Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Rezoluţia Congresului V a UTCM privind condamnarea încercărilor actualei guvernări de a rescrie istoria

|versiune pentru tipar||
PCRM / 27 martie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Odată cu venirea la putere a alianţei partidelor liberale, zi de zi în Moldova se instaurează un regim antidemocratic şi antipopular şi o dictatură de dreapta radicală. Drept ideologie a acestui regim a devenit anticomunismul înrăit şi stimularea extremiştilor de dreapta. Înregistrarea mişcării legionare, lipsa unei reacţii adecvate faţă de manifestările şi provocările cu caracter xenofob care s-au devenit mai frecvente în ultima perioadă — sînt rezultatul venirii la putere a dictaturii de dreapta.

“În lupta contra comunismului” au fost implicate comisii special create pentru aşa-numita condamnare a trecutului sovietic totalitar. Actuala guvernare a demonstrat că nu este capabilă astăzi să lupte cu criza social-economică şi din aceste considerente a declarat război monumentelor înălţate eroilor care au eliberat şi refăcut Moldova, adevăraţilor patrioţi. Guvernul Republicii Moldova a încercat în grabă să schimbe sărbătoarea naţională “Ziua Victoriei” în “Ziua încheierii celui de-al Doilea Război Mondial”. Este batjocoritoare iniţiativa liberalilor de a decora veteranii care au luptat contra fascismului cu o medalie ce seamănă cu o cruce a Wehrmacht-ului nazist.

Uniunea Tineretului Comunist şi societatea Moldovei au condamnat acţiunile oficialităţilor. Toate aceste iniţiative reprezintă manifestarea obscurantismului şi a anticomunismului primitiv. Este evident că numita de birocraţii liberali “strămutare” a monumentului Eroilor Comsomolişti departe de ochii oamenilor, la periferia oraşului în “cimitirul monumentelor” în esenţă reprezintă demolarea. Iar încercarea de a schimba denumirea sărbătorii “Ziua Victoriei” care este una măreaţă pentru fiecare cetăţean al Moldovei, reprezintă de fapt interzicerea din partea autorităţilor de a ne mîndri cu propriul trecut, de a ne mîndri cu eroica luptă antifascistă de eliberare a propriei ţări şi popor.

Încercarea de a rescrie istoria poporului nostru denotă faptul că guvernarea şi-a pus sarcina de a transforma viitoarea generaţie în mancurţi care nu au propria istorie, eroii proprii, propria ţară. Actuala guvernare atentează chiar şi la eroii care sînt în viaţă — veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Aceasta nu mai poate continua!

Actualii guvernanţi se greşesc amarnic în aprecierea tineretului, considerîndu-i ca fiind fără principii şi supuşi. Uniunea Tineretului Comunist din Moldova declară, că continuarea acţiunilor de rescriere de către guvernare a istoriei poporului nostru, vor duce la un protest civic din partea tineretului.

Noi chemăm tinerii să nu rămînă indiferenţi faţă de serbarea a 65 de ani a Marii Victorii asupra fascismului, să participe activ în activităţile consacrate acestei date remarcabile.

Prin exemplul propriu noi trebuie să exprimăm respect faţă de cei care s-au luptat cu ciuma secolului XX, care şi-au dat viaţa pe cîmpurile de luptă pentru libertatea propriei ţări şi popor, pentru viitorul paşnic a copiilor şi nepoţilor.

Veşnica memorie eroilor!

Sursa: www.utcm.md

Rezoluţia Congresului V al UTCM cu privire la politica de tineret dezastruoasă a noii guvernări Rezoluţia activului PCRM: “Proiect Moldovenesc”