Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Seminare regionale IRI cu participarea liderilor locali ai PL de la Leova şi Căuşeni

|versiune pentru tipar||
PL / 15 decembrie 2008
Partidul Liberal

În perioada 13–14 decembrie curent, la Leova şi Căuşeni au fost organizate seminare regionale cu participarea preşedinţilor filialelor şi organizaţiilor locale ale Partidului Liberal.

Seminarul de la Leova i-a reunit pe liderii PL din raioanele Leova, Cantemir şi Hânceşti, iar la cel de-al doilea au participat reprezentanţii PL din Căuşeni, Cimişlia, Basarabeasca şi Ştefan-Vodă.

Printre subiectele abordate la seminar de către participanţi s-au numărat: comunicarea electorală, tehnici electorale, campania “de la uşă la uşă” (identificarea alegătorilor, lucrul cu alegătorii indecişi) etc.

La lucrările seminarelor au participat şi vicepreşedinţii Partidului Liberal Anatol Şalaru (Leova) şi Corina Fusu (Căuşeni).

Seminarele regionale au fost organizate de Institutul Republican Internaţional din Republica Moldova, cu scopul de a-i familiariza pe liderii organizaţiilor locale ale Partidului Liberal cu practici utile în domeniul tehnicilor şi comunicării electorale.

Departamentul de Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Declaraţia PL cu privire la condamnarea refuzului CCA de a prelungi licenţa de emisie a ProTV Chişinău Alegerea noii conduceri a organizaţiei locale PL din sectorul Râşcani