Stimaţi reprezentanţi ai mass-media!

V-am invitat astăzi pentru a face bilanţul anului care se încheie — 2017. Cum a fost acest an pentru partidul nostru? Cum a fost el pentru Moldova şi pentru cetăţenii ei?

Pentru Partidul Comuniştilor, anul 2017 a trecut sub semnul centenarului Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Acestei date i-au fost consacrate numeroase conferinţe organizate de către PCRM. Pas cu pas, într-un mod scrupulos, noi am restabilit momentele-cheie ale evenimentului din anul 1917, care au făcut inevitabilă victoria Marelui Octombrie. Una din aceste conferinţe a fost de nivel internaţional, fiind organizată cu eforturile comune ale PCRM şi ale Partidului Stînga Europeană. Pentru a participa la lucrările ei, la Chişinău au sosit delegaţii din 15 ţări ale Europei. Printre acestea — Siriza, partidul de guvernămînt din Grecia, partidul “De Linke” din Germania, Partidul Comunist din Spania, Partidul Comunist din Federaţia Rusă. Dar acest important eveniment internaţional, prezenţa la el a unor serioase persoane publice europene, n-a trezit interesul dumneavoastră, al jurnaliştilor, mai bine zis, al stăpînilor politici ai acelor holdinguri media la care lucraţi. La fel cum n-a trezit interesul nici al lor, nici al dumneavoastră Plenara festivă a Comitetului Central al Partidului Comuniştilor consacrată centenarului Marelui Octombrie, la care au fost prezenţi mai mult de o mie de delegaţi, reprezentanţi ai corpului diplomatic, delegaţii străine.

Pentru noi nu este o enigmă cauza din care au fost ignorate aceste însemnate acţiuni. Atît democraţii, cît şi socialiştii, — iar astăzi anume ei controlează partea cea mai considerabilă parte a spaţiului mediatic -, au organizat în jurul partidului nostru o adevărată blocadă informativă. Nici democraţii, nici socialiştii nu sunt interesaţi să demonstreze spiritul activ al comuniştilor. Ei răspîndesc în întreaga ţară zvonuri josnice şi absurde cum că Partidul Comuniştilor nu mai este. Socialiştii au ajuns la o josnicie absolută: comunicînd în raioane cu oamenii, îi încredinţează că de acum comuniştii nu mai există, că acum ei, socialiştii sunt “în locul” comuniştilor. Şi dacă-i aşa, cum ar fi putut ei să prezinte la posturile lor de televiziune sala în care la Plenara festivă consacrată centenarului Marelui Octombrie s-a adunat o mie de delegaţi din toate raioanele ţării?! Şi pe pieptul fiecăruia dintre dînşii străluceau medalii jubiliare bătute în cinstea acestui eveniment istoric.

Cel mai bun răspuns acestor mincinoşi şi speculanţi politici mărunţi le-a fost dat de campania de dare de seamă şi alegeri desfăşurată în toate structurile partidului nostru, ea urmînd să se încheie chiar în aceste zile. În localităţile Moldovei au fost ţinute sute de adunări de dare de seamă şi alegeri în organizaţiile primare de partid. În toate raioanele au avut loc conferinţe de partid de dare de seamă şi alegeri. Această specifică trecere în revistă a rîndurilor partidului s-a desfăşurat cu o foarte înaltă prezenţă a comuniştilor. La fiecare forum au răsunat discursuri convingătoare şi profunde, s-au purtat discuţii însufleţite.

De aceea, nu mai visaţi, domnilor socialişti şi alţi slujitori ai regimului, pentru că una ca asta nu se va întîmpla. Partidul trăieşte prin fiecare comunist pentru care carnetul de partid este un lucru sfînt, pentru care idealurile noastre nu sunt vorbe goale, ci un scop al vieţii. Partidul trăieşte prin sufletul fiecărui om care nu a putut fi nici cumpărat şi nici intimidat. Toţi vorbesc despre trădători. Dar, nu se ştie de ce, nimeni nu vorbeşte despre cei care nu s-au vîndut pe sine în ciuda ameninţărilor, presiunilor, a ispitirilor cu bani şi cu funcţii. De ce iudele sunt eroii publicaţiilor dumneavoastră, ai vorbelor de clacă, ai bîrfelelor, iar oamenii oneşti şi cumsecade nu sunt luaţi în seamă? Îmi veţi răspunde că aşa-s timpurile! Da, într-adevăr aşa-s timpurile! Sunt cam aşa cum a spus cîndva poetul: au fost pînă acum vremuri şi mai proaste, niciodată însă atît de mişeleşti.

Dar haideţi să privim situaţia cu ochi obiectivi. Trădători sunt zeci, chiar şi sute. Dar mii şi zeci de mii de oameni nu s-a reuşit nici să fie cumpăraţi, nici să fie înfrînţi! Anume aceşti oameni neînfrînţi, care au rezistat la toate încercările, alcătuiesc astăzi, ca şi totdeauna, fundamentul Partidului Comuniştilor. Şi ei de bună seamă sunt oameni cinstiţi, buni, cumsecade. Şi anume ei constituie răspunsul nostru acelor gropari mincinoşi. care se grăbesc să declare în faţa întregii ţări că PCRM nu mai există. În cazul dat, altceva e mai rău: această echipă funerară de jefuitori ai fondurilor publice şi de oameni grei de cap o bagă în groapă pe însăşi Moldova, transformînd draga noastră Patrie într-un îndurerat mormînt frăţesc — fără speranţă şi fără viitor. Exodul masiv, — de fapt, fuga cetăţenilor Moldovei din ţară -, este tristul rezultat al activităţii lor, care nu poate fi numită nici politică şi nici de stat. Acesta e un adevărat genocid împotriva propriului popor, o umilire necruţătoare a poporului şi a ţării, care a fost ridicată la rangul de unică politică de stat. Însă arcurile nu pot fi apăsate la nesfîrşit. Mai devreme sau mai tîrziu, vine momentul de răscruce şi ele se destind cu toată puterea lor.

Şi asta e a doua cauză din care media-holdingurile PDM şi PSRM nu şi-au trimis echipele lor de filmare la acţiunile consacrate centenarului Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Cauza constă în faptul că aceste două partide guvernante se tem ca de foc de orice pomenire despre agenda revoluţionară. Ele nu au nevoie de exemple istorice ale unor revoluţii care s-a reuşit să fie înfăptuite. Şi la asta îi împinge frica ordinară.

Voi repeta ideea pe care am spus-o în repetate rînduri. În Moldova s-a format o situaţie revoluţionară clasică. Contradicţie între cei de jos, care nu mai vor să trăiască aşa cum au trăit pînă acum, şi cei de sus, care nu sunt capabili să conducă ţara pe nou, a căpătat un caracter de antagonism invincibil. Ceea ce face guvernarea şi sateliţii ei, — socialiştii -, este nu altceva decît o contrarevoluţie. Toată această statistică optimistă, care, chipurile, vorbeşte despre o oarecare “creştere economică”; nestăvilita şi ruşinoasa propagandă a “succeselor” inexistente ale Guvernului sau a “anului preşedintelui” fără de nici o realizare; întărîtarea concetăţenilor unii împotriva altora în baza înclinării lor spre cutare sau cutare vector de politică externă, sau în baza problemei limbii, sau a celei cu privire la identitatea naţională — toate se fac pentru ca societatea să nu se poată uni, să nu-şi poată forma o proprie agendă din probleme cu adevărat stringente, dureroase, fundamentale. Deoarece, nu încape nici o îndoială, asta e o agendă revoluţionară.

Pot să recunosc următorul lucru: pentru noi a devenit mult mai uşor să desfăşurăm munca politică şi explicativă în rîndurile populaţiei. Cu un an în urmă, cînd am luat deloc simpla, dar principiala decizie de a boicota alegerile prezidenţiale neconstituţionale, deseori ne-am ciocnit de neînţelegere chiar şi din partea unor tovarăşi de partid. Acum, să zicem aşa, a sosit timpul limpezirii minţilor. Pentru toţi devine tot mai evident faptul că alegerile prezidenţiale au fost inventate de regim pentru a potoli valul de proteste care luase avînt în acea perioadă. Acum tot mai mulţi şi mai mulţi oameni conştientizează faptul că cel care a fost aşezat în fotoliul de preşedinte, Igor Dodon, slujeşte pe lîngă actualul regim în calitate de “idiot util”. El deţine multe funcţii importante. În primul rînd, el serveşte drept sperietoare pentru partenerii occidentali ai regimului, deoarece ca şi cum întruchipează “pericolul rus”. Pe fundalul “pro-rusului” Dodon, în ochii partenerilor occidentali actualul regim arată ca unul fără alternativă. Cu toate acestea, trebuie să constatăm că, în perioada acestui preşedinte, chipurile, “pro-rus”, relaţiile moldo-ruse au ajuns la un nivel fără precedent de scăzut. Ţările noastre se află, de fapt, într-o stare de război rece. Şi ultimele evenimente, — adoptarea aşa-numitei legi cu privire la interzicerea propagandei ruse, rechemarea ambasadorului Moldovei în Federaţia Rusă -, doar confirmă această diagnoză. Printre altele, eu nu mă voi mira aflînd că ambasadorul Andrei Neguţa, pe de o parte, membru al echipei lui Dodon, iar pe de alta — colaborator al Guvernului “proeuropean” al lui Filip, a fost rechemat printr-o înţelegere. Pentru a ridica miza lui Dodon înainte de vizita lui la Moscova, deoarece, conform unor numeroase date, dezamăgirea Kremlinului în aşa-numitul “preşedinte pro-rus” e mare de tot.

În al doilea rînd, Dodon şi-a îndeplinit principala sa misiune. El a asigurat premise.

juridice pentru menţinerea guvernării oligarhice. Vom aminti că anume cu votul deputaţilor din partea Partidului Democrat şi ai Partidului Socialiştilor a fost adoptată Legea cu privire la sistemul electoral mixt la alegerile parlamentare, pe care Dodon imediat l-a promulgat în aceeaşi zi. Pentru actuala guvernare, pentru Partidul Democrat, al cărui rating abia de insuflă speranţe la depăşirea barierei electorale, acest sistem este unica şansă de a se menţine la putere. Şi Igor Dodon împreună cu socialiştii le-au asigurat democraţilor această şansă. Şi acum, practic, nimeni nu mai este nedumerit de faptul de ce regimul uzurpator l-a cocoţat pe Dodon în fotoliul de preşedinte de ţară. Anume pentru asta. Anume Dodon, care l-a votat şi pe Timofti, a permis ca Moldova să fie definitiv transformată într-un stat capturat şi anume Dodon astăzi joacă rolul-cheie în păstrarea acestui ruşinos statut al ţării noastre.

Partidul Comuniştilor de la bun început a promovat o poziţie întemeiată şi argumentată în ceea ce priveşte modificarea sistemului electoral, care este exclusiv în avantajul celor de la guvernare. Şi modul în care, în ciuda opiniei Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei, în ciuda opiniei partidelor politice şi a reprezentanţilor societăţii civile, această lege, pînă la urmă, a fost, totuşi, adoptată de democraţi şi socialişti indică faptul că pentru regim ea este extrem de necesară. Cum va fi realizată, putem judeca reieşind nu doar din exemplul clasic al alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei, ci şi în baza unui exemplu mai recent: alegerile anticipate în zece localităţi, în care, absolut în toate, victoria au obţinut-o reprezentanţii Partidului Democrat. Printre altele, unii din aceştia au aflat că ei sunt reprezentanţi ai Partidului Democrat abia în ajunul alegerilor. Iată de ce noi am susţinut iniţiativa civică de organizare a unui referendum legislativ republican pentru anularea sistemului mixt şarlatanesc. Noi i-am delegat pe oamenii noştri în grupul de iniţiativă şi intenţionăm să participăm în cel mai activ mod la colectarea semnăturilor în sprijinul acestui referendum.

În favoarea acestei decizii este şi experienţa mondială. Ţări care au trecut la sistemul electoral mixt, cum ar fi Georgia şi România, revin de urgenţă la sistemul proporţional în alegerile parlamentare, deoarece s-au confruntat cu o corupere în masă a electoratului, cu accederea în organul legislativ a unor persoane cu reputaţie dubioasă şi cu alte lucruri nefaste. Pe cînd la noi sistemul electoral mixt este prezentat de propaganda democratică şi socialistă ca o trecere la o treaptă superioară a democraţiei. Poate e timpul să memorizăm că democraţia nu are nimic comun cu Partidul Democrat, la fel cum socialismul nu are nimic comun cu Partidul Socialiştilor! Nimeni n-a discreditat sensul ideii democraţiei şi al ideii socialismului aşa precum au făcut-o democraţii şi socialiştii moldoveni.

Cu ei poate concura doar Dodon, care a înjosit definitiv institutul şefului statului. În timp ce el îşi petrece timpul în Facebook, pe plaje şi la diferite recepţii, Moldova îşi pierde ultimele rămăşiţe ale suveranităţii şi statalităţii sale.

Cît face doar decizia anticonstituţională a Curţii Constituţionale, care a permis să fie pornită procedura de revizuire a articolului 13 al Legii Fundamentale cu privire la denumirea limbii de stat! Eu am vorbit de acum de mai multe ori că nimeni, — nici clasa politică trădătoare şi coruptă, nici acei savanţi care şi-au călcat pe propria conştiinţă -, nu au dreptul să impună poporului asemenea noţiuni ca identitate naţională şi lingvistică. Iar după cum demonstrează datele recensămîntului din anul 2014, în pofida celor două decenii şi jumătate de propagandă antinaţională, unionistă şi pro-română, majoritatea populaţiei din Moldova cu îndărătnicie se consideră pe sine moldoveni, iar limba sa — moldovenească. Şi acesta e unicul criteriu posibil, recunoscut pe plan internaţional. Ceea ce afirmă referitor la respectiva problemă Curtea Constituţională cumpărată, precum şi guvernarea antipopulară şi antistatală, contravine nu numai judecăţii sănătoase şi voinţei poporului, ci şi normelor internaţionale. Din ultimele evenimente cu respectivul subiect: limba muntenegreană, care nu se deosebeşte prin nimic de cea sîrbă, a fost atribuită cu statut oficial de către ONU anume în baza considerentului că cetăţenii din Muntenegru îşi numesc limba lor muntenegreană şi văd în aceasta unul din importantele atribute ale statalităţii ţării lor. Eu aş vrea să atrag atenţia asupra indignării făţarnice a lui Dodon şi a socialiştilor faţă de respectiva decizie a Curţii Constituţionale. Făţarnică cel puţin din considerentul că, în ceea ce priveşte samavolnicia, această decizie a Curţii Constituţionale nu se deosebeşte prin nimic de cea prin care a devenit posibilă alegerea lui Dodon în funcţia de preşedinte de ţară. Şi această, vorbind delicat, inconsecvenţă îl lipseşte pe Dodon de dreptul moral de a se revolta în respectiva situaţie.

Noi, comuniştii şi patrioţii ţării, avem intenţia să organizăm o mişcare de împotrivire a poporului faţă de această decizie antimoldovenească fără precedent. Noi cerem demiterea judecătorilor Curţii Constituţionale, a acestor agenţi străini, care s-au discreditat pe sine şi care impun poporului moldovenesc o voinţă străină lui. Noi de acum am început să organizăm întruniri ale cetăţenilor, iar forumurile noastre de partid din întreaga ţară lansează declaraţii dure cu privire la decizia în cauză. În această problemă nu pot fi nici un fel de compromise. Să lipseşti poporul de limba lui înseamnă acelaşi lucru cu a-l lipsi de patria lui. Şi oare nu în asta şi constă scopul final al guvernanţilor, care, în mod grabnic, pe seama trădătorilor, înjgheabă majoritatea parlamentară?! Şi oare nu acesta e scopul lui Dodon, care organizează fastuoase adunări festive în cinstea Sfatului Ţării, care cu o sută de ani în urmă a predat Moldova României?!

Aruncînd o privire înapoi aspre începutul şi perindarea pînă acum a anului 2017, este imposibil să găseşti cauze sau indici obiectivi cu nuanţă pozitivă. Nu le găseşti nici în sfera social-economică, nici în politică, nici în relaţiile internaţionale, nici în lupta împotriva corupţiei, nici chiar în planul facerii unei ordini elementare în ţară. Peste tot e doar degradare. Anul 2017 a fost pentru Moldova încă un an de posibilităţi ratate şi de pierderi irevocabile.

Iar asta înseamnă doar un singur lucru: că ne aşteaptă o luptă. O luptă pentru Moldova şi pentru viitorul ei. O luptă grea şi fără compromise cu un duşman viclean şi mîrşav. Luptă care e de neînchipuit fără sprijinul societăţii moldoveneşti multinaţionale. Anume în asta, — în sprijinul poporului adus la limita disperării -, vedem noi, comuniştii, unica şansă de supravieţuire a Patriei noastre, Moldova.

Vă felicit cu prilejul apropiatului An Nou, 2018! Şi vă mulţumesc pentru atenţie!

Sursa: www.pcrm.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet