Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Marian Lupu: Problema transnistreană poate fi rezolvată doar cu implicarea părţilor terţe

|versiune pentru tipar||
PDM / 3 martie 2011
Partidul Democrat din Moldova

Rezolvarea diferendului necesită implicarea partenerilor internaţionali ai Republicii Moldova, a declarat miercuri, 2 martie, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, la mitingul de comemorare a persoanelor căzute in conflictul armat pentru apărarea integrităţii si independentei Moldovei, care a avut loc la Monumentul “Maica îndurerată” de la Complexul memorial “Eternitate”.

“E sarcina istoricilor să analizeze esenţa, cauzele şi efectele acelui conflict, dar cert este faptul că suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova ca stat s-au născut nu numai cu sentimente de bucurie, dar şi în chinuri şi suferinţe”, a spus Preşedintele Marian Lupu în luarea sa de cuvânt adresată participanţilor la miting.

Potrivit Preşedintelui Marian Lupu, acel război ne-a fost impus de forţele separatiste, ostile orientării democratice proeuropene a ţării noastre. “Nu este întâmplător faptul că acel conflict a fost declanşat chiar a doua zi după ce, la 1 martie, Republica Moldova, ca stat independent, fusese admisă în marea familie ONU”, a estimat Preşedintele.

Ziua de 2 martie, în opinia sa, are mai multe conotaţii. În primul rând aceasta este o zi de doliu pentru acei care şi-au pierdut feciorii, soţii, părinţii în conflictul armat. Circa 300 de bărbaţi ai neamului au căzut pe câmpul de luptă, mulţi îşi mai vindecă rănile şi azi. Şi ţine de datoria statului, a întregii societăţi să păstrăm memoria celor căzuţi, să avem grijă de familiile acestora, să transmitem din generaţie în generaţie cele trecute.

Marian Lupu a menţionat că o dovadă grăitoare a neuitării noastre o constituie adoptarea de către Parlament, la 26 februarie 2010, a hotărârii prin care ziua de 2 martie a fost declarată Zi a Memoriei.

“Această zi mai vine cu un mesaj clar către clasa politică, conducerea statului — să ajungem la rezolvarea paşnică a diferendului transnistrean şi să obţinem reintegrarea ţării. Aceasta ar fi cea mai mare recunoştinţă pentru acei care în 1992 şi-au jertfit viaţa pentru integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova”, a mai spus Marian Lupu.

Tot astăzi, de Ziua Memoriei, Preşedintele Marian Lupu a fost prezent la un serviciu divin de comemorare de la Catedrala Naşterea Domnului din capitală şi a depus flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Sursa: www.pdm.md

Vicepremierul democrat, Valeriu Lazăr, atenţionează Guvernul asupra aplicării unui atac raider faţă de RED Nord Tineretul Democrat promovează cultura politică în rândul studenţilor