Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Fracţiunea PCRM va înainta un proiect de lege privind majorarea salariilor primarilor din ţară

|versiune pentru tipar||
PCRM / 4 decembrie 2012
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Declaraţia a fost făcută, vineri, 14 decembrie, de preşedintele comisiei parlamentare administrare publică şi dezvoltarea regională, deputatul comunist, Eduard Muşuc.

Potrivit lui Muşuc, Congresul puterii locale a adresat o scrisoare Parlamentului şi Guvernului, prin care atrage atenţia asupra atitudinii discriminatorii a puterii centrale faţă de cea locală, în primul rând faţă de primarii comunelor, satelor, oraşelor.

“Astăzi primarii au un salariu mai mic decât subalternilor lor. Au un salariu mai mic decât alţi conducători ai structurilor bugetare în teritoriu, ceea ce nu este corect”, a declarat Muşuc, accentuând că actualmente salariul unui primarul este în mediu 3 mii lei, pe când “pedagogii, medicii şi subalternii primarului primesc salarii mai mari”.

Deputatul a accentuat că nici una dintre instituţiile la care s-a adresat Congresul nu au dat un răspuns, de aceea “astăzi, PCRM a aprobat o decizie, luând ca bază lipsa răspunsului din partea AIE şi vă anunţăm că formaţiunea noastră va veni cu un proiect de lege, care vizează majorarea salariilor pentru primari şi restabilirea echităţii şi dreptăţii în acest domeniu”.

“Vom lua ca bază situaţia generală, care s-a creat în domeniu, în aşa fel încât salariul să fie unul argumentat inclusiv se vor lua ca bază ultimele majorări/micşorări salariale, astfel încât remunerarea să fie una adecvată”, a explicat preşedintele comisiei parlamentare din domeniu.

În şedinţa Parlamentului din 13 decembrie, Muşuc a prezentat scrisoarea Congresului puterii locale, solicitând să fie examinată. Propunerea nu a fost susţinută de deputaţii fracţiunilor PL, PLDM, PDM şi deputaţii transfugi.

Sursa: www.pcrm.md

Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu comisarul european, Stefan Fule Curtea Constituţionala cere Parlamentului sa respecte drepturile opoziţiei