Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 25 iunie 2009
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat din Moldova declară că asumarea responsabilităţii actului politic şi stoparea războiului dintre actorii politici reprezintă unica soluţie care oferă Republicii Moldova şansa de a depăşi actuala strare de criză.

Din punct de vedere doctrinar, Partidul Social-Democrat din Moldova ar trebui, prin definiţie, să deţină calitatea de aliat ferm al Partidului Democrat din Moldova, care a demonstrat în repetate rînduri că apără interesele tuturor cetăţenilor Republicii Moldova şi este un promotor consecvent al valorilor social-democraţiei europene.

Procesul de consolidare a formaţiunilor social-democrate a figurat în permanenţă pe lista de priorităţi a Partidului Democrat din Moldova, eforturile în acest sens fiind torpilate de către liderii PSDM sub diferite pretexte neîntemeiate. Astfel au procedat pînă la alegerile parlamentare din 5 aprilie şi astfel procedează astăzi, cu toate că evenimentele recente au demonstrat că numai fortificarea centrului politic, social-democrat, în jurul echipei PDM, condusă de Marian Lupu, poate tempera ofensiva elementelor radicale, care, promovînd interese meschine de grup, polarizează societatea din raţiuni electorale de moment.

Evoluţia Partidului Social-Democrat din Moldova demonstrează că această formaţiune este măcinată de lupte interne dintre diferite grupări, dirijate din exteriorul partidului. Lansarea unor iniţiative precum concesionarea regiunii din stînga Nistrului şi, mai recent, posibila participare la scrutinul parlamentar anticipat în comun cu o formaţiune care pledează federalizarea Republicii Moldova, demonstrează că PSDM-ul nu mai este un actor politic independent, ci face jocul unor elemente exremiste, care nu au nimic în comun cu social-democraţia. În aceste condiţii, nu este de mirare faptul că membrii acestui partid părăsesc în grabă PSDM-ul, detaşîndu-se de jocurile unor politicieni iresponsabili. Etichetarea, de către Dumitru Braghiş, a propriilor camarazi de partid cu termini gen “cadavre politice” trezeşte nu doar nedumerire, dar şi întrebarea firească dacă aceasta, de fapt, nu este o ameninţare cu răfuiala fizică a membrilor şi simpatizanţilor PSDM?! Anume liderilor PSDM le revine întreaga vină pentru dezintegrarea accelerată a propriului partid, din care, practic, au mai rămas doar ştampila şi actul de înregistrare în registrul partidelor politice din Republica Moldova.

Serviciul de presă al PDM
Dumitru Diacov: O echipă condusă de Marian Lupu poate scoate Republica Moldova din criză Declaraţia Organizaţiei de tineret a Partidului Democrat