Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Raportul preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, la plenara a VII-ea a CC al PCRM

|versiune pentru tipar||
PCRM / 16 noiembrie 2013
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimaţi tovarăşi,

Tema plenarei a fost determinată încă o lună în urmă: “Lecţiile în opoziţie şi sarcinile PCRM”. Tema nu este întîmplătoare. Pe 28 noiembrie se împlinesc patru ani de cînd partidul este în opoziţie. Ba mai mult, pe 28 noiembrie 2013 va avea loc un eveniment care, în opinia guvernanţilor moldoveni, trebuie să schimbe traiectoria de dezvoltare a Moldovei. Este vorba de aşa-numita Afacere de la Vilnius care nu are nimic comun cu modernizarea europeană a ţării şi nici cu alegerea liberă a vectorului extern. Cu alte cuvinte, astăzi trebuie să trasăm anumite concluzii privind activitatea din ultimii ani, dar şi să anunţăm scopurile noastre apropiate. “Marşul spre Chişinău”, “revoluţia de catifea”, orientarea externă a Moldovei şi metodele de modernizare — toate aceste puncte trebuie dezbătute în cadrul discuţiilor de astăzi.

Stimaţi tovarăşi,

Cea mai complicată, cea mai sufocantă parte de drum coincide cu ajunul victoriei. Dacă aruncăm o privire în trecut, la cei patru ani de luptă în opoziţie, confirmăm teza respectivă.

Trebuie să evaluăm sincer sentimentele şi trăirile noastre. În pofida trădărilor din trecut, în pofida lichidării NIT-ului, în pofida interzicerii pentru mai multe luni a simbolurilor noastre, anume această zi pare a fi cea mai grea, cea mai alarmantă.

Problemele din trecut noi le-am depăşit. Le-am depăşit cu dîrzenie, deseori acţionam şi luam decizii care nu puteau fi calculate raţional, erau doar acoperite de necesităţi morale, etice. Dar realizările noastre politice — revenirea la simboluri, demiterea Guvernului, a speackerului şi vicespeackerului, popularitatea enormă de care se bucură partidul nostru — nu ne satisfac în măsură deplină. Mulţi cred că acest regim este imposibil de distrus, că lupta se aseamănă unei bătălii cu morile de vînt.

Dar nu aceasta este esenţial. Partidul conştientizează responsabilitatea determinativă, care se profilează ca o ură neagră deasupra noastră. Sau-sau! A fi sau a nu fi! Acum sau niciodată! Aceste cuvinte sînt astăzi în gîndul tovarăşilor noştri. Noi înţelegem că toate evenimentele din trecut nu cedează în faţa acţiunilor pe care urmează să le facem, să le facem în numele ţării şi al poporului. Această evaluare este rezultatul conştientizării stării în care s-a pomenit Moldova în ultimii patru ani.

Cea mai importantă observaţie, principala lecţie în opoziţie poate fi concluzionată astfel: înfrîngerea PCRM nu a fost o simplă înfrîngere suferită de un partid guvernamental (cum se întîmplă în alte ţări). A fost o înfrîngere mai dramatică: înfrîngerea democraţiei, a sistemului garanţiilor sociale, a dezvoltării economice, înfrîngerea statalităţii, a suveranităţii, a întregii balanţe de relaţii externe.

Şi principalul — aceasta a fost înfrîngerea cetăţeanului Republicii Moldova. Nu doar a omului care mănîncă, doarme, lucrează, ci a unui om care are relaţii speciale cu statul, exprimate într-un set de drepturi, libertăţi şi obligaţiuni. Aceasta a fost distrus! În doar patru ani! Statul a renunţat la obligaţiunile sale, la responsabilităţile sale faţă de oamenii care deţin cetăţenia Moldovei, a renunţat la obligaţiunea principală — de a proteja interesele, libertăţile, dezvoltarea socială şi umanitară a cetăţenilor. Statul a anunţat cetăţenii Moldovei: “Protejaţi-vă singuri, supravieţuiţi singuri şi tăceţi! Acesta este al doilea stat român, care este temporar, deoarece există un stat normal, adevărat — statul român!”.

Principala caracteristică a regimului este frica faţă de popor şi ura faţă de Moldova. Frica faţă de popor iese prin toate crăpăturile posibile şi imposibile. Prin ignorarea oamenilor, prin demonstrarea forţei în relaţiile cu poporul, prin închiderea şi lipsa de transparenţă în acţiunile guvernanţilor. Ei nu vizitează satele şi oraşele Moldovei, ei s-au baricadat în birourile din capitală şi continuă să adopte decizii antipopulare.

Frica a devenit starea lor permanentă. Singurul argument al guvernării în comunicarea cu poporul este doar ameninţarea. Corman şi Leancă au ameninţat protestatarii. Maia Sandu a cerut să fie sancţionaţi copiii şi părinţii lor din Troiţa Nouă pentru nesupunere. Şi parcă sună ameninţător, dar oamenii nu se mai tem. Prea mare este dispreţul faţă de guvernare în general şi faţă de personaje din teatrul de păpuşi, precum Leancă şi Corman în particular.

Guvernarea care este urîtă de 85% dintre cetăţeni, guvernarea care a pierdut susţinerea în interior şi o pierde în exterior, îşi ameninţă poporul. Poporul, care a ajuns la limita răbdării din cauza acţiunilor neadecvate, antiumane, antisociale şi antireligioase.

Ura faţă de Moldova poate fi comparată doar cu frica faţă de popor. De fapt, nu există nici un liberal care să nu-şi urască ţara şi poporul. Nu le place nimic: ce spun moldovenii, ce fac, cum se îmbracă, cum lucrează, cultura nu este la nivel, credinţa trebuie schimbată. În schimb, le place la nebunie tot ce le spun birocraţii din Bruxelles şi Bucureşti.

Tot ceea ce a început acum patru ani şi continuă şi astăzi a fost şi este înfrîngerea fundamentului moral, a bazelor etice, fără de care orice societate se destramă.

Am aflat că în secolul XXI, într-un stat european, guvernanţii demonstrează posibilităţile lor corupţionale, se laudă cu bogăţiile furate din proprietăţile statului şi buget, călcînd peste adevărurile eterne despre bine şi rău, fără a se ascunde cel puţin de ochii lumii.

Cel mai evident exemplu: Politicienii, care s-au acuzat public de cele mai grele păcate, s-au reunit în scurt timp, au format o coaliţie în numele valorilor europene. De fapt, nimeni nici nu s-a mirat, dar aceasta demonstrează totul. Partidul Liberal Democrat împreună cu PCRM demite prim-vicespeackerul pentru presiuni constante exercitate asupra Procuraturii. Pe urmă Partidul Democrat împreună cu PCRM demite Guvernul Filat pentru corupţie. Pe urmă PCRM împreună cu PLDM îl demit pe speacker pentru încălcarea sistematică a Constituţiei.

Şi care este rezultatul? Toţi aceşti şarlatani, care s-au eliminat reciproc de la putere, se unesc doar pentru a păstra puterea pe care tot ei au numit-o criminală! Aceasta deja este în afara limitelor degradării morale, aceasta este victoria forţelor Răului!

Astăzi, la această concluzie au ajuns nu doar comuniştii. Aceasta este concluzia majorităţii cetăţenilor Moldovei. De aici apare principala întrebare: de ce în Moldova se întîmplă aceste nenorociri? Poate vor răspunde experţii şi comentatorii plătiţi de guvernanţi! Pentru noi este important să remarcăm că procesul de extindere a zonei catastrofei naţionale devine tot mai rapid cu fiece zi. Cîţiva hoţi expropriază proprietatea statului! Se instalează hotar pe Nistru, care de facto va deveni hotarul de Est a României! Speculanţii financiari aruncă în aer cursul valutar şi ridică preţurile la toate mărfurile de consum. Se distruge planificat structura socială — de la şcoli şi pînă la medicină. Relaţiile dintre stat şi putere se apropie tot mai mult de norma criminală.

În secret, pentru summit-ul de la Vilnius se pregătesc pentru semnare documente care vor distruge rămăşiţele potenţialului economic al Moldovei şi vor transforma ţara în zona conducerii externe. Sub lozinci demagogice cu privire la integrarea europeană, regimul a căzut la nivelul unei hunte criminale, implicate în afaceri dubioase cu extremiştii din punctele fierbinţi ale lumii. Aşa arată Moldova astăzi!

Demagogia a devenit miezul ideologic al regimului. Leancă promite să împînzească Europa cu fructele şi legumele moldoveneşti, s-o umple cu vinuri de calitate. Iar Guvernul introduce impozite noi şi distruge mediul de afaceri. Intenţionează să semneze Acordul de liber schimb cu UE, care va distruge rămăşiţele agriculturii. Corman discută în România proiecte de miliarde fantastice, iar Parlamentul adoptă un deficit bugetar de 2 miliarde de lei, nu reacţionează deloc la lichidarea şcolilor şi a spitalelor. Timp de patru ani guvernarea nu a găsit bani pentru a majora cîtuşi de puţin pensiile şi salariile. Pentru un minut a ieşit din comă Timofti, a declarat ceva despre două state româneşti, a ofensat Rusia şi veteranii şi a revenit în starea obişnuită de masă biologică.

Guvernarea nelegitimă se află într-o transă permanentă, sub hipnoza ştirilor de la posturile de televiziune care aparţin oligarhilor şi la care jurnaliştii ce le aparţin le desenează o realitate fantastică. Acolo nu există popor nemulţumit, acolo sună aplauze înregistrate din timp. Acolo nu există probleme cu societatea, acolo politologii şi comentatorii susţin şi laudă furtul Băncii de Economii şi al Aeroporului Internaţional. Ba mai mult, cer cu insistenţă privatizarea Moldtelecom-ului şi a Căii Ferate Moldoveneşti. Acolo nu există proteste, doar mitinguri proguvernamentale, făţărnicie şi slugărnicie.

Această guvernare nu este capabilă de nici o idee constructivă, ci doar de fantezii. Această guvernare nu este capabilă să propună vreo idee şi doar dezbină societatea pe principii istorice şi lingvistice. Această guvernare nu este capabilă să propună o agendă pozitivă şi din cauza aceasta singurul ei program politic este lichidarea opoziţiei. Iar după aceasta să distrugă tot ce a mai rămas. Cine are nevoie de o astfel de guvernare? Cine are nevoie de o guvernare capabilă doar să deservească oligarhii, să ascundă corupţia, să fure din buget? Şi să fure, să fure, să fure…

Este clar că conducerea care a transformat Moldova într-un lagăr de concentrare va face tot posibilul ca să se menţină la guvernare prin falsificare şi corupere. Să piardă alegerile, în mod democratic şi onorabil, să cedeze locul unor alte forţe politice este egal pentru guvernanţi cu moartea. Nu întîmplător ei au acaparat prin violenţă puterea în stat, au acaparat audiovizualul, Comisia Electorală Centrală, Curtea Constituţională, Procuratura, MAI, mass-media, proprietatea statului.

Ei cred că tot ce au acaparat este pe vecie! În condiţiile în care popularitatea Partidului Democrat şi a Partidului Liberal Democrat se apropie de zero nimnei nu pune la îndoială schemele pe care le vor utiliza ei atunci cînd va începe “ultima şi definitiva luptă”. Este clar că doar prin modificarea şarlatanică a Codului Electoral, revenirea în mod mişel la sistemul electoral mixt, prin represiuni dure la adresa Partidului Comuniştilor şi a activiştilor lui, gruparea mizerabililor politici poate păstra regimul. Şi ei nu-şi ascund intenţiile. Ei nu cred în capacitatea opoziţiei, în capacitatea majorităţii populaţiei de a schimba starea de lucruri. Ei nu se îndoiesc că prin bani, şantaj, ameninţări, represiuni vor învinge. Mitingul organizat de ei la 3 noiembrie şi este simbolul victoriei definitive a sistemului coruperi cetăţenilor şi a tendinţei regimului de a ţine în frîu “sclavii neascultători”, a cetăţenilor Moldovei.

Moldova s-a transformat astăzi într-un mare cîmp de luptă, unde în opoziţie este aproape tot poporul, toată ţara. Regimul nu poate inventa nimic nici în politică, nici în economie, nici în domeniul social. În schimb, el s-a adaptat perfect şi parazitează pe banii din exterior, atît pe remitenţele cetăţenilor noştri care muncesc peste hotare, cît şi pe granturile şi creditele donatorilor internaţionali, primite pentru trădarea calificată a Patriei.

Ce se întîmplă în ţară? Toată eurodemagogia este îndreptată spre trădarea directă a intereselor Moldovei în favoarea României. Şi Leancă, şi Timofti insistă cu teza celor două state româneşti, numesc Moldova al doilea stat român, se consultă cu Bucureştiul, schimbă poliţia moldovenească în uniformă românească, renunţă la limba rusă în şcoli. Cele mai negative prognoze devin realitate: Statalitatea Moldovei este ştearsă de pe harta geografică.

Stimaţi tovarăşi!

Chiar şi membri societăţii care nu ne împărtăşesc ideile înţeleg că anume aşa şi se va întîmpla. Se va întîmpla, dacă Partidul Comuniştilor nu va reuşi să-i unească pe toţi, inclusiv “majoritatea mormăiţilor”, şi să-i transforme în majoritate protestatară şi deschisă. Va trebui să uităm de popularitatea înaltă a PCRM, fixată de serviciile sociologice, dacă nu vom reuşi să-i ridicăm pe oameni şi să-i organizăm în coloanele unei armate protestatare. Altfel vom avea demoralizare şi pesimism total. Respectiv, înfrîngere, cu preţul pierderii statalităţii.

Anume la această sarcină complicată şi este concentrat partidul nostru, care şi-a pus drept scop de a impune guvernarea să anunţe alegeri parlamentare anticipate. Ideea am început să o realizăm în practică — sub formă de pichete, blocarea şoselelor, marşuri pe străzile Chişinăului, anunţarea votumurilor de neîncredere guvernului, etc…

Stimaţi tovarăşi!

Aş vrea să fiu înţeles corect. Astfel, trec la chestiuni concrete. Problemele politice le cunoaştem foarte bine. Principalele probleme, în opinia mea, ţin de un alt aspect, mult mai prozaic, mai concret.

Reamintesc, am avut o experienţă similară, dar contradictorie a acţiunilor de protest în toamna 2011 — primăvara 2012. Şi atunci a trebuit să răspundem la întrebarea principală, la care aşa şi nu am răspuns direct. Întrebarea era simplă: care va fi finalul protestelor noastre? Cum se vor finaliza ele?

Anume caracterul contradictoriu al acţiunilor noastre de atunci ne limitează şi activitatea noastră actuală, limitează capacitatea societăţii de a susţine în mod deschis acţiunile noastre directe.

Dar noi am găsit răspunsuri la aceste întrebări. Tehnologia impunerii guvernării la demitere presupune o abordare mai complicată decît doar organizarea protestelor şi a marşurilor. Impunerea la înfrîngere se bazează pe capacitatea de a asigura în primul rînd o supremaţie de forţe substanţială. De partea noastră trebuie să fie zeci de mii de susţinători şi activişti. În rîndul al doilea, nucleul acestei armate enorme trebuie să fie constituit din oameni responsabili, capabili să participe la proteste în regim non-stop. Adică supremaţia trebuie să fie şi moral-organizatorică.

În rîndul al treilea, atacul asupra guvernării nu îl începem sub formă de marşuri prin piaţă, ci în formă de un marş spre Chişinău — coloane organizate de automobile, care se mişcă împreună, conform unor rute cunoscute din timp. Adică, aceasta va fi o acţiune naţională fără precedent, care va străpunge întreaga Moldovă — de la Briceni pînă la Giurgiuleşti.

În rîndul al patrulea, avem un scop bine definit — guvernul şi aşa-numitul preşedinte. Anume ei vor primi pe 22 noiembrie de la reprezentanţii împuterniciţi solicitarea de demisie urgentă. Anume prezenţa lor va fi solicitată de noi pe piaţă la 23 noiembrie.

Cu alte cuvinte, sîmbătă, 23 noiembrie noi nu doar vom mărşălui în Piaţă, strigînd “Moldova-Moldova!”. Nu doar vom organiza un miting cu cuvîntări emotive. Scenariul nostru protestatar va fi dinamic şi activ, cu indicarea concretă a locului şi rolului structurilor diplomatice internaţionale, colaborarea cu structurile de forţă, demotivaea provocatorilor, colaborarea cu mass-media. Nu vom mai avea a doua şansă pentru a demite în mod democratic guvernarea.

Stimaţi tovarăşi,

Este clar că, în realizarea acestei sarcini, pentru noi principalul constă în garantarea prezenţei tuturor forţelor protestatare în ziua numită. Este vorba de prezenţa asigurată prin organizarea noastră — din raioane, dar şi de masa protestatară în baza resursei umane concentrate în Chişinău. Trebuie să înţelegem cîteva lucruri esenţiale. Noi am anunţat în mod conştient data protestelor noastre. Pentru că, dacă ţara nu va şti data concretă, nu va şti cînd anume zeci de mii de oameni trebuie să se prezinte la Chişinău, atunci este garantat eşecul mobilizării şi, în consecinţă, un eşec ruşinos. Este corectă şi teza care menţionează că anunţarea din timp a datei protestelor permite guvernării să organizeze un şir de contramăsuri — de la ameninţări la adresa activiştilor pînă la crearea impedimentelor pentru deplasarea transportului.

Anume aceasta şi se întîmplă astăzi şi despre aceasta nu trebuie doar de anunţat Comitetul Central, ci de strigat în întreaga ţară ca despre o crimă împotriva democraţiei.

În acelaşi timp, vreau să atrag atenţia domniilor voastre că nu intenţionăm să organizăm o lovitură de stat şi să facem conspirologii. Noi acţionăm deschis, în corespundere deplină cu legislaţia. Anunţarea din timp a datei Marşului spre Chişinău nu doar ne-a deconspirat în faţa oponenţilor, cît ne-a permis crearea unui motiv enorm pentru mobilizarea tuturor susţinătorilor activi ai partidului nostru. Reamintesc că, sub formă de alegători, numărul lor se apropie de un milion. Nom vom avea nevoie de un număr mult mai mic de oameni. În orice caz, chiar şi pentru mobilizarea a 20.000 de oameni din raioane şi a unui număr similar din Chişinău este necesar să facem un lucru enorm, efectuat în regim de campanie electorală. Această sarcină am analizat-o minuţios cu secretarii comitetelor raionale, determinînd cota minimă de participare la acţiune a 4% din numărul votanţilor PCRM la ultimele alegeri parlamentare. Vreau să fiu sigur că aceasta este o sarcină realizabilă pentru comitetele raionale, la fel ca şi capacitatea de a depăşi toate greutăţile legate de blocarea arendei transportului.

Deja toate comitetele raionale ale PCRM trebuie să formeze pumnul protestatar, care va veni la Chişinău. Repet, trebuie să fie oameni tineri, motivaţi de obţinerea unui rezultat pozitiv, capabili la acţiuni dîrze, dar cu sînge rece. Subliniez încă o dată: nu trebuie să vă limitaţi la înrolarea în rîndurile protestatarilor exclusiv a membrilor PCRM. În acest mod nu vom reuşi să atingem scopul nostru. Printre susţinătorii noştri există o sumedenie de cetăţeni sinceri, informaţi. Este un fapt cunoscut că dispoziţiile protestatare în afara PCRM sunt mai mari decît în interiorul formaţiunii. Listele cu aceşti oameni trebuie făcute şi transmise la CC al PCRM. Noi trebuie să vedem vîrsta medie a activistului nostru, numărul lor, telefoanele lor de contact, să avem posibilitatea să le telefonăm de sine stătător. Ba mai mult, noi trebuie să dispunem de posibilitatea de a-i aduna din timp în fiecare raion, să organizăm instructajul lor, pentru a-i cunoaşte din timp şi nu din Piaţă. Noi suntem dispuşi să căutăm şi să găsim resurse pentru a aduce anume aceşti protestatari la Chişinău şi nu cumpărători pentru Piaţa Centrală. Trebuie de ţinut cont şi de faptul că avem foarte puţin timp la dispoziţie.

În timpul care a rămas la dispoziţie, staff-ul acţiunilor de protest, creat prin decizia Comitetului Executiv la 24 septembrie, va finaliza elaborarea planului — de la detaliile rutelor în cadrul Marşului pînă la chestiunile juridice şi metodele de colaborare cu diplomaţii.

Este încă foarte mult de lucru. Pe toţi ne frămîntă aceeaşi întrebare: ce se va întîmpla, dacă nu vom reuşi? Va fi o demotivare colosală, un eşec emotiv. Toate aceste circumstanţe sînt clare! Dar în cercul nostru partinic aş vrea să spun următoarele. Nu există garanţii sigure ale succesului atunci cînd este vorba de acţiuni paşnice de protest şi metode democratice de exercitare a presiunii asupra guvernanţilor! Nu există şi nici nu pot exista garanţii ale succesului atunci cînd guvernarea este constituită din oameni fără onoare şi demnitate. Dar noi suntem opoziţie, şi o opoziţie susţinută de majoritatea populaţiei, şi nu avem nici un drept să renunţăm la rezistenţă. O spun pentru că singurul final al oricărei discuţii despre renunţarea la proteste duce la eşec inevitabil.

Stimaţi tovarăşi,

Mai este o sarcină care decurge logic din experienţa tragică pe care am trăit-o în lupta noastră în opoziţie. Mă refer la capacitatea noastră de a elabora propuneri programatice, constructive. Ordinea de zi legată de proteste este clară. Este constituită din trei litere: “JOS!”. Dar aceasta este prea puţin chiar şi pentru o revoluţie de catifea. Consolidarea adevărată, demonstrativă, naţională în jurul PCRM va avea loc doar atunci cînd vom declara deschis, clar şi simplu despre scopurile noastre sociale, economice, umanitare, de politică externă.

Ce propunem? Ce schimbări? Cînd? La toate aceste întrebări am răspuns pe 19 octombrie. Şi anume aceste răspunsuri trebuie să sune în apelurile voastre. Repet încă o dată tezele programatice cuvînt în cuvînt! Nu doar pentru membrii CC prezenţi în sală, dar şi pentru întregul nostru partid, pentru toată societatea.

Prima. Integrarea de urgenţă în Uniunea Vamală. Anume aceasta va permite Moldovei să respire liber. Şi anume: micşorarea preţurilor la combustibil şi micşorarea preţului de cost producţiei noastre. Dar şi ieşirea garantată la pieţele de desfacere cunoscute şi tradiţionale. Economia în buget va constitui o jumătate de miliard de dolari — plata pentru gaze, micşorarea tarifelor pentru serviciile comunale, crearea condiţiilor pentru extinderea şi dezvoltarea producerii autohtone. Acestea sînt doar unele dintre efectele imediate ale acestei integrări. Reamintesc: Uniunea Vamală, practic, nu a existat pînă în 2010. Astăzi este o realitate. Chiar şi criticii acestui proces trebuie să recunoască că pentru Moldova acest model de integrare reprezintă reanimarea economiei, scoaterea ei din moarte clinică.

Această cale este calea renaşterii oraşelor noastre, a centrelor noastre raionale, capabile cu timpul să ocupe un loc important în reţeaua cooperativă, propusă de Uniunea Vamală. Această cale este singura cale posibilă pentru a realiza potenţialul nostru uman în domeniul agrar, deoarece producţia noastră mai are cerere pe pieţele partenerilor noştri economici tradiţionali.

Abordarea respectivă trebuie să fie acceptată nu doar de susţinătorii tradiţionali ai vectorului estic, dar şi de cei pentru care Moldova este şi va fi în primul rînd un stat european. Paradoxul situaţiei noastre constă în faptul că Moldova poate deveni un stat european doar prin aderarea la Uniunea Vamală. Nu calea izolării internaţionale, ci, dimpotrivă, spre sistemul cunoscut şi stabil al relaţiilor, inclusiv cu Uniunea Europeană, care va rămîne un partener important pentru Moldova în tot ce ţine de modernizarea şi îmbunătăţirea sistemului judiciar.

A doua. Promovarea unei politici sociale active. Această politică depinde în mare parte de voinţa politică a guvernării şi nu de capacităţile economice. Dacă nu le plăteşti oamenilor salarii, pensii, dacă le restricţionezi accesul la medicină, la studii, aceasta şi reprezintă nebunia economică şi impotenţa intelectuală a guvernării. Dar dacă intenţionăm să depăşim nu doar criza socială, dar şi cea economică, trebuie să contribuim la majorarea radicală a cererii pe piaţă. Traducînd cele spuse în limbaj normal, trebuie să majorăm bursele, salariile, pensiile. Trebuie să restabilim imediat garanţiile sociale ale tuturor categoriilor populaţiei.

Nu poate fi înregistrată o creştere economică, dacă pensionarii, bugetarii, colaboratorii organelor de drept nu vor obţine ceea ce au muncit. Nu va fi înregistrată nici un fel de dezvoltare, dacă salariul mediu pe economie nu va depăşi nivelul minim de consum de cel puţin trei-patru ori, dacă pensiile nu vor fi indexate anual. Nu va fi înregistrată nici un fel de stabilitate socială, dacă pensiile nu vor fi indexate cu cel puţin 20% anual. Nu va fi înregistrată nici un fel de dezvoltare durabilă, dacă nu vom trece la studii gratuite în instituţiile de învăţămînt superior. Această abordare nu este un moft, ci esenţa programului de supravieţuire în secolul XXI fără de care nu poate exista viitorul naţional şi progresul.

Vă asigur că această abordare nu are oponenţi printre experţii economici adevăraţi. Cu excepţia celor care îşi rod pantalonii prin FMI şi care scuipă în scopurile şi interesele Moldovei. Şi a servitorilor actualei guvernări care consideră că totul se vinde şi se cumpără.

A treia. Ultimii patru ani au mai pus în faţa noastră o problemă. Mă refer la lichidarea corupţiei şi a crimei organizate. Şi dacă experienţa anterioară ne-a demonstrat că de voinţa politică depinde lichidarea bandiţilor şi ordinea de pe străzi, problema corupţiei este mult mai serioasă. Pentru a învinge acest rău, care a substituit întregul sistem de stat, trebuie de acţionat în complex, utilizînd structurile de forţă şi modificînd sistemul judiciar existent. Judecătoriile din filiale ale clanurilor oligarhice trebuie să fie transformate în organul lichidării lor imediate. Alegerea directă a judecătorilor, dreptul de a-i rechema, controlul direct al societăţii — este singurul garant al faptului că comanda socială la onoare, corectitudine şi echidistanţă va fi îndeplinită.

Am enunţat trei sarcini pe care le declarăm în mod deschis şi pe care le considerăm realizabile în scurt timp. Trebuie să demonstrăm şi sîntem capabili să demonstrăm că sîntem un partid orientat spre viitor, partid al speranţei sociale.

Sînt sigur că avem toate argumentele necesare pentru o asemenea evaluare. Anume combinarea protestelor cu propunerile de tip nou, constructive va fi aceptată de cele mai largi pături sociale. Programul pozitiv, accentuat de promisiunea de a opri imediat bătaia de joc faţă de societate şi ţară, demonstrarea voinţei politice pentru demiterea regimului — este aşteptat de Moldova.

Cu alte cuvinte, nu este timpul pentru a dramatiza situaţia, nu este timpul pentru a limita capacităţile şi efortul nostru politic. Duşmanii noştri, oponenţii noştri au ajuns la finalul biografiei sale politice, la marginea prăpastiei. Cu fiece pas regimul se împotmoleşte tot mai mult în mlaştină. Tot mai aproape este sfîrşitul distanţei, tot mai accentuat este dispreţul poporului faţă de putere. Deja nu toţi membrii grupărilor politice din Alianţă mai cred în viitorul clanurilor lor. Singurul lucru care îi mai ţine lipiţi este “krîşa” afacerilor, accesul la granturile europene şi funcţiile pe care le deţin. Toţi aceşti membri ai PD, PLDM sunt pregătiţi să părăsească corabia regimului. Nu întîmplător pe 3 noiembrie mitingul lor avea pe fundal muzica din filmul “Titanik”.

Ei nu mai au spaţiu de manevră. Şi sarcina principală constă în faptul ca să nu le permitem să tragă în prăpastie întreaga Moldovă. Nu trebuie să admitem acest lucru. Sîntem convinşi că vom reuşi. Ne-am învăţat timp de patru ani în opoziţie. Ne-a învăţat experienţa înfrîngerilor şi victoriilor. Anume această experienţă ne va asigura triumful. Principalul este să nu ne înglodăm pe ultima sută de metri. Să nu cedăm nici într-un caz! Nici un pas înapoi! În spate este Moldova!

Sursa: comunist.md

Comunicat de presă privind întrevederea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, cu Înaltul Comisar al OSCE pentru minorităţi naţionale, Astrid Turs Decizia Plenarei a VII-ea a Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova