Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Mesaj adresat de Valentina BULIGA cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei

|versiune pentru tipar||
PDM / 14 mai 2011
Partidul Democrat din Moldova

La 15 mai este celebrată, în toată lumea, Ziua Internaţională a Familiei. O asemenea zi este necesară pentru a promova la nivel naţional rolul şi statutul familiei. Familia înseamnă mult mai mult decît un cuplu cu copii, care împart un anume spaţiu locativ şi un buget financiar. Familia este dragoste, respect reciproc, respectarea şi susţinerea dreptului fiecăruia la evoluţie, libertate, copilărie şi educaţie sănătoasă, convieţuire şi suport, precum şi transmiterea peste generaţii a tradiţiilor culturale.

Sărbătorirea Zilei Internaţionale a Familiei, anul acesta, coincide, în Republica Moldova, cu cea mai intensă perioadă a campaniei electorale. Dat fiind faptul că familia este cea care deţine soluţia la problema demografică, dealtfel o problemă acută şi dureroasă prentru ţara noastră, sunt ferm convinsă ca politicile în favoarea familiei ar trebui să facă atît obiectul dezbaterilor publice, cît şi al angajamentelor majore ale noi administraţii publice locale, dar şi a celei centrale. Provocările demografice în Moldova, am putea să le definim după cum urmează: durata vieţii şi natalitatea scăzută, îmbătrînirea populaţiei. În Moldova aproape fiecare a doua căsătorie se încheie cu divorţ. Din această cauză este răspîndit fenomenul de abandon al copiilor şi persoanelor în etate, fenomenul violenţei în familie. Conform mai multor sondaje, numărul copiilor doriţi corespunde foarte rar numărului real al copiilor născuţi într-o familie. Altfel spus, dorinţa de a avea copii nu poate fi îndeplinită din cauza obstacolelor financiare or sociale. Iată de ce, este necesar să păstrăm valorile esenţiale, care sunt asociate cu modelul social: egalitate, solidaritate, redistribuire, nediscriminare, coeziune socială şi economică.

Trebuie neapărat să îndepărtăm barierele sociale şi de pe piaţa muncii, astfel încît să fie creat un climat favorabil naşterii copiilor prin intermediul unor politici de asistenţă familială, care să reconcilieze viaţa profesională cu viaţa de familie. Sistemele de impozitare şi de asigurări sociale trebuie să fie armonizate, astfel încît să ajute familiile numeroase, nicidecum să fie neutre şi indiferente. Crearea de facilităţi suficiente de îngrijirea copilului este de asemenea foarte importantă. Să ne amintim, cu această ocazie, cît de importantă este familia, să ne bucurăm împreună. Familiile au nevoie de întreaga noastră atenţie: pe bună dreptate, deoarece ele sunt acelea care au viitorul Moldovei în mîinile lor!

Cu respect,

Valentina BULIGA

Sursa: www.buliga.md

Mesaj de felicitare, adresat de Valentina Buliga, vicepreşedintele PDM, cu prilejul Zilei Internaţionale a Asistentului Medical Marian Lupu despre reforma justiţiei