Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

PDM a promovat un sistem nou de indexare mai rapidă a pensiilor

|versiune pentru tipar||
PDM / 28 martie 2013
Partidul Democrat din Moldova

Iniţiativa Partidului Democrat privind indexarea mai rapidă a pensiilor mici, care are ca scop eliminarea inechităţii în sistemul de pensii şi să contribuie la combaterea sărăciei, a fost votată joi, în prima lectură, de Parlament. De prevederile noului sistem vor beneficia persoanele cu pensii mai mici de 1500 de lei, care reprezintă aproximativ 95% din numărul total de pensionari.

Democraţii au explicat că noua metodă de calcul a pensiilor are ca scop să reducă sărăcia din rândul vârstnicilor, iar majorările pe care le primesc pensionarii de la an la an să fie resimţite în buzunarele acestora.

“Ritmul de creştere a pensiilor mici va fi mult mai mare decât în prezent”, a explicat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, cu referire la proiectul PDM. “Decalajul dintre pensii astăzi este 8–10 ori. În urma aplicării acestui model, păstrând diferenţierea, noi pur şi simplu micşorăm acest decalaj şi contribuim la combaterea sărăciei”, a precizat Marian Lupu.

“Proiectul vine să aducă o schimbare de sistem în procesul de indexare a pensiilor, ţinând cont de diferenţa nivelului de pensii”, a declarat deputatul democrat Andrian Candu, care a prezentat iniţiativa în Parlament. Democratul a explicat că, în prezent, procentul de indexare este aplicabil pentru toţi, astfel încât pensiile mari sunt cresc şi mai mult, iar cei cu pensiile mici practic nici nu resimt majorarea.

Proiectul propus de PDM prevede ca pentru pensiile sub 1500 lei procentul de indexare să ia în calcul în mărime de 100% rata de creştere a preţurilor şi în mărime de 50% creşterea salariului mediu pe ţară. Totodată, pensiile care depăşesc 1500 lei să fie indexate cu un procent care acoperă doar 100% inflaţia. În prezent, pensiile sunt indexate anual de la 1 aprilie cu suma medie care reiese dintre rata inflaţiei din anul precedent şi creşterea salariului mediu.

Dacă va fi votat şi în a doua lectură, proiectul va intra în vigoare din 2014.

În Republica Moldova sunt înregistraţi aproximativ 670 de mii de pensionari, dintre care peste 630 de mii au pensii mai mici de 1500 de lei.

Discursul deputatului Andrian Candu in susţinerea proiectului PDM privind implementarea unui sistem de indexare mai rapida a pensiilor mici

Am onoarea să va prezint astăzi, proiectul nr. 697 din 06 aprilie 2012, care, după cum observaţi, a fost iniţiat acum un an de zile.

Acest proiect se referă la modificarea art. 13 din Legea cu privire la pensiile de asigurări sociale de stat (nr. 156 din 14.10.1998) şi, în mod special, se referă la modalitatea de indexare a pensiilor.

Înainte de a intra în esenţa acestui proiect şi a acestor modificări, daţi-mi voie sa dau citire câtorva repere şi cifre importante.

În primul rând, Constituţia Republicii Moldova, la art.47, întitulat “dreptul la asistenţă şi protecţie socială”, prevede, citez:

“statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bună-stare lui şi a familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile medicale necesare”.

Ba mai mult, în Republica Moldova există consacrat şi prevăzut de legislaţie, la fel ca şi în foarte multe alte state, principiul solidarităţii sociale — conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege.

Astăzi, în Republica Moldova sunt peste 660 de mii de pensionari, mai exact, pentru anul 2012, sunt înregistraţi 668,290 de pensionari.

Dintre aceştia, în anul 2012, un număr de 633,700, adică 95% sunt pensionari cu venituri mai mici de 1500 de lei. Doar 34,590 de pensionari, au venituri mai mari de 1500 de lei.

Minimul de existenţă în anul 2012 era de 1311 lei.

Când vorbim de indexarea pensiilor, vorbim de un mecanism care există astăzi fiind implementat încă din anul 1998.

Potrivit acestui mecanism, prevăzut de art.13 din această lege — a pensiilor de asigurări sociale de stat, pensiile se indexează folosind un coeficient de indexare.

Acesta se calculează luând în considerare 2 elemente: creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum (cu alte cuvinte inflaţia) şi creşterea anuală a salariului mediu pe ţară.

Toate acestea se iau din anul precedent. Adică dacă vrem să indexăm pensia în anul 2013, la 1 aprilie, aşa cum prevede legea, vom lua cifrele respective (inflaţia şi salariul mediu), pentru anul 2012, evident.

Dintre aceste 2 elemente se face media aritmetică. Adică, se iau aceste 2 cifre (calculate statistic de altfel), se adună şi se împarte la 2 sau se adună câte 50% din fiecare.

În anul 2011, indicele inflaţiei (indicele preţului de consum) era 7.6%. Creşterea salariului mediu pe ţară era 11.6%.

Coeficientul de indexare este astfel = (7.6 + 11.6)=19.2/2 şi asta egal=9.6%

Astfel, în anul 2012, pensiile s-au indexat cu 9.6% — TOATE.

Adică, pensia de 570 de lei (care este pensia minimă în agricultură), aplicând coeficientul de indexare de 9,6%, s-a majorat cu 55 de lei; pensia de 641 lei, care este pensia minimă pe economie, s-a majorat cu 61 de lei; Însă, de exemplu, pensia de 4000 de lei, căci sunt şi de acestea, s-a majorat cu 384 de lei. Simţiţi diferenţa — majorare cu 55 de lei şi majorare cu 384 de lei???

Dar, iniţial, am vorbit de principiul solidarităţii sociale, unde este el? Eu cam nu-l simt.

Pentru anul 2013, acest coeficient al indexării va fi 6.75%, luând în considerare că inflaţia în anul 2012 a fost de 4,6% şi creşterea salarială 8.9%.

Aceasta este metoda, astăzi, care se aplică la indexarea pensiilor… Deja s-a creat un foarte mare decalaj între pensii. Cele mici cresc încet, cele mari cresc mult. Dacă noi nu schimbăm sistemul ca să găsim o formulă mai echitabilă, acest decalaj va creşte mai mult.

Metoda nouă:

Iată de ce, Partidul Democrat vine cu propunerea să schimbăm mecanismul de indexare.

În primul rând, trebuie să luăm ca baza o sumă. Am mai spus, minimul de existenţă, astăzi, este undeva în jurul sumei de 1,350 de lei (cel puţin pentru anul 2012 era 1,311 lei). Iată de ce, noi, ca reper, propunem suma de 1500 de lei.

Astfel, propunem ca pensiile până la 1500 de lei să fie indexate luând în considerare indicele inflaţiei 100% (şi nu 50% cum este astăzi), la care să adăugăm cele 50% din indicele creşterii anuale a salariului. Pentru pensiile care depăşesc 1500 de lei, la indexare să se ia în considerare doar inflaţia.

Astfel, potrivit formulei propuse de noi, dacă luăm în considerare cifrele anului 2012, adică inflaţia 4.6% şi creşterea salariului 8.9%, noi vom aplica un coeficient de indexare de: 9% pentru pensiile mai mici de 1500 lei (spre deosebire de 6.7% cum s-ar aplica potrivit legislaţiei actuale) şi 4,6% pentru pensiile mai mari de 1500. În aşa fel, noi vom reuşi să scădem semnificativ din decalajul existent între pensiile mici şi pensiile mari.

Cheltuieli din partea statului:

Evident o astfel de modificare a sistemului ar presupune şi unele cheltuieli din partea statului. Pentru anul 2013 ar fi nevoie de 126,5 mln de lei. Dar indexarea pe care o propunem noi ar micşora bugetul asigurărilor sociale (BAS) cu 153 mln, iar cheltuielile din bugetul de stat (BS) se vor majora cu 279 mln de lei.

Noi propunem ca acest mecanism să fie aplicabil începând din anul 2014. Pentru calculul coeficientului de indexare, evident, vom avea nevoie ulterior de cifrele anului 2013, inflaţia şi creşterea salarială.

Sursa: www.pdm.md

Marian Lupu: Dialogul privind crearea unei noi Alianţe nu poate să se întindă la nesfârşit, dar mai avem de pus câteva puncte pe “i” Organizaţia de Femei a PDM Chişinău se consolidează