Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Peste 100 de femei democrate s-au adunat la Forumul raional din Căuşeni

|versiune pentru tipar||
PDM / 20 august 2014
Partidul Democrat din Moldova

În perioada 15–17 August, la Căuşeni, a avut loc Forumul raional al Organizaţiei de Femei Căuşeni care a adunat peste 100 de femei democrate.

Preşedinta OF PDM Căuşeni, Larisa Lupu, a menţionat în cadrul reuniunii că organizaţia este pregătită să facă faţă provocărilor anului 2014, în vederea continuării eforturilor pentru promovarea politicii sociale a Partidului Democrat şi obiectivelor înaintate de OF PDM.

Preşedinta OF PDM, Valentina Buliga, prezentă la deschiderea lucrărilor, a reiterat importanţa anului 2014 — “un an în care OF PDM a celebrat 10 ani de la fondare, un an în care este nevoie de demonstrat maturitate politică”.

“În fiecare acţiune de succes a PDM, în fiecare pas în evoluţia partidului, este şi meritul nostru, al femeilor. Vom pune şi în continuare toată energia şi voinţa în lupta pentru o condiţie mai bună a femeii pe piaţa muncii şi în societate, în special în perioada campaniei electorale”, a afirmat preşedinta OF PDM, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga.

Pe parcursul a 3 zile ale Forumului, cele peste 100 de participante au fost implicate plenar în acţiuni pentru consolidarea abilităţilor de elaborare şi comunicare a mesajului politic, importanţa motivării politice pentru atingerea succesului politic şi managementul unei campanii electorale de succes.

Reiterăm: Organizaţia de Femei a Partidului Democrat din Moldova a înaintat un Angajament de Principiu, pentru promovarea femeilor pe liste electorale şi în organe de luare a deciziilor şi Declaraţia de Solidaritate, care a venit să completeze şi detalieze prevederile Angajamentului. În data de 5 Iunie, OF PDM a celebrat 10 ani de la reformarea Organizaţiei.

Sursa: www.pdm.md

Femeia în politică — o şansă pentru Republica Moldova Noul WWW.PDM.MD — cel mai puternic site de partid din Moldova!