Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Marian Lupu a participat la inaugurarea Memorialului din Seseni, raionul Călăraşi

|versiune pentru tipar||
PDM / 22 iunie 2013
Partidul Democrat din Moldova

Monumentului Eroilor celui de-al Doilea Război Mondial din satul Seseni, raionul Călăraşi, a fost inaugurat astăzi după reconstrucţie. Liderul PDM, Marian Lupu, care de asemenea a contribuit la reabilitarea memorialului, fiind invitat la eveniment, a menţionat că în Moldova, cu regret, multe monumente au fost date uitării şi degradează pe an ce trece. Aceeaşi situaţie a fost şi la Seseni, unde complexul memorial, ridicat în 1966 în cinstea partizanilor căzuţi în timpul războiului, a ajuns să fie practic distrus.

“Acest memorial a fost reabilitat integral cu suportul asociaţiilor obşteşti, al autorităţilor regiunii Volgograd, dar şi din contribuţiile cetăţenilor. Este datoria noastră a tuturor să cinstim memoria celor care s-au jertfit în acele vremuri grele şi să avem grijă de monumentele care nu ne lasă să uităm de eroismul compatrioţilor noştri. Evenimentele acelei perioade sunt parte ale istoriei noastre şi noi, astăzi, este necesar să ne abţinem de la politizarea şi abordarea în funcţie de conjuctură”, a menţionat liderul democrat.

La Seseni sunt mormintele partizanilor căzuţi aici în luptele din primăvara anului 1944. Tot în cadrul Memorialului, pe postamente din marmură sunt înveşnicite numele partizanilor, dar şi a sătenilor care şi-au pierdut vieţile pentru ajutorul acordat lor.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Guguţă şi amicii săi în vizită la grădiniţe Marian Lupu, în vizită la Festivalul turistic de la Domulgeni: “Avem multe locuri pitoreşti, care merită a fi promovate ca destinaţii de turism rural”