Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Vlad Plahotniuc: PDM susţine votul uninominal pentru Parlament

|versiune pentru tipar||
PDM / 6 martie 2017
Partidul Democrat din Moldova

Conducerea Partidului Democrat din Moldova, întrunită luni dimineaţă în şedinţă, a hotărât în unanimitate să susţină un nou sistem electoral pentru alegerea deputaţilor — sistemul de vot uninominal. PDM consideră că această iniţiativă va contribui eficient la reformarea clasei politice din Republica Moldova, atât de necesară şi mult aşteptată de cetăţeni. Anunţul a fost făcut de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc, în briefingul de presă de după şedinţă la care au participat inclusiv deputaţii şi miniştrii democraţi.

Preşedintele Partidului Democrat a arătat că votul uninominal (alegerea directă a deputaţilor) este susţinut de majoritatea cetăţenilor, conform datelor din sondaje. El a enumerat o serie de avantaje ale propunerii democraţilor, pe care a considerat-o “foarte importantă” pentru politica moldovenească. Vlad Plahotniuc a spus că noul sistem uninominal va asigura “controlul cetăţenilor asupra politicienilor”, subliniind că cetăţenii vor alege “oameni, nu liste de partid”, precum şi faptul că fiecare raion va avea reprezentanţi în Parlament, aleşi chiar din comunităţile locale. Un alt avantaj al noului sistem va fi reprezentarea moldovenilor din diaspora, care vor avea astfel pentru prima dată deputaţii lor în Parlamentul de la Chişinău. Preşedintele PDM a spus că propunerea democraţilor va include posibilitatea revocării deputatului ales uninominal dacă acesta nu-şi va face datoria faţă de cetăţeni.

Vlad Plahotniuc a spus că Partidul Democrat va declanşa o amplă campanie de informare a cetăţenilor privind votul uninominal, iar în paralel va derula un proces de strângere de semnături în favoarea acestui sistem de vot. Liderul democrat a anunţat că PDM va depune în curând în Parlament proiectul de lege privind votul uninominal, pe baza căruia se vor desfăşura o serie de consultări cu societatea civilă şi cu partidele politice.

Sursa: www.pdm.md

Vlad Plahotniuc, ales Vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste PDM devine cea mai mare fracţiune din Parlament