Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţie a PL cu privire la condamnarea atacurilor liderului PPCD împotriva postului Pro TV Chişinău

|versiune pentru tipar||
PL / 30 noiembrie 2008
Partidul Liberal

Partidul Liberal condamnă atacurile recente ale liderului PPCD Iurie Roşca împotriva postului independent de televiziune Pro TV Chişinău şi le califică drept parte componentă a campaniei orchestrate de partidul comunist de guvernământ — PCRM împotriva mass-mediei independente, neafiliate politic, precum şi împotriva instituţiei libertăţii presei în Republica Moldova. Acţiunile întreprinse de aceste două partide aliate în ultima perioadă constituie un abuz împotriva Drepturilor fundamentale ale Omului şi pun în evidenţă un dispreţ fără precedent pe scena politică internă faţă de valorile democraţiei şi ale statului de drept în ansamblu.

Partidul Liberal consideră că asemenea manifestări politice reprobabile sunt făcute cu premeditare, cu scopul de a semănă confuzie în societate, de a perverti valorile politice autentice şi de a încuraja abuzurile instituţiilor de stat împotriva libertăţii presei, în contextul preelectoral al alegrerilor parlamentare din 2009.

Partidul Liberal consideră, de asemenea, că este amendabil limbajul indecent, insultele adresate unor reporteri şi califică un asemenea mod de manifestare politică, venit din partea unor persoane ce deţin înalte funcţii în stat, ca fiind un atentat la moravurile publice şi o insultă adusă tuturor jurnaliştilor din Republica Moldova.

Acuzaţiile aduse de liderul PPCD postului de televiziune Pro TV Chişinău, potrivit cărora ar fi finanţat de forţe politice pro-ruseşti, că în spatele său s-ar afla Rusia şi serviciile secrete ale acesteia, sunt aberante, lipsite de logică şi contrazise de întreaga politică editorială a Pro TV Chişinău. Ameninţarea directă, potrivit căreia din această cauză postul TV va fi închis în curând, făcută de liderul PPCD, relevă faptul că guvernarea comunistă şi aliatul său fidel PPCD nu au renunţat la ideea de a închide postul respectiv de televiziune şi de a lipsi astfel pe cetăţenii R. Moldova de singurul post TV care urmează o politică editorială independentă, criticând abuzurile existente în societate şi în instituţiile de stat.

Partidul Liberal condamnă campania împotriva Pro TV Chişinău, campanie ce sfidează deschis ultimele recomandări conţinute în Declaraţia comună a ambasadorilor statelor membre ale UE.

Departamentul de Comunicare al PL
La Chişinău a avut loc reuniunea Consiliului Central al PL Partidul Liberal a sărbătorit Aniversarea a 90-a a Marii Uniri