Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Membrii Clubului Liberal Paris au participat la Şcoala de Vară Campus 2011 din Marsilia

|versiune pentru tipar||
PL / 27 septembrie 2011
Partidul Liberal

Un grup de membri şi simpatizanţi ai Partidului Liberal din cadrul Clubului Liberal Paris au participat la Şcoala de Vară Campus 2011 a tinerilor militanţi, organizată de către Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), în perioada 2–4 septembrie 2011, la Marsilia, Franţa.

În cadrul Şcolii de Vară, tinerii liberali au avut ocazia de a interacţiona activ cu colegii lor francezi. Ei au fost implicaţi în activităţile organizate în cadrul evenimentului: dezbateri, lucru în grupuri tematice, brainstorming-uri, întrevederi cu liderii naţionali ai UMP. Principalele subiecte puse în discuţie în cadrul Şcolii de Vară au vizat ultimele evoluţii din viaţa politică din Franţa, evenimentele din lumea arabă, precum şi proiectele de viitor privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale şi legislative din Franţa în 2012.

Evenimentul a fost salutat de personalităţi importante din viaţa politică a Franţei, printre care Primul-ministru francez François Fillon, Preşedintele UMP Jean-François Copé, Ministrul Ecologiei Nathalie Kosciusko-Morizet ş.a.

Tinerii liberali care au participat la Campus 2011 au apreciat, în mod deosebit, spiritul de coeziune şi unitate între participanţi, care a fost resimţit pe întreaga durată a evenimentului. Ei au remarcat, de asemenea, că participarea la Şcoala de Vară a UMP a fost un eveniment foarte util din perspectiva cunoaşterii modului practic de funcţionare a unui partid european.

Participarea tinerilor membri ai PL la Şcoala de Vară a Uniunii pentru o Micare Populară constituie o primă etapă în stabilirea unor relaţii de colaborare de lungă durată dintre UMP şi Partidul Liberal.

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md

Iurie Nastas: În CMC riscul de a ajunge la anticipate este evident Discursul deputatului Ion Hadârcă, Preşedintele Fracţiunii parlamentare PL, la şedinţa de deschidere a sesiunii de toamnă a Parlamentului