Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Consiliul National al PDM a oferit mandat Biroului Executiv pentru finalizarea negocierilor privind formarea Guvernului

|versiune pentru tipar||
PDM / 20 aprilie 2013 | 
Partidul Democrat din Moldova

Consiliul Politic Naţional al Partidului Democrat a împuternicit Biroul Executiv al formaţiunii să adopte decizia finală privind desemnarea noului Guvern după finalizarea negocierilor. Decizia a fost adoptată unanim de 216 membri ai CPN, întrunit astăzi în şedinţă.

Preşedintele PDM, Marian Lupu, a declarat dupa şedinţă că negocierile privind formarea noului Guvern vor continua şi pe parcursul săptamânii viitoare pentru a fi identificată o soluţie care va aduce rezultate mai bune pentru ţară. “Situaţia este de aşa natură că decizia finală poate fi luată şi pe ultima sută de metri. De aceea, am solicitat mandatarea Biroului executiv pentru luarea deciziei”, a declarat preşedintele PDM, Marian Lupu.

Totodată, Marian Lupu a precizat că, la moment, se discută pe două dimensiuni: despre funcţionarea instituţiilor şi pe candidaturi. În acest context, liderul PDM a subliniat că în noul Guvern nu se vor regăsi persoane compromise.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Organizaţia municipală Chişinău a Partidului Democrat din Moldova a încheiat procesul de reformare PDM va participa la formarea noului Guvern