprezentanţilor organelor de forţă faţă de membrii organizaţiei Jos jandarmeria lui Filat!