Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

60 de ani de la deportările staliniste din R.S.S. Moldovenească

|versiune pentru tipar||
PL / 3 iulie 2009 | 
Partidul Liberal

Zilele acestea, comemorăm un eveniment tragic din istoria noastră. Cu 60 de ani în urmă, Basarabia a trăit adevărate scene de coşmar. În zilele de 5–7 iulie 1949, în urma punerii în aplicare a unei hotărâri diabolice a conducerii comuniste de la Moscova, autorităţile de atunci ale R.S.S. Moldoveneşti “au ridicat” din satele basarabene, din vatra strămoşească zeci de mii de cetăţeni, deportându-i în regiunile îndepărtate ale imperiului sovietic.

Teroarea în masă a fost o componentă principală a politicii statului sovietic. Basarabenii au cunoscut esenţa regimului sovietic şi prin deportările efectuate de autorităţile comuniste în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când circa 5 000 de familii au fost smulse din vatra strămoşească şi strămutate forţat în Siberia. După foametea organizată de către autorităţile sovietice, în anii 1946–1947, în timpul căreia au murit circa 200 mii de oameni, deportările din 5–7 iulie 1949 constituie apogeul terorii în masă în spaţiul dintre Prut şi Nistru şi reprezintă cel mai tragic eveniment din istoria postbelică a Basarabiei.

Iniţiativa deportării din R.S.S. Moldovenească a persoanelor ostile regimului comunist a aparţinut Partidului Comunist (bolşevic) al Moldovei. Comitetul Central a fost inspiratorul şi conducătorul pe teren al operaţiunii de deportare, organizaţiilor de partid locale rezervându-li-se rolul de executanţi docili. Cu susţinerea directă a structurilor de forţă — Ministerul de Interne, organele de securitate — sub conducerea nemijlocită a autorităţilor comuniste, locale şi centrale, dar şi cu concursul “cozilor de topor”, în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949 au fost deportate peste 11 mii de familii cuprinzând un număr total de peste 35 mii de persoane. Lotul celor deportaţi era alcătuit din oameni politici, profesori, medici, militari, jurişti, preoţi, agricultori. În urma deportărilor, populaţia dintre Prut şi Nistru a fost decapitată de elitele administrative şi intelectuale. În toate domeniile de activitate, locul intelectualilor de marcă a fost ocupat de politruci, de comisari politici, veniţi de aiurea pe aceste meleaguri.

În zilele de 5–7 iulie 1949, Basarabia a cunoscut infernul. Odată cu lăsarea întunericului, satele şi oraşele erau invadate de hoarde înarmate de miliţieni, militari, securişti etc., care purtau, la chipiu, steluţa roşie cu secera comunistă şi ciocanul proletar. În zilele de pomină, basarabenii au învăţat încă un ordin rostit în limbă străină: “otkroite!” (“deschideţi”). Bătăile în uşă de la miezul noptii, ororile săvârşite de autorităţi au băgat frica în populaţia paşnică. Sentimentul fricii a pătruns până în măduva oaselor. Frica implantată în mod conştient de către reprezentanţii regimului stalinist bloca curajul civic al populaţiei, împiedica orice formă de rezistenţă atunci când era maltratată, bătută, deportată. În urma deportărilor, populaţia a fost sărăcită nu numai material, ci şi asasinată moral, subminându-i-se astfel forţa spirituală care, de veacuri, i-a ajutat să reziste vicisitudinilor istoriei. Din păcate, frica implantată de sovietici ţine încă în captivitate pe mulţi concetăţeni de-ai noştri.

Prin acţiunile represive, regimul comunist şi-a afişat ostentativ ostilitatea faţă de ceea ce înseamnă viaţă liberă, muncă cinstită, demnitate umană, identitate naţională, ridicând atitudinea dispreţuitoare faţă de gospodarii satelor, faţă de cele mai conştiente persoane ale poporului nostru la rang de politică de stat.

În acţiunea de deportare, regimul n-a procedat discriminatoriu. Din vatra strămoşească au fost smulse familii de moldoveni, ucrainieni, bulgari, găgăuzi, evrei etc. Criteriul principal care a stat la baza depistării şi deportării elementelor periculoase — a “chiaburilor”, a “duşmanilor poporului” — a fost atitudinea acestor oameni faţă de regim. Orice manifestare de nesupunere faţă de noul regim social şi politic era pedepsită cu deportarea.

Dezrădăcinarea, deznaţionalizarea şi dezmoştenirea celor deportaţi a avut consecinţe grave asupra evoluţiei ulterioare a spaţiului dintre Prut şi Nistru. Prin deportările din 6–7 iulie 1949, regimul şi-a pregătit terenul pentru alte fărădelegi. La scurtă vreme, a început aşa-numita operaţie de colectivizare a agriculturii, în urma căreia ţăranii au fost băgaţi cu forţa şi din frică în colhozurile comuniste. Frica de o nouă operaţiune de deportare, de o mai mare amploare, a determinat proprietarii de pământ să aleagă compromisul cu regimul. În lunile iulie-august 1949, numărul gospodăriilor colectivizate a crescut de la 32,2 % până la 72,3 %. Către sfârşitul anului 1950, colectivizarea a fost încheiată. După ce proprietarii de pământ au fost prefăcuţi în colhoznici, statul a început să stoarcă venituri considerabile din aceste gospodării colective.

Ecoul şi efectele deportărilor din 1949 se resimt şi astăzi în societatea moldovenească. Mii de persoane, fiind pe atunci copii, acum, la apusul vieţii, mai aşteaptă să fie reabilitate, să li se întoarcă măcar o parte din averea confiscată, să primească o pensie cât de cât decentă pentru munca prestată pentru imperiul sovietic, de-a lungul anilor, în condiţii de exil antiuman.

În timp ce lumea civilizată condamnă, astăzi, crimele comunismului, actualele autorităţi comuniste ale Republicii Moldova continuă practicile odioase ale predecesorilor lor. Sărăcia şi nevoile, lipsa de locuri de muncă i-au forţat pe circa un milion de cetăţeni să ia drumul străinătăţii, pierzându-şi astfel legăturile cu familia, cu baştina, cu ţara de origine. Aceste deportări “benevole” îşi vor spune cuvântul încă mulţi ani înainte.

Partidul Liberal condamnă atât acţiunea de deportare a basarabenilor care a avut loc cu 60 de ani în urmă, cât şi acţiunile actualei guvernări comuniste care, în activitatea sa curentă, se inspiră din practica predecesorilor lor criminali.

Partidul Liberal se pronunţă pentru restituirea integrală a pagubelor pricinuite cetăţenilor deportaţi neîntemeiat, pentru reabilitarea juridică şi morală deplină a deportaţilor şi urmaşilor lor, prin oferirea unor recompense sociale, aducându-se modificări legii adoptate anterior.

Partidul Liberal se pronunţă pentru edificarea unui Complex Memorial, cu finanţare de la bugetul de stat, întru înveşnicirea memoriei jertfelor genocidului comunist.

Trei valuri ale deportărilor staliniste din R.S.S. Moldovenească

Desfăşurate în masă şi în valuri succesive, deportările au constituit una din cele mai dureroase pagini din istoria românilor basarabeni. Îndeplinind funcţii complexe — metodă de luptă împotriva “duşmanilor poporului”, element cheie al planului de colectivizare a agriculturii, componentă a politicii de deznaţionalizare — deportările din Moldova sovietică trebuiau în cele din urmă să ducă la depopularea spaţiului dintre Prut şi Nistru, la strămutarea populaţiei româneşti din Basarabia în regiunile îndepărtate ale U.R.S.S., preponderent în Siberia.

I. Deportarea unor popoare de pe teritoriile lor strămoşeşti, în anii stalinismului, a fost politică de stat. În Basarabia, începutul realizării acestui plan diabolic a fost pus de deportarea în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când circa 5 mii de familii, aproximativ 20 mii de persoane au fost smulse din vatra strămoşească şi strămutate forţat în Siberia. În opinia autorităţilor sovietice, toţi cei care au “colaborat” cu administraţia română, aşa-numiţii chiaburi şi comercianţi, erau consideraţi drept elemente contrarevoluţionare şi antisovietice şi urmau să fie deportate.

II. După război, deportările din R.S.S. Moldovenească au fost reluate cu o vigoare sporită. Deportarea din 6 iulie 1949 s-a înfăptuit conform hotărârii Consiliului de Miniştri al R.S.S. Moldoveneşti nr. 509 (strict secrete) din 28 iunie 1949, “Cu privire la deportarea din R.S.S. Moldovenească a familiilor de chiaburi, a foştilor moşieri şi a marilor comercianţi”, care a avut la bază o hotărâre a Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. Conform acesteia, urmau a fi deportate familiile “chiaburilor, a foştilor moşieri, a marilor proprietari, a complicilor cotropitorilor germani, a persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei româno-germane, a membrilor organizaţiilor şi partidelor profesioniste, albgardiste, a membrilor sectelor ilegale”.

Iniţiatorul şi conducătorul operaţiunii de deportare a fost Partidul Comunist (bolşevic) al Moldovei, organizaţiilor de partid locale rezervându-le rolul de executanţi docili. Pentru desfăşurarea cu succes a operaţiunii, CC al PC (b) M a delegat în raioanele şi oraşele republicii două grupe de împuterniciţi ai CC al partidului şi Consiliului de Miniştri al republicii.

Pregătirea operaţiunii de deportare s-a efectuat în mare secret. În unele raioane înşişi secretarii organizaţiilor raionale de partid au aflat despre operaţiunea ce se punea la cale abia în seara de 5 spre 6 iulie 1949.

Cu susţinerea directă a structurilor de forţă — Ministerul de Interne, organele de securitate etc. — sub conducerea nemijlocită a organelor de partid şi sovietice, dar şi cu concursul “cozilor de topor”, în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949 au fost deportate peste 11 mii de familii cuprinzând un număr total de peste 35 de mii de persoane. Operaţiunea “Iug” (“Sud”), prin formele de efectuare, numărul de deportaţi, dar mai ales prin consecinţele ei, a constituit apogeul terorii în masă în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Pentru a conştientiza importanţa ce se atribuia deportărilor, pentru a înţelege zelul cu care acţionau călăii, vom menţiona că în operaţiunea de deportare din 5–7 aprilie 1949 au fost antrenate 42 906 persoane, dintre care 13 703 ofiţeri şi soldaţi ai Ministerului Securităţii de Stat şi 24 705 persoane din activul de stat şi sovietic. Pentru transportarea deportaţilor din localităţile de baştină la gară au fost întrebuinţate 4 069 de camioane, inclusiv 1 506 din R.S.S.M. şi 2 563 din districtele militare Odesa şi Carpaţi. “Contingentul special” a fost îmbarcat în 1 573 de vagoane, alcătuind 30 de garnituri de tren.

Cei deportaţi în iulie 1949 au fost strămutaţi în regiunile Tiumen, Amur, Irkutsk, Kurgan, Cita, Celeabinsk, Kemerovo, Karaganda, ţinuturile Altai şi Habarovsk, R.A.S.S. Bureato-Mongolă, R.S.S. Kazahă etc. Soarta deportaţilor în Siberia a fost diferită. Unii s-au aciuat în barăci părăsite, alţii au fost nevoiţi să şi le construiască. Munca în colhozurile şi sovhozurile locale, la întreprinderile forestiere, piscicole, miniere etc. era istovitoare. Din cauza condiţiilor inumane de trai şi muncă, mulţi din cei deportaţi şi-au dat obştescul sfârşit pe întinsurile îngheţate ale Siberiei.

III. La numai 2 ani după operaţia “Sud”, republica a fost zguduită de un nou val de deportări. De data aceasta autorităţile comuniste şi-au concentrat atenţia asupra altor categorii de basarabeni, considerate un pericol pentru regim. “Elemente ostile” au fost depistate în rândurile feţelor bisericeşti şi sectanţilor, care s-au dovedit a fi refractari noii orânduiri. Clericii şi sectanţii erau învinuiţi că “convoacă adunări cu caracter antisovietic, răspândesc zvonuri antisovietice, contracarează măsurile puterii sovietice la sate, educă tineretul în spirit antisovietic”.

În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951, organele de securitate au desfăşurat operaţiunea cu denumirea codificată “Sever” (“Nord”), de data aceasta jertfa fiind adepţii sectei religioase “Martorii lui Iehova”. Rezultatul operaţiunii a fost arestarea şi deportarea în Siberia (în regiunile Tomsk şi Irkutsk, pe veci) a 723 de familii cu un număr total de 2 671 de persoane, dintre care 808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii. Cele 57 de sate din raioanele Lipcani, Edineţ, Brătuşeni, Râşcani, Sângerei şi Târnova (toate din nordul Basarabiei), din care au fost ridicaţi oamenii, fuseseră abordate de un efectiv de 2 198 de ofiţeri şi soldaţi ai Ministerului Securităţii de Stat, de miliţieni şi activişti ai partidului comunist. Toate drumurile de ieşire din sate, căile de acces la frontiera cu România fuseseră din timp blocate.

Aşadar, deportările din R.S.S. Moldovenească (din 12–13 iunie 1941, din 5–6 iulie 1949 şi din 31 martie-1aprilie 1951) au purtat un caracter vădit represiv şi au fost îndreptate împotriva celor care respingeau orânduirea sovietică socialistă, instaurată în teritoriul dintre Prut şi Nistru după anexarea lui la imperiul sovietic, în vara anului 1940.

Departamentul Comunicare al PL
Acţiuni antitortură PL cere demisia miniştrilor de Interne, al Sănătăţii, a Procurorului General, a primului-ministru, a preşedintelui comisiei pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie şi a Preşedintelui statului