Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Primari şi aleşi locali din 10 raioane ale ţării au anunţat că aderă la PDM!

|versiune pentru tipar||
PDM / 8 octombrie 2014
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat din Moldova salută decizia unui grup de primari, reprezentanţi ai mai multor localităţi din ţară, de a se alătura echipei democrate.

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, mai mulţi gospodari au anunţat că aderă la Partidul Democrat, după ce, unii mai înainte, iar alţii în ultimul timp, au părăsit PCRM. Despre fosta lor formaţiune, primarii au spus că “are păreri radicale şi nu se preocupă de problemele localităţilor”.

“Ne-am apropiat de PDM pentru că pe oamenii din teritoriu îi interesează proiectele de finanţare, suportul Uniunii Europene. Noi ne dorim să trăim într-o ţară europeană, vrem ca fiecare localitate să fie demnă de moldoveni — frumoasă, aranjată, cu infrastructură modernă. Vrem ca cetăţenii noştri să nu mai plece peste hotare, să aibă confort în localităţile lor. Am văzut că PCRM nu poate să ofere asta: ieşire la proiectele europene care să aducă bani în localitate”, a spus unul dintre primari.

Drept exemplu, primarul Boev Petru din Biruinţa (raionul Sîngerei) a povestit că preşedintele PDM Marian Lupu a aflat despre problema pe care localnicii o aveau la reţeaua de gaze, iar la scurt timp după aceea “problema a fost rezolvată iar astăzi oraşul Biruinţa are reţea de gaze extinsă”. “În PDM e mai multă democraţie, iar noi, ca primari, suntem ascultaţi. De câte ori ne adresăm, dumnealor ne ascultă şi ne ajută în măsura în care pot”, au povestit primarii.

Astăzi, 13 primari au anunţat aderarea la PDM: Pîslari Andrei, din Vişneovca (r. Cantemir), Lisenco Boris, din Pivniceni (r. Donduşeni), Cebotari Valentin, din Tîrnova (r. Donduşeni), Bejenari Serafim, din Molovata Veche (r. Dubăsari), Ion Başlî, din Gangura (r. Ialoveni), Claudia Ivanov, din Iargara (r. Leova), Maria Pisarciuc, din Taura Veche (r. Sîngerei), Boev Petru, din Biruinţa (r. Sîngerei), Burlacu Alexei, din Rogojeni (r. Şoldăneşti), Drăguţă Pavel, din Răspopeni (r. Şoldăneşti), Taşnicenco Ivan, din Musaitu (r. Taraclia), Matveev Vasile, din oraşul Corneşti (r. Ungheni), Negară Valeriu, din Agronomovca (r. Ungheni).

De asemenea, doi consilieri raionali (Putregai Constantin, din Cantemir şi Grosu Ştefan, din Străşeni) s-au alăturat echipei PDM.

Partidul Democrat precizează că mai mulţi oameni din localităţile şi raioanele menţionate anterior au anunţat deja dorinţa de a veni alături de echipa democrată.

Sursa: www.pdm.md

Marian Lupu premiat pentru susţinerea artei marţiale Okinawa GoJu-Ryu Karate-Do în Moldova Peste 200 de tineri din capitală au primit carnete de membru PDM