Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Partidul Democrat a elaborat o moţiune simplă privind ineficienta politicii monetare în Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 8 septembrie 2008
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat din Moldova a elaborat o moţiune simplă privind situaţia de criză pe piaţa valutară şi o va depune în prima şedinţă a sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului.

În moţiune, PDM constată că strategia economică a Guvernului este ineficientă, iar Banca Naţională promovează o politică monetară, care aduce la sărăcirea populaţiei şi la falimentarea producătorilor autohtoni. Autorii solicită Guvernului, în comun cu Banca Naţională a Moldovei, să elaboreze şi să implementeze în regim de urgenţă politici economice şi antiinflaţioniste orientate spre interesele producătorilor autohtoni şi menite să stopeze creşterea preţurilor la produsele de primă necesitate, cu respectarea strictă a principiilor economiei de piaţă, precum şi să monitorizeze evoluţia preţurilor şi să informeze regulat Parlamentului despre măsurile întreprinse.

De asemenea, Guvernul şi Banca Naţională sînt somate ca, în termen de 30 de zile, să adopte un program de redresare a situaţiei pe piaţa valutară şi financiară şi, în acest scop, să elaboreze un set de măsuri menite să descurajeze intrarea capitalului speculativ extern pe piaţa financiară a ţării.

Moţiunea solicită, în situaţia creată, Guvernatorului Băncii Naţionale, domnului Leonid Tâlmaci, să-şi prezinte demisia şi cere ministrului Economiei şi Comerţului, domnului Igor Dodon, să identifice cauzele situaţiei de criză din economia naţională şi să-şi consolideze echipa cu cadre competente.

Serviciul de presă PDM
Partidul Democrat consideră că Republica Moldova nu poate recunoaşte independenţa Abhaziei şi Osetiei de sud Declaraţia Tineretului Democrat a PDM privind politizarea sindicatelor studenţeşti