Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

A fost constituită Filiala Partidului Liberal din Nisporeni

|versiune pentru tipar||
PL / 27 octombrie 2008
Partidul Liberal

Duminică, 26 octombrie, la Nisporeni a avut loc Conferinţa de constituire a Filialei Partidului Liberal din raion. La eveniment au participat peste 200 de persoane, preşedintele PL Mihai Ghimpu, vicepreşedintele Dorin Chirtoacă, profesori, jurişti, medici, contabili, tineri şi oameni în etate. Ion Lupu, liderul grupului de iniţiativă de creare a Filialei PL din raion a spus în deschiderea lucrărilor: “Încă de la începutul anului 2008 ne-am propus să formăm un grup de iniţiativă al PL din Nisporeni. Am reuşit să formăm în fiecare primărie din Nisporeni organizaţii locale ale PL. Astăzi avem peste 375 de membri şi mai multe mii de simpatizanţi. Am observat din primele zile că oamenii au un respect deosebit faţă de PL, faţă de liderii noştri. Foarte mulţi cetăţeni ne simpatizează şi asta ne dă încredere în forţele noastre. Astăzi în RM nu există nimic în afară de dictatură. De aceea, noi, Partidul Liberal, trebuie să facem totul ca să producem Schimbarea. Liberalii din Nisporeni vor să demonstreze la alegerile care vor avea loc la primăvară că votul alegătorilor din Chişinău nu a fost o simplă întâmplare. Modelul impus de domnul Dorin Chirtoacă în primăria municipiului Chişinău trebuie implementat şi consolidat la nivel local în toată republica. Ne-am săturat de politicieni corupţi şi de partide care nu au nici un vector politic. Am realizat faptul că doar o forţă democratică, necompromisă, ce-şi doreşte necondiţionat integrarea europeană a RM va putea realiza Schimbarea. Partidul Liberal îndeplineşte aceste criterii. Cred în viitorul european al RM, cred în reuşita PL.”

Cei prezenţi în sală au votat unanim pentru constituirea Filialei Partidului Liberal din Nisporeni. Preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu le-a mulţumit celor prezenţi pentru efortul pe care l-au depus pentru a constitui din nou filiala PL, acesta fiind succesorul de drept al Partidului Reformei. “În 1998 Partidul Reformei în Nisporeni avea organizaţie, dar din lipsă de activitate această organizaţie s-a desfiinţat”. Mihai Ghimpu a mai declarat: “Astăzi trăiesc o mare bucurie pentru că în inima Basarabiei, în Nisporeni, a apărut organizaţia Partidului Liberal, pe care eu o consider una dintre cele mai puternice, iar prezenţa dumneavoastră în sală confirmă spusele mele. Mă bucur că anume cu domnul Ion Lupu am început să reconstituim organizaţia PL din Nisporeni”.

În altă ordine de idei, Mihai Ghimpu a făcut o analiză a situaţiei socio-economice din republică. El a vorbit despre comuniştii care, înainte de a veni la putere, declarau că sunt împotriva proprietăţii private, iar astăzi privatizează tot ce aduce venit în Republica Moldova. “Nicăieri în lume nu există capitalişti comunişti şi nici comunişti capitalişti nu pot exista, de aceea, la primăvară, trebuie să-i facem pe comunişti să plece”, a mai declarat liderul PL.

Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal, primarul municipiului Chişinău, a declarat: “Mă bucur foarte mult că am reuşit să conturăm activitatea noastră de mai departe. Rolul nostru este să convingem pe toţi locuitorii raionului Nisporeni, dacă se poate şi pe cei din alte raioane, de necesitatea efectuării Schimbării politice la alegerile parlamentare din anul 2009. Acest lucru poate fi realizat anume prin ceea ce propunem noi ca partid, şi anume: venitul minim al unui cetăţean din RM să fie nu mai mic decât coşul minim de consum; să dezvoltăm mediul economic, să atragem investiţii străine, să democratizăm instituţiile de stat, să liberalizăm economia ş.a.” Dorin Chirtoacă a vorbit celor prezenţi şi despre parteneriatul dintre Partidul Liberal şi Partidul Democrat-Liberal din România. PD-L şi-a asumat responsabilitatea de a acorda cetăţenie română, prin lege, tuturor cetăţenilor RM: “Prin lege să se dea cetăţenie la toţi, după care fiecare primeşte buletinul de identitate sau paşaportul. În felul acesta vom încheia discriminarea între românii din stânga şi dreapta Prutului. Vom promova libera circulaţie în Europa, fără vize.Vreau să ne urăm nouă tuturor succes în tot ceea ce vom face”, a mai spus primarul municipiului Chişinău.

Veronica Sârbu, liderul Organizaţiei de Femei a PL din Nisporeni, directorul liceului “Mihai Eminescu” din oraşul Nisporeni, a declarat: “Femeia are un rol vital în viaţa de fiecare zi. Femeia adaugă o nouă dimensiune politicului, ea este mai tolerantă, aspiră mai mult spre cooperare decât spre competiţie şi conflict. Femeile din raionul Nisporeni, ca şi multe femei din întreaga republică au simţit că politica are nevoie de o schimbare, de o prezenţă mult mai activă a noastră în viaţa politică. În raionul Nisporeni s-a constituit Filiala Organizaţiei de Femei a PL care este în continuă creştere. Timpul ne cere să chemăm cât mai multe femei să se implice activ în politică. PL a înţeles că jumătate dintre alegători sunt femei şi nu îşi permite să ne ignore. Vom promova programe de sănătate destinate femeilor şi copiilor, ne vom implica activ în proiecte de protejare a mediului, vom lupta pentru întărirea rolului familiei.”

La întrunirea liberalilor din Nisporeni au mai luat cuvântul intelectuali, tineri, pensionari, — toţi exprimându-şi convingerea că Partidul Liberal are forţa şi susţinerea necesară pentru a înlătura comuniştii de la guvernare la alegerile parlamentare din 2009. La finalul conferinţei, Adunarea Generală l-a ales pe Ion Lupu în calitate de preşedinte al Filialei PL din Nisporeni, pe Veronica Sârbu, Ion Iachim şi Eugenia Negură — în calitate de vicepreşedinţi, iar pe Angela Tulbure — de secretar-coordonator.

Departamentul de comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

OTPL a desfăşurat campania “De la uşă la uşă” la Ungheni La Tighina flacăra românismului rămâne aprinsă!