Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Discurs susţinut de preşedintele PDM, Marian Lupu, la Adunarea Pentru Moldova, Pro Europa

|versiune pentru tipar||
PDM / 3 noiembrie 2013 | 
Partidul Democrat din Moldova

Bună ziua, Moldova democratică, bună ziua, Moldova Europeană!

Suntem mulţi în această piaţă fiindcă oamenii Moldovei au credinţă puternică. Oamenii Moldovei sunt solidari şi au speranţă pentru viitor! Este credinţa noastră că facem ceea cetrebuie să facem pentru ţara noastră!

Moldova şi-a câştigat, după 22 de ani de la declararea independenţei, dreptul de a fi mai aproape de Europa. Faptul că noi suntem aici, toţi, este un mesaj clar pentru întreaga lume:Moldova aparţine Europei! Vrem un destin european!

Această adunare nu are steaguri de partid, nu are sloganuri de partid şi nu are bariere de gândire. Suntem aici, asemănători şi în acelaşi timp diferiţi, pentru a sprjini calea spre viitoruleuropean al Moldovei.

Pe 28 şi 29 noiembrie, la întâlnirea liderilor Uniunii Europene de la Vilnius, Moldovei i se va recunoaşte un merit şi i se va întinde o mână. Meritul este acela că Republica Moldova şi-a îndeplinit absolut toate angajamentele asumate prin Parteneriatul Estic. Iar mâna întinsă va fi parafarea Acordului de Asociere a Moldovei la Uniunea Europeană. Să fiţi mândri de acestmoment, să fim mândri cu toţii de acest moment, fiindcă acest apropiat succes este al dumneavoastră, este al nostru, al tuturor! Este al Republicii Moldova!

Momentul Vilnius va fi pentru noi dovada unui lucru bine făcut. Ajunge cu “nu se poate” sau cu “nu suntem în stare”! E timpul să spunem “DA, Moldova poate! DA, suntem în stare! DA, vom reuşi!”

Dragi prieteni,

Drumul spre Europa este calea cea mai sigură spre bunăstarea ţării.

Apropierea de Uniunea Europeană va genera legi mai bune în Moldova şi va aduce fonduri europene pentru ţară, în folosul celor mulţi. Apropierea de Europa înseamnă libertate de mişcare şi investiţii externe, înseamnă locuri noi de muncă, drumuri mai bune, şcoli renovate şi spitale moderne. Europa înseamnă respectarea drepturilor pentru minorităţile naţionale, înseamnă şanse pentru tineri şi demnitate pentru pensionari.

Dumneavoastră, cei din această piaţă, susţineţi vectorul european. Şi sunt milioane de moldoveni care gândesc la fel ca voi.

Există însă şi oameni care au îndoieli, care au temeri, care nu sunt convinşi încă de acest drum. Lor le spun: stimaţi concetăţeni, vă înţelegem îndoielile, dar nu vă temeţi! Va fi bine pentru voi, va fi bine pentru Republica Moldova!

Integrarea europeană nu înseamnă izolarea Moldovei de restul lumii. Ţara noastră va fi o punte şi mai puternică între Est şi Vest. Suntem şi vom fi în relaţii bune şi cu Ucraina şi cu România, şi cu Rusia şi cu Germania, şi cu Belarus şi cu Italia, şi cu Grecia si cu Kazahstan,şi cu China şi cu Statele Unite ale Americii. Casa Moldovei este şi rămâne o casă deschisă!Aveţi încredere cu toţii că suntem pe drumul cel drept.

Dragii mei,

Ştiu că ne confruntăm încă cu obstacole. Sigur că sunt adversari care vor să ţină Moldova în umbră, să creeze ceartă şi instabilitate în ţară. Şi totuşi am încredere că va veni o zi în care copiii şi nepoţii noştri, împreună cu copiii şi nepoţii celor care ni se opun vor sta alături unii cu alţii, uitând neînţelegerile şi dezbinările, într-o Moldovă prosperă şi europeană! Acesta este viitorul pe care ni-l dorim! Aceasta este viitorul pentru care merită să muncim şi săluptăm!

Închei spunându-vă că istoria Moldovei se scrie astăzi, ea se scrie aici, în această piaţă, iargeneraţiile viitoare vor fi recunoscătoare pentru curajul şi hotărârea de care dăm dovadă astăzi. Pentru ei avem datoria să mergem înainte!

Iar voi, oameni buni, de oriunde aţi fi, din toate colţurile Moldovei, veţi mergeţi la casele voastre şi veţi spune că azi, în această piaţă, ţara a vorbit într-un glas: DA pentru Europa! DA pentru bunăstare!

Sursa: www.pdm.md

Tinerii democraţi vor participa la mitingul din 3 noiembrie Vlad Plahotniuc: Lipsirea de imunitate, un test de maturitate pentru clasa politică. Cine îl va trece?!