Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

PL îndeamnă alegătorii să voteze pentru Trăian Băsescu la funcţia de preşedinte al României

|versiune pentru tipar||
PL / 3 decembrie 2009
Partidul Liberal

Partidul Liberal adresează un apel călduros tuturor susţinătorilor şi simpatizanţilor săi, cetăţeni ai României, pentru a participa activ la turul doi al scrutinului prezidenţial, care va avea loc duminică, 6 decembrie, la toate cele 13 secţii de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, PL cheamă pe alegători să-şi dea votul pentru candidatul Partidului Democrat Liberal, dl Traian Băsescu. Îndemnul PL porneşte de la realitatea că în primul său mandat prezidenţial dl Traian Băsescu a promovat o intensă politică de apropiere şi de strângere a relaţiilor cu Republica Moldova, de susţinere fermă a intereselor Republicii Moldova pe plan internaţional şi în special pe planul integrării europene.

Partidul Liberal reiterează poziţia sa potrivit căreia realegerea lui Traian Băsescu în funcţia supremă de preşedinte al României este de o importanţă crucială atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova, astfel ca procesele benefice începute să fie continuate şi duse la bun sfârşit, în numele destinului european comun.

Departamentul Comunicare al PL

Concertul dedicat Zilei Marii Uniri din 1 decembrie 2009 Tineretul Liberal a dat startul Campaniei “Caravana de Crăciun”