Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Marian Lupu: Dialogul privind crearea unei noi Alianţe nu poate să se întindă la nesfârşit, dar mai avem de pus câteva puncte pe “i”

|versiune pentru tipar||
PDM / 27 martie 2013
Partidul Democrat din Moldova

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, suţine că discuţiile privind constituirea unei noi Alianţe trebuie să continuie la un nivel superior. Declaraţia a fost făcută după ce PD s-a întrunit în şedinţa Biroului Politic al formaţiunii pentru a decide formatul în care vor continua negocierile. Potrivit lui Marian Lupu, procesul de dialog nu poate să se întindă la nesfârşit, însă mai există câteva subiecte la care nu s-a pus punctul pe “i”. “Ne propunem să discutăm deja la nivel de conducere a partidelor. Avem angajamente faţă de oameni şi comportamentul nostru trebuie să fie clar şi responsabil. Avem diverse opinii la mai multe subiecte”, a precizat preşedintele PDM.

Marian Lupu a declarat că toţi colegii au constatat că fostul Acordul AIE a avut un conţinut bun: “Nu s-au găsit argumente şi explicaţii de ce s-a ajuns la negocierea unui nou Acord, odată ce nu s-au găsit multe carenţe. Aici există multe întrebări. Urmează personalizarea propriu zisă, mă refer aici la candidatura pentru funcţia de premier şi a miniştrilor. Nu cred că în două sau trei zile aceste întrebări să se rezolve. E necesar să trecem la o fază superioară ca să dezlegăm aceste noduri”, a precizat Marian Lupu.

Sursa: www.pdm.md

Parlamentul a susţinut propunerea democraţilor ca 12% din TVA să rămână pe contul agricultorilor PDM a promovat un sistem nou de indexare mai rapidă a pensiilor