Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Organizaţia municipală Chişinău a Partidului Democrat din Moldova a încheiat procesul de reformare

|versiune pentru tipar||
PDM / 20 aprilie 2013 | 
Partidul Democrat din Moldova

Organizaţia municipală Chişinău a Partidului Democrat din Moldova a încheiat procesul de reformare, reuşindu-se consolidarea organizaţiilor interne, şi demarează o nouă etapă — cea de punere în valoare a capacităţilor instituţionale. Despre aceasta a anunţat preşedintele OM PDM Chişinău, Pavel Filip, în cadrul unui forum de bilanţ, care a avut loc astăzi în capitală, la care au participat peste 1800 de democraţi.

“Am reuşit să ne organizăm pe interior: avem 263 de organizatii primare în municipiu — în toate sectoarele şi localităţile capitalei, am reuşit reconstituirea organizaţiei municipale de femei şi a celei de tineret, avem o Strategie de activitate pentru următorii trei ani: «15 pentru Chişinău». Acum, suntem pregătiţi să trecem la o nouă etapă — cea de pregătire pentru alegerile locale din 2015, prin desemnarea candidatului la funcţia de primar general al capitalei, dar şi a echipei pentru Consiliul Municipal. Obiectivele fixate de OM PDM Chişinău sunt îndrăzneţe, dar suntem mult mai pregătiţi comparativ cu scrutinele electorale anterioare”, a declarat Pavel Filip.

“Acest forum marchează finalizarea unei perioade de consolidare a Organizaţiei municipale, care a devenit mai puternică, bine structurată, pregătită să facă faţă sarcinilor şi obiectivelor ambiţioase stabilite în Strategia «15 pentru Chişinău»”, a remarcat preşedintele PDM, Marian Lupu.

Preşedintele Organizaţiei municipale de Femei, Monica Babuc, a subliniat că femeile democrate sunt pregătite să se implice în activităţi de zi cu zi din toate domeniile importante: educaţie, cultură, sănătate, etc.

O apreciere înaltă procesului de consolidare a OM PDM Chişinău a fost dată de către preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, care a remarcat că tot mai mulţi oameni aleg să vină în partid, acordând un vot de încredere, deoarece doresc să contribuie la schimbarea calităţii vieţii.

În cadrul Forumului, Preşedintele PDM, Marian Lupu, a înmânat carnete de partid pentru circa 1200 de noi membri, printre care sportivi de performanţă — Vitalie Ciolac, Anatol Guidea, Alexandru Zubrilin, Cornel Dudnic, Igor Bour, Piotr Ianulov, Oleg Creţul, Vasilii Esir, Evgheni Nedealco ş.a.

Marian Lupu i-a salutat pe noii membri ai partidului, subliniind că venirea unui număr mare de personalităţi notorii vorbeşte despre încrederea pe care o au oamenii în PDM.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Proiectul de lege al PDM privind reformarea sistemului electoral a fost votat de catre Parlament Consiliul National al PDM a oferit mandat Biroului Executiv pentru finalizarea negocierilor privind formarea Guvernului