Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Un cămin studenţesc al Universităţii de Stat din Bălţi a fost renovat cu suportul PDM

|versiune pentru tipar||
PDM / 2 septembrie 2010
Partidul Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a vizitat astăzi căminele studenţeşti a Universităţii de Stat din Bălţi “Alecu Russo”, unde s-a familiarizat cu realizarea unui proiect de renovare a căminului facultăţii de limbi străine, realizat cu suportul PDM.

În cadrul întrevederii cu studenţii, Marian Lupu a menţionat că s-a angajat să acorde ajutor pentru reparaţia căminului aflându-se cu o vizită de documentare în acest cămin acum un an. În cadrul acestui proiect a fost renovată şi dotată cu mobilier sala de lectură, au fost renovate blocurile sanitare şi bucătăria.

“Am remarcat că acest cămin este amplasat mai îndepărtat de blocul de studii a universităţii şi că sunt mai multe probleme. Atunci mi-am asumat acest angajament, pe care l-am realizat cu plăcere. Este un proiect de suflet, pe care l-am realizat cu plăcere. La această universitate au muncit părinţii mei şi mă bucur că studenţii vor beneficia de condiţii de cazare mai bune”, a spus Marian Lupu.

Preşedintele PDM a subliniat că mai sunt multe probleme, care necesită a fi soluţionate, inclusiv conectarea căminului la reţeaua de gaze naturale, dotarea cu mobilier etc, specificând că Partidul Democrat şi pe viitor va veni cu susuţinerea necesară.

Căminul a fost dat în exploatare în 1959, iar pe parcurs nu a beneficiat de reparaţii. Anual în cămin sunt cazaţi cca 240 de studenţi.

Sursa: www.pdm.md

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a participat la festivităţile prilejuite de începutul noului an de învăţământ Marian Lupu: Tergiversarea aprobării politicii fiscale şi a legii bugetului pe anul 2011, poate compromite politica bugetară a ţării