Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţia PL privind susţinerea principiului de integritate teritorială a Georgiei

|versiune pentru tipar||
PL / 7 august 2008
Partidul Liberal

Partidul Liberal urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei din regiunile separatiste (Abhazia şi Osetia de Sud) de pe teritoriul Georgiei şi constată cu regret că în ultimul timp au loc din ce în ce mai multe provocări la adresa securităţii şi integrităţii teritoriale georgiene, cu participarea directă sau indirectă a Federaţiei Ruse.

În acest context, PL critică lipsa unei poziţii oficiale din partea conducerii RM privitor la repetatele acţiuni de încălcare a integrităţii teritoriale şi suveranităţii Georgiene, comise de Federaţia Rusă. Astfel, pe data de 16 aprilie curent, prin decret prezidenţial, a fost demarată procedura de legitimizare a instituţiilor de facto din Abhazia şi Osetia de Sud, precum şi stabilirea unor relaţii directe dintre aceste regiuni şi unităţile administrativ-teritoriale ruseşti. Alte cazuri de agresiune din partea Rusiei sunt survolarea spaţiului aerian georgian, în regiunea Osetia de Sud, de către avioanele militare ruseşti (8 iulie curent); restabilirea legăturii maritime dintre Rusia şi regiunea abhază (1 iulie curent); intrarea pe teritoriul Abhaziei a unităţilor militare ruseşti cu scopul reconstruirii căilor feroviare fără permisiunea Georgiei (31 mai curent); ridicarea de către Federaţia Rusă a sancţiunilor economice, comerciale, financiare etc. în raport cu regiunea abhază, prevăzute de Hotărârea Consiliului Şefilor de State ai CSI, adoptată la 19 ianuarie 1996 (6 martie curent); majorarea cu aproximativ 1000 de persoane a numărului militarilor ruşi care alcătuiesc forţele de menţinere a păcii în Abhazia (29 aprilie curent) etc.

În condiţiile în care Republica Moldova se confruntă cu probleme de separatism, iar Georgia şi-a manifestat în permanenţă cu fermitate sprijinul faţă de independenţa, suveranitatea şi unitatea teritorială a RM, este condamnabilă indiferenţa cu care guvernarea comunistă tratează politica de agresiune aplicată de autorităţile ruse faţă de Georgia şi alte state membre ale GUAM.

Partidul Liberal se alătură îngrijorărilor exprimate de comunitatea internaţională (ONU, OSCE, NATO, SUA, statele membre ale UE) referitor la atmosfera tensionată din Caucazul de Sud, potrivit cărora “părţile în conflict trebuie să se abţină de la acţiuni ce ar putea duce la destabilizarea situaţiei în regiune”. Totodată, PL salută ultimele declaraţii de intenţie din partea reprezentanţilor UE de a se angaja mai activ în procesul de soluţionare a conflictelor îngheţate din Georgia, inclusiv prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate.

Ţinând cont de gravitatea problemelor separatiste din Georgia, PL susţine propunerea lansată recent de reprezentanţii Estoniei, promovată cu perseverenţă de Georgia şi agreată de alte state europene, de a trimite pacificatori europeni în aceste zone de conflict. De asemenea, este necesară reanimarea formatelor de negocieri instituite pentru soluţionarea problemele secesioniste, cu condiţia lichidării celor monopolizate şi controlate de Federaţia Rusă. Partidul Liberal remarcă faptul că asemenea soluţii trebuiesc implementate şi în cazul conflictului transnistrean, dar şi a celorlalte conflicte îngheţate din spaţiul CSI.

Partidul Liberal îşi exprimă solidaritatea faţă de poporul şi statul georgian, precum şi respectul faţă de curajul cu care acestea îşi apără suveranitatea şi integritatea teritorială, făcând faţă presiunilor crescânde din partea autorităţilor ruse, care au drept scop periclitarea procesului de integrare a Georgiei în spaţiul euroatlantic şi menţinerea acesteia în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse.

Constituirea Filialelor Cahul si Leova a Organizatiei de femei a Partidului Liberal (OFPL) Declaratie privind activitatea fractiunii Partidului Liberal in Consiliul Municipal Chisinau pe parcursul unui an de mandate