Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Vladimir Voronin a participat la comemorarea marelui poet Mihai Eminescu

|versiune pentru tipar||
PCRM / 15 iunie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Al treilea Preşedinte al Republicii Moldova, Preşedinte al Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a depus astăzi flori la bustul lui Mihai Eminescu cu prilejul împlinirii a 121 ani de la trecerea în nefiinţă a marelui poet.

“Pentru noi, Eminescu reprezintă o valoare eternă. Deşi a avut o viaţă scurtă , opera lui este măreaţă şi va dăinui peste secole. Creaţia sa ne luminează şi ne cucereşte”, a declarat Vladimir Voronin pentru presă.

La bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor, Vladimir Voronin a fost însoţit de deputaţii fracţiunii şi alţi reprezentanţi ai PCRM.

Serviciul de presă al PCRM
Sursa: www.pcrm.md

Adresarea PCRM către misiunile diplomatice acreditate la Chisinău Adresarea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova către cetăţenii Republicii Moldova