Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Marian Lupu: exportul de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă va fi deblocat în scurt timp

|versiune pentru tipar||
PDM / 16 septembrie 2010
Partidul Democrat din Moldova

Exportul de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă va fi deblocat în scurt timp. Partidul de guvernământ, Rusia Unită, va interveni pentru soluţionarea problemei vinurilor.

Asta e promisiunea pe care liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a obţinut-o la Moscova, din partea reprezentanţilor partidului condus de Vladimir Putin, Rusia Unită.

Potrivit liderului PDM, în cadrul întrevederii de astăzi, preşedintele Consiliului Suprem al Rusiei Unite, Boris Grîzlov, a anunţat că, o serie de fabrici de vinuri din Moldova, care au fost inspectate de Rospotrebnadzor, vor obţine în timpul cel mai apropiat permisiunea de a exporta pe piaţa Federaţiei Ruse.

Un al doilea element pozitiv este că, dacă până în prezent exportul de vinuri se făcea conform principiului unui ghişeu unic, prin terminalul de la Solnţevo, în scurt timp va fi deschis încă un punct de import a vinurilor moldoveneşti — la Sankt Petersburg, ceea ce va facilita exportul pe piaţa rusă.

Liderul PDM se află la Moscova, unde a semnat un acord de colaborare între Partidul Democrat din Moldova şi Partidul Rusia Unită din Federaţia Rusă.

Sursa: www.pdm.md

Marian Lupu a semnat la Moscova un acord de colaborare între Partidul Democrat şi Partidul Rusia Unită, aflat la guvernare în Federaţia Rusă Decalaraţia lui Marian Lupu în legătură cu semnarea acordului de colaborare cu Rusia Unită