Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Gest simbolic al lui Igor Corman după ratificarea Acordului de Asociere: democratul i-a dăruit preşedintelui PE un brâu moldovenesc

|versiune pentru tipar||
PDM / 13 noiembrie 2014
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat din Moldova a salutat printr-un gest inedit votul istoric de astăzi al Parlamentului European, care a ratificat Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Prezent la Bruxelles, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, democratul Igor Corman, i-a oferit preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, un brâu moldovenesc.

“Brâul moldovenesc este un simbol al trăiniciei şi al legăturilor strânse dintre Moldova şi Europa. Vrem de asemenea să arătăm moldovenilor noştri de acasă că apropierea de Europa trebuie să însemne şi aducerea tradiţiilor noastre în Europa”, a explicat gestul Igor Corman.

Democratul a declarat, cu acest prilej, că votul din Parlamentul European este un pas important spre legiferarea deplină a asocierii politice şi integrării economice a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

În cadrul întrevederii cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, Igor Corman a declarat că 2014 este un an istoric pentru Republica Moldova, subliniind că ţara noastră Moldova va continua pe drumul european, fiindcă aceasta este calea bunăstării pentru cetăţenii noştri.

“Această zi este una deosebită pentru viitorul Republicii Moldova, Acordul de Asociere fiind cel mai important tratat pe care l-a avut ţara noastră. Pentru noi, asocierea cu UE înseamnă modernizarea Republicii Moldova după modelul european, înseamnă dezvoltare economică, salarii şi pensii decente, justiţie corectă, servicii medicale accesibile, educaţie de calitate, drumuri mai bune, precum şi soluţionarea conflictului transnistrean prin reintegrarea ţării”, a declarat Igor Corman în cadrul conferinţei de presă susţinute în comun cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Mesajul preşedintelui PDM Marian Lupu cu ocazia Zilei Mondiale a Ştiinţei Peste 200 de tineri au aderat duminică la Organizaţia municipală PDM Chişinău