Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Membrii fracţiunii PDM au semnat petiţia Publika TV pentru responsabilizarea deputaţilor să respecte programul de lucru al Parlamentului în semn de solidarizare cu cetăţenii Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 29 iunie 2011
Partidul Democrat din Moldova

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc a declarat că fracţiunea PDM a decis să se alăture acestui îndemn pentru a-i responsabiliza pe toţi deputaţii, “în special pe cei care iubesc să lipsească de la şedinţe”. “Suntem aleşi de popor şi trebuie să lucrăm în folosul poporului”, a spus el. “Sancţiunile trebuie să fie în contextul legii. Dacă nu va fi suficient, vom propune şi modificări de legislaţie. Suntem cea mai disciplinată fracţiune, conform statisticii prezenţei deputaţilor democraţi la şedinţe plenare şi în comisii. Personal, demult am dedicat salariul unei familii cu mulţi copii”, a explicat Vlad Plahotniuc.

Valeriu Guma a precizat că a semnat petiţia în calitate de cetăţean “pentru că Legislativul trebuie să lucreze în regim normal”, iar Oleg Ţulea a remarcat că “trebuie aplicate pârghii legale de responsabilizare a parlamentarilor, exprimându-se speranţa că un amndament în acest sens va fi susţinut inclusiv de opoziţie”. Şi Alexandru Stoianoglo a spus că “deputaţii sunt obligaţi să frecventeze şedinţele Parlamentului, dar şi ale comisiilor de profil”, din care motiv a decis să se solidarizeze cu cetăţenii şi colegii de fracţiune.

Sursa: www.pdm.md

Marian LUPU a comentat într-un briefing la reşedinţa de stat atacul de astăzi al Fracţiunii PLDM împotriva colegilor din AIE Declaraţiile unui grup de deputaţi ai fracţiunii PDM