Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

PDM va iniţia consultări cu toate forţele politice din Parlament pentru a crea o majoritate parlamentară în jurul unui nou Guvern

|versiune pentru tipar||
PDM / 24 noiembrie 2015
Partidul Democrat din Moldova

Biroul Politic al PDM s-a întrunit astăzi, 24 noiembrie, în şedinţă, subiectul principal pe agendă fiind formarea majorităţii parlamentare şi a noului Guvern. La încheierea şedinţei, preşedintele PDM Marian Lupu a susţinut un briefing de presă, în cadrul căruia a declarat următoarele:

Am analizat situaţia din prezent şi blocajul creat de PLDM prin refuzul de a dialoga cu partidele pro-europene. Suntem în situaţia să constatăm pe de-o parte acest blocaj creat de liberal-democraţi, pe de altă parte — faptul că, deşi avem numărul necesar de deputaţi, să votăm un nou Guvern pro-european, nu reuşim să ne aşezăm cu toţii la aceiaşi masă şi să formăm mai întâi o alianţă politică. Este un paradox, dar în politica moldovenească nu e prima dată când din cauza orgoliului unora sau a iresponsabilităţii ajungem în astfel de situaţii. Însă nu putem lăsa toată ţara captivă capriciilor şi frustrărilor câtorva deputaţi, suntem obligaţi să găsim soluţii.

Ca urmare a celor discutate astăzi, noi am ajuns la concluzia că trebuie găsite de urgenţă soluţii pentru formarea noului Guvern şi vom iniţia acest proces chiar începând cu ziua de azi, prin decizia luata la Biroul Politic. Noi constatăm că anumite forţe politice nu doresc formarea unei alianţe politice, din motive diferite — unii vor anticipate, alţi sunt pur şi simplu iresponsabili. Pe de altă parte, suntem în situaţia să constatăm că alianţele politice nu au fost niciodată pe deplin funcţionale în politica noastră, iar acordurile politice pe care le-am semnat au fost uşor denunţate de către unii, când interesul le dicta altceva.

De asemenea, nu putem să nu luăm în calcul şi situaţia complicată în care se află ţara, inclusiv divizarea fără precedent a societăţii, care impune un dialog larg între partidele parlamentare. Diferenţele ideologice majore însă dintre unele partide, fac dificilă formarea unei alianţe. Alianţă cu partidele de dreapta nu putem face pentru că nu avem voturi, prin blocajul impus de PLDM. Alianţă de stânga nu putem face câtă vreme nu există un consens legat de viitorul european al Moldovei. Ceea ce ne rămâne de făcut este să găsim consensul pentru a vota un Guvern pro-european de către acei deputaţi care sunt responsabili pentru viitorul ţării, un guvern pro- reforme, pro-Moldova.

De aceea, PDM va iniţia începând de mâine consultări cu toate forţele politice din Parlament, vom analiza posibilitatea de a crea o majoritate parlamentară în jurul noului Guvern şi nu în jurul Alianţei, care se dovedeşte dificil de creat în acest moment. Vom discuta inclusiv posibilitatea ca membrii viitorului Guvern să nu mai facă parte din partide politice, fie să fie tehnocraţi, fie să demisioneze din partidele din care fac parte.

Noi nu venim cu o listă predeterminată de nume pentru funcţia de prim-ministru. Preferăm ca acea candidatură să vină ca urmare a discuţiilor pe care le vom purta. Scopul acestor acţiuni este să creăm un Guvern care să nu fie dependent de decizii politice, să avem un premier care să nu trebuiască sa alerge la şeful lui de partid, aşa cum a fost până acum în unele guverne, să avem un Guvern care să nu guverneze cu acordul coaliţiei politice în faţă, ci cu programul de guvernare.Apropo, asta era şi una din doleanţele PLDM, pe care însă nu a venit să ne-o spună prin dialog, aşa acum fac nişte politicieni maturi, ci ne-au transmis-o prin presă. Dacă PLDM ar fi avut curiozitatea să vină la discuţii, ar fi văzut ca multe din doleanţele lor sunt şi ale celorlalte partide pro-europene. Ei însă au preferat să se ascundă şi sa caute pretexte să ţină blocată formarea guvernului.

Noi credem că la fel ca în România, putem să formăm noua majoritate parlamentară în jurul guvernului şi obiectivelor lui, nu neapărat în jurul alianţelor politice. Acolo două partide total opuse ideologic au votat împreună Guvernul, fără să facă nicio alianţă politică. Până la urmă, obiectivul principal al nostru acum este declanşarea reformelor şi pentru asta trebuie să căutăm sprijin parlamentar cât mai consistent pentru noul Guvern.

Noi credem că o astfel de formulă ar putea fi cea mai potrivită pentru situaţia actuala, în care societatea este atât de divizată, partidele atât de diferite ideologic, unele partide scindate pe interior, nu pot luat o decizie unitară. În ceea ce priveşte stabilitatea unui astfel de Guvern, ea nu este diferită de stabilitatea unui guvern votat de o coaliţie. Ştiţi cu toţii cât de uşor au fost denunţate acordurile coaliţiilor până acum. Am mai trecut de situaţii cu ziua de 13 când era denunţat acordul şi pe cale de consecinţă guvernul căzut. Deci, la situaţia pe care o avem în prezent, noi avem nevoie de un Guvern votat să facă reforme, nu politică.

Zilele următoare ne vom întâlni cu fiecare partid în parte, vom iniţia acest dialog, astfel încât până vineri să putem avea o concluzie pe acest subiect şi poate deja să avem consultări cu preşedintele ţării. Sper că toate partidele vor accepta invitaţia la dialog. Pe această cale dăm şi un mesaj că suntem flexibili în căutarea unor soluţii stabile şi viabile. Am văzut şi decizia de azi a Curţii Constituţionale, care clar spune ca dacă în 3 luni nu vom avea Guvern ales, ne aşteaptă alegeri anticipate.

Pentru noi toţi acest dialog va fi un test. Dacă partidele politice, cei care au fost votaţi să vină în Parlament, să reprezinte forul legiuitor al Republicii Moldova au potenţă politică, au capacitate, inteligenţă şi au dorinţă să rezolve această problemă cu siguranţă o vor face. În caz contrar, dacă cineva şi-a pus drept scop mergerea la alegeri anticipate, să iasă la rampă, să fie sinceri, deschişi, şi în acest caz toată lumea din Parlament, toată societatea să cunoască care este poziţia acestui partid politic.

Sursa: www.pdm.md

Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova Marian Lupu: PDM nu va avea discuţii cu candidatul PLDM Ion Sturza