Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Şcoala de vară organizată de Liga Studenţilor Social Democraţi din România

|versiune pentru tipar||
PDM / 20 septembrie 2012
Partidul Democrat din Moldova

15 tineri, membri ai Ligii Studenţilor Democraţi din Moldova (LSD), au participat la şcoala de vară organizată de Liga Studenţilor Social Democraţi (LSSD) din România, care s-a desfăşurat în regiunea Buzău.

Scopul principal al acestei reuniuni a fost oferirea posibilităţii tinerilor din Moldova şi România să efectueze un schimb de experienţă acumulat pe parcursul studierii şi activării în diferite instituţii universitare din cele două state. De asemenea, tinerii au beneficiat un şir de traininguri, dedicate în cea mai mare parte temelor de comunicare — ţinerea unui discurs în public, istoria partidelor social-democrate, plus ceea ce ţine de colaborarea în grup (teambulding).

“Cele 4 zile petrecute în sânul naturii ne-au permis să construim o adevărată relaţie de prietenie. Doar ideea că studenţii din universităţile moldoveneşti pot conlucra la nivel de proiecte sociale, culturale şi economice cu cei din România poate fi un fapt aplaudabil”, a spus unul din tinerii democraţi.

De asemenea, în cadrul şcolii de vară de la Buzău, s-au pus bazele creării a nişte acorduri, parteneriate dintre LSD Cahul şi LSD Bălţi cu organizaţiile LSSD.

Liga Studenţilor Democraţi este o organizaţie prezentă în toate instituţiile universitare din Moldova, fiind, totodată, una dintre cele mai numeroase şi cea organizate. Asta dă dovada de faptul că tinerii percep importanţa sa şi că ei contează, că ei pot acţiona şi că ei sunt cei care făuresc viitorul.

Sursa: www.pdm.md

La Edineţ a avut loc adunarea organizaţiei raionale a persoanelor în etate “Tezaurul Naţiunii” Organizaţia de tineret a PDM TD Râşcani a petrecut o activitate de salubrizare şi înnobilare a parcului din satul Corlăteni