Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

La propunerea fracţiunii PCRM, în CMC au fost majorate cheltuielile pentru şcoli, grădiniţe, spitale, drumuri, monumente

|versiune pentru tipar||
PCRM / 31 ianuarie 2014
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Fracţiunea PCRM în Consiliul Municipal Chişinău a votat pe 30 ianuarie, în lectură finală, bugetul municipiului Chişinău pentru anul 2014. La propunerea consilierilor comunişti, au fost incluse în bugetul pentru anul în curs mai multe iniţiative care prevăd majorarea cheltuielilor pentru reparaţia spitalelor, şcolilor, drumurilor şi majorat fondul pentru protecţia monumentelor.

Astfel, la propunerea preşedintelui fracţiunii PCRM în CMC, Boris Golovin, s-a decis alocarea unui milion de lei pentru procurarea utilajului medical la Policlinica stomatologică municipală pentru maturi, iar 3 milioane de lei — pentru procurarea unui aparat de roentghenografie mobil. Alte 400 de mii de lei au fost direcţionaţi pentru finisarea construcţiei Centrului medical din satul Cheltuitor, iar 350 de mii de lei pentru asigurarea cu apă caldă a Spitalului de boli infecţioase pentru copii.

Totodată, consilierii PCRM au reuşit să includă în bugetul pentru 2014 propunerea de a direcţiona suma de 2,7 mln lei pentru proiectarea centralelor termice autonome la Spitalul Clinic Municipal nr.1 şi Spitalul Clinic Municipal nr.2.

Spitalul Clinic Municipal nr.1 pentru copii va primi, datorită propunerii consilierului Mariana Şmilenco, 1,5 mln lei pentru reparaţia capitală, iar alte 350 mii de lei vor fi alocate pentru cheltuieli pentru dotarea tehnică. De asemenea, pentru modernizarea sistemului de ventilare a spitalului vor fi alocaţi 800 mii de lei.

De asemenea, datorită propunerii consilierilor comunişti, din bugetul municipal vor fi alocate două milioane de lei pentru reparaţia capitală a Liceului “N.Gogol”, un milion de lei — pentru reparaţia şi proiectarea patinoarului, instalarea gardului şi amenajarea terenului sportiv al Liceului Teoretic cu profil sportiv nr. 3, 600 mii lei — pentru reparaţia sălii sportive a Liceului “Gh. Asachi”, 400 mii lei — pentru construcţia gardului liceului “Mihail Kogâlniceanu”, pentru construcţia bazinului de înot la Liceul “N. Gheorghiu” — un milion de lei, 240 mii — pentru reparaţia capitală a sălii sportive de la Liceul “Olimp”, 2,5 mln lei — pentru reparaţia acoperişului Liceului Teoretic “Dm. Cantemir”, iar 150 mii de lei — pentru reparaţia terenului sportiv al liceului.

Consilierii PCRM au reuşit să majoreze şi sumele alocate pentru grădiniţe. Astfel, Grădiniţa nr. 6 va primi 220 mii lei pentru reparaţia capitală şi redeschiderea grupelor, iar grădiniţa nr. 179 — un milion de lei. Creşa-grădiniţă nr. 12 va primi 200 mii lei pentru finisarea lucrărilor de reparaţie. La şcoala-grădiniţă nr. 152 va fi construită o sală sportivă “Pas cu Pas”, pentru aceasta fiind alocate 1,58 mln lei.

A fost susţinută şi propunerea consilierului Valerii Diozu de a aloca 12 milioane de lei cu destinaţie specială, din contul alocaţiilor, pentru întreţinerea şi reparaţia străzilor pentru programul municipal “Reparaţia drumurilor intercartiere şi trotuarelor”. 4 mln lei vor fi alocaţi pentru proiectarea reconstrucţiei străzii Albişoara.

Consilierul Valentin Todercan a propus ca pentru ocrotirea monumentelor să fie alocate 500 de mii de lei. Aleşii din coaliţia liberal-democrată nu au susţinut amendamentul consilierului PCRM, Valeri Pavlov, de a disbursa din bugetul municipal două milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate împlinirii a 70 de ani de la victoria în operaţiunea Iaşi-Chişinău, care a eliberat Moldova de sub ocupaţia fascistă. De menţionat că, în procesul de votare a acestei propuneri, consilierul Piotr Donţov, membru al Congresului comunităţii ruse din Moldova, a părăsit demonstrativ sala de şedinţe.

Pentru prima dată, din bugetul municipal, la iniţiativa fracţiunii PCRM, vor fi alocaţi 4 milioane de lei pentru renovarea şi amenajarea Scării cascadelor din Parcul “Valea Morilor”.

Sursa: comunist.md

Declaraţia lui Boris GOLOVIN, preşedintele fracţiunii PCRM în CMC, cu privire la adoptarea în lectura a doua a proiectului bugetului municipiului Chişinău pentru anul 2014 Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova privind referendumul din Găgăuzia