Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

“Golgota Basarabiei”, sau istoria tragică a neamului nostru

|versiune pentru tipar||
PL / 17 noiembrie 2010
Partidul Liberal

Ieri, 16 noiembrie, la cinematograful “Odeon” a avut loc prezentarea filmului documentar “Golgota Basarabiei”, în regia lui Ion Chistruga. Filmul abordează tema atrocităţilor comise de regimul sovietic de ocupaţie pe teritoriul Basarabiei de la începutul ocupaţiei, 28 iunie 1940, şi conţine imagini unice de arhivă care scot la lumină crimele comunismului sovietic comise împotriva populaţiei civile: deportările în Siberia, foametea organizată, distrugerea proprietăţii private prin colectivizare forţată, distrugerea elitei intelectuale autohtone prin nimicire fizică (împuşcare şi GULAG), trimiterea forţată a tinerilor la muncă în Kazahstan, amputarea conştiinţei naţionale româneşti şi înlocuirea ei cu cea “moldovenească”. Filmul a rulat între orele 16.30–17.30, fiind precedat de o scurtă prezentare, făcută de realizatori.

Ion Chistruga, regizor, a mulţumit tuturor celor prezenţi şi s-a arătat satisfăcut de numărul spectatorilor prezenţi: “Mă bucur că a venit atâta lume, demult nu a mai fost aşa ceva!”. Alina Ciutac, regizor: “Veţi rămâne fără cuvinte pe parcursul vizionării filmului, dar vrem ca după ce îl veţi viziona să nu mai tăceţi niciodată.”

După vizionarea filmului, au fost invitaţi pe scenă preşedintele interimar al Republicii Moldova, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, primarul municipiului Chişinău şi prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, regizorul Ion Ungureanu, care a avut şi el o contribuţie importantă în realizarea peliculei, sonorizând textul lui. Preşedintele Ghimpu a mulţumit în numele său echipei de realizatori, iar Dorin Chirtoacă a recomandat multiplicarea filmului şi realizarea a cât mai multe copii, pentru ca acesta să fie văzut de cât mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova. Dumnealui a adăugat: “Ce au făcut aceşti oameni, cu ce au greşit, ca să fie judecaţi de trei militari în uniformă cu stea roşie în frunte, fără nici un fel de avocat, procuror, dosar? Şi pentru ce? Că erau oameni la casa lor?” Ion Ungureanu a ţinut să împărtăşească celor prezenţi din experienţa sa de familie: “Am aşteptat acest film ca să îl văd pe fratele meu, şi pe sora mea, deportaţi în Siberia”. Maestrul Ungureanu a mai adăugat, adresându-se cetăţenilor Republicii Moldova: “Votându-i pe comunişti, le puneţi acestora în mână arma şi hârleţul, ca să le tragă, la fel ca în trecut, un glonte în ceafă şi să le sape groapa copiilor voştri.”

Momentul inedit al evenimentului a venit atunci când doamna Ecaterina Garmandir, în vârstă de 76 de ani, eroină a filmului, a fost invitată să urce pe scenă şi să spună celor prezenţi câteva cuvinte. “Am trecut prin toate represiunile sovieticilor, nu m-a ocolit niciuna. Am aşteptat multă vreme acest film.”, a zis doamna Garmandir. Dumneaei şi-a exprimat dorinţa ca lumea să fie mai unită, să cunoască adevărul şi să trăiască în libertate.

Filmul documentar “Golgota Basarabiei” urmează a fi proiectat zilnic pe parcursul lunii noiembrie, la ora 16.00, la cinematograful ODEON.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL

OTPL desfăşoară campania “Studenţii votează” Apel la memorie: la Ialoveni au fost inaugurate azi două Troiţe